„Aparatul de fotografiat devine tot mai mic, tot mai pregătit să surprindă imaginile fugitive şi secrete, al căror şoc paralizează mecanismul asociativ al privitorului. Aici trebuie să intervină legenda [Beschriftung], care include fotografia în literarizarea tuturor circumstanţelor vieţii [der Literarisierung aller Lebensverhältnisse] şi fără de care orice construcţie fotografică este sortită să rămână prizoniera aproximaţiei. […] Nu va deveni oare legenda o componentă esenţială a fotografiei?“1
Fac din acest pasaj, care apare spre finalul „Scurtei istorii a fotografiei“ a lui Walter Benjamin, punctul meu de pornire în prea succintele notaţii care urmează. Recitind acum acest text scurt şi în aparenţă limpede, după mulţi ani de la prima lectură, constat că mă împiedic la fiecare pas. Interesul acestei lecturi n‑a fost diminuat de analize care au arătat limitele informaţiei lui Benjamin cu privire la tehnica şi istoria mai timpurie a fotografiei, i‑au reperat sursele, au identificat autorii care i‑au inspirat unele dintre observaţii.2 Fără îndoială însă că alte lecturi, alte experienţe şi reflecţii personale au făcut ca acest text să provoace acum o multitudine de interogări. Fiecare dintre ele ar necesita cu siguranţă o anchetă de sine stătătoare; vasta literatură dedicată lui Benjamin a investigat cel puţin unele dintre ele. În limitele ce mi‑au fost alocate mă voi mărgini – fără să pretind că păşesc pe cărări neumblate – la sondarea ceva mai asiduă a uneia dintre ele, o problemă care poate părea minoră: de ce – aici, ca şi în alte ocazii – insistenţa lui Benjamin asupra „legendei“? O voi face încercând în felul meu să recurg la metoda pe care şi‑o propune Benjamin însuşi: montajul; cum se ştie, un concept important în scrierile lui Benjamin. Îl invoc aici, fireşte, într‑un sens modest şi limitat. El spune, cu referire la Passagen‑Werk, lucrul care l‑a ocupat o perioadă îndelungată, rezultând în întrepătrunderi cu alte texte ale sale: „Metoda acestui proiect: montajul literar. Nu am nimic de spus. Numai de arătat. Nu voi sustrage nimic de preţ şi nu‑mi voi însuşi formulări pline de duh.“3 Doar că voi face tocmai asta: voi sustrage ceea ce e preţios, îmi voi apropria formulări pline de duh.
1 ‑Walter Benjamin, „Scurtă istorie a fotografiei“, în IDEA artă + societate, # 30‑31, 2008, traducere de Maria‑Magdalena Anghelescu, p. 25. Textul a fost publicat pentru prima oară în 1931. Am căutat să recurg, oricând a fost posibil, la traduceri în limba română ale textelor utilizate. Am operat ocazional mici modificări tacite în aceste traduceri. Am menţinut în unele cazuri intercalarea expresiilor în germană introdusă de traducătoare şi am adăugat în câteva ocazii eu însămi astfel de intercalări, acolo unde mi s‑a părut necesar să evidenţiez cuvântul/ expresia în germană.
2 ‑A se vedea în special André Gunthert, „Archéologie de la «Petite histoire de la photographie»“, Images re‑vues, Hors‑série n°2, 2010 http: //www. imagesrevues.org şi notele la traducerea sa în franceză a acestui text în Etudes photographiques, 1er novembre 1996, pp. 30‑35.
3 ‑Das Passagen‑Werk, Aufzeichnungen und Materialen [N1 a, 8], Gesammelte Schriften (notate de aici încolo GS, urmate de volum şi pagină). Unter Mitwirkung von Theodor W. Adorno und Gershom Scholem, hrsg. von Rolf Tiedemann und Hermann Schweppenhäuser, Suhrkamp, Frankfurt am Main 1991, vol. V‑1, p. 574. Nu e poate lipsit de interes că pomenindu‑i într‑o scrisoare prietenului său Gershom Scholem de textul despre fotografie, Benjamin se referă la el ca fiind direct legat de cel al Pasajelor. GS II‑3, pp. 1130‑1131. […]