Freeman Dyson împărțea matematicienii în broaște și păsări, el însuși plasându-se între broaște – nimic depreciativ, deci. Păsările, pentru că, din înalt, văd departe, ar fi matematicienii atrași de teoriile mari, conceptuale. Broaștele, cu ochii-n pământ și cu o rază vizuală foarte mică, sunt interesate mai ales de probleme punctuale dificile, la firul ierbii. Grothendieck ar fi o pasăre în timp ce, de exemplu, Paul Erdős pare a fi un strălucit reprezentant al broaștelor.
Pe Solomon Marcus îl socotesc matematician fără rest. Refuz să consider preocupările sale din sfera matematicilor aplicate, a informaticii teoretice, a lingvisticii, a semioticii și chiar a filosofiei altceva decât matematică. Asta pentru că spiritul și metodele matematicii au infuzat toată opera sa, din orice domeniu ar fi fost. Ciudățenia e că, în matematica sa aplicată, mai ales în lingvistică, în teoria gramaticilor, a fost fără îndoială o pasăre cu aripi puternice, pe când în matematica sa „pură”, în analiza clasică, în speță, de care s-a ocupat sistematic până prin primii ani 1960, a fost neîndoios o broască.
Chiar fără să cunoști omul și să-i citești confesiunile din ultima parte a vieții, doar urmărindu-i publicațiile de matematică pură – peste o sută, răspândite aproape neglijent în cele mai diferite reviste, de la unele obscure până la cele mai prestigioase, precum Annales de l’Ecole Normale Supérieure – vezi că era mânat în primul rând de curiozitate. Îi plăceau proprietățile neobișnuite, ciudate, legăturile ascunse, patologiile care frizează paradoxul. […]