Propunerea de a compune un grupaj tematic dedicat fotografiei, venită din partea redacției revistei Secolul 21, nu putea decât să mă bucure și să mă onoreze. Secolul 20 a contribuit la formarea mea intelectuală, Dan Hăulică mi-a fost distins și prețuit profesor.
Ideea cu care am pornit la drum a fost de a găsi, împreună cu colaboratorii solicitați, câteva căi spre fotografie și substanța ei teoretică, țintind totodată particularitățile sale ca discurs artistic, la vârsta modernismului, a postmodernismului și a digimodernismului (termen propus de Alan Kirby). Am avut așadar în vedere atât istoria cât și actualitatea și o privire asupra trecutului din perspectiva prezentului. Comunicarea între arte, inscriptibilă în programul de sinteză culturală pus constant în operă de revistă, se regăsește în dialogurile fotografie-pictură și fotografie-literatură.
Numeroase texte se referă la fotografia contemporană românească, însă dimensiunea externă nu lipsește. Incursiunile teoretice (revizitarea lui Benjamin, ori analiza statutului ontologic al imaginii fotografice, de pildă) fac adesea apel la importante surse din literatura internațională de specialitate și se constituie în semnificative contribuții la bibliografia subiectelor abordate. Problematici precum aceea a arhivei, a fotografiei vernaculare, a celei înscenate, se regăsesc și ele în sumar. Grupajul include, totodată, o serie de portrete și chiar autoportrete de artiști care lucrează cu fotografia, și să adăugăm că se face inclusiv o trimitere spre importanța fotografiei de reproducere a operei de artă.
Tema fotografiei adună în această apariție a Secolului 21 autori români marcanți care se exprimă despre cultura vizuală dar și despre cea scrisă, cărora li se adaugă vocile unor artiști importanți și câteva nume de istorici și critici de artă în curs de afirmare.
Adrian Guţă