În urmă cu aproape două secole, cînd pășea pentru prima dată pe pământul american, Alexis de Tocqueville (1805-1859) descoperea o lume ale cărei principii, valori, și idealuri aveau să prefigureze direcția în care urma să evolueze și vechiul Continent. Democrația în America anunța și explica triumful iminent al unei globalizări avant la lettre, care avea să influențeze întreaga planetă și căreia, așa după cum gânditorul francez însuși recunoscuse în numeroase rînduri, îi era inutil și imposibil să i te opui. Călatorul care reface astăzi în sens invers experiența lui Tocqueville încearcă un sentiment asemănător. Lumea începutului de secol XXI, oriunde te-ai deplasa, se află angajată în aceeași aventură a globalizării, pornită de data aceasta de pe pamântul Noii Lumi. Efectele ei sunt vizibile pretutindeni: micșorarea distanțelor dintre națiuni, uniformizarea treptată a condițiilor pe întreaga planetă etc. Revoluția electronică din ultimul deceniu a contribuit la crearea așa-numitelor comunități virtuale, care suspendă distanțele geografice și aduce în contact zilnic milioane de indivizi ce nu au făcut niciodata cunoștință în mod direct. De multe ori, se întâmplă să nu-ți cunoști vecinii atât de bine precum partenerii de corespondență aflați la antipozi. În sfârșit, Europa însăși este angajată în clipa de față într-un original proiect comunitar și globalizant care trezește deopotrivă entuziasm și scepticism. Pe mapamond, se vorbește tot mai mult despre valorile cosmopolitanismului în același timp în care particularismele de tot felul sunt puse sub semnul întrebării pentru că dau naștere unor reacții violente de respingere a globalizării.
Procesul de globalizare ai cărui martori entuziaști, sceptici sau resemnați suntem cu toții astăzi este, desigur, în destule privințe diferit de fenomenul ale cărui legi Tocqueville încercase să le prezinte în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Revoluția informațională fără precedent din ultima jumătate de veac, noile instituții și forțe care promovează globalizarea alături de noile mijloace de transport conferă actualului proces o fizionomie distinctă, la prima vedere fără precedent istoric. Dar impresia de noutate absolută este, după părerea mea, înșelătoare și se cuvine a fi cel puțin investigată critic. Premisa de la care pornesc este că, la baza ei, globalizarea de astăzi este o extensie naturală a procesului de egalizare a condițiilor, adică tocmai a fenomenului democratic descris cu atâta măiestrie de Tocqueville. De aceea, este posibil să medităm asupra naturii, virtuților și limitelor globalizării contemporane, reflectând asupra revoluției democratice care constituie subiectul Democrației în America. Acesta este ceea ce îmi propun să realizez în paginile de față, prezentându-l pe Tocqueville drept unul dintre primii teoreticieni ai „globlizării democratice” și folosind un capitol din istoria ideilor pentru a da glas propriilor mele întrebări, speranțe și îndoieli în privința direcției în care ne îndreptăm astăzi …