Gabriel Andreescu este unul dintre reperele morale și analitice ale societății românești din ultimele 4 decenii. Fizician ca formație inițială, după ce s-a exprimat deschis împotriva regimului Ceaușescu, fapt pentru care a fost anchetat, arestat și mutat cu domiciliu forțat la Buzău, s-a reorientat profesional spre științele politice (a devenit profesor la SNSPA) și promovarea drepturilor omului în România post-comunistă. A fondat și condus un timp Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), fiind totodată membru și în alte organizații non-guvernamentale. A fost și este una dintre vocile cele mai importante ale societății civile, îmbinând primatul principiilor morale cu rigoarea argumentelor și pledoaria consecventă pentru promovarea unor soluții pragmatice. Istoricii îi datorează lucrări importante, cum ar fi Ultimul deceniu comunist. Scrisori către radio Europa liberă (2 volume, co-editate împreună cu Mihnea Berindei, 2010, 2014), Reprimarea mișcării yoga în anii ’80 (2008), și mai ales Cărturari, opozanți și documente. Manipularea Arhivei Securității (2013). În ceea ce mă privește, în anii 2022-2023 am avut prilejul de a colabora direct în cadrul Consiliului Științific al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, care a încercat să sprijine pe directorul științific de atunci, Andrei Ursu, în readucerea institutului la menirea sa stabilită de lege, și anume „analiza științifică a premiselor, desfãșurării și efectelor – în plan politic, economic și social – ale Revoluției române din decembrie 1989” (art.2 din legea 556/2004). Această tentativă de a salubriza instituția a fost sabotată de Colegiul Național și secretarul-general al Institutului, care au demis abuziv pe directorul științific și Consiliul Științific; în această situație ne-am regăsit de aceeași parte a baricadei, acționând pentru a restabili legalitatea pe cale judiciară și cerând împreună în instanță (speța se judecă încă) anularea acestor decizii abuzive. […]