Un fericit concurs de împrejurări m-a adus la revistă în 1964, ca redactor cu jumătate de normă. Domeniul hispanic începea să aibă din nou căutare, în învăţământ şi în lumea literară, după reluarea relaţiilor cu Spania şi cu America Latină. Colaborasem în cursul anului anterior cu recenzia unui roman de Alejo Carpentier (Împărăţia acestei lumi) şi cu traducerea unor pagini de proză ale lui Guillermo Cabrera Infante, publicate sub titlul Gravuri şi puse în valoare de ilustraţiile doamnei Geta Brătescu. Ce mi-aş mai fi putut dori?
Îmi amintesc că în primele luni mă stăpânea o senzaţie foarte plăcută şi familiară, ca atunci când regăseşti ceva cunoscut. Mi-am dat seama curând că regăsisem corul, efortul sincronizat, armonizarea vocilor. În studenţie cântasem în corul Casei de cultură condus de Stelian Olaru. Acesta era modul de lucru în redacţia revistei, modul său propriu de funcţionare, ce se configura chiar în acel moment când preluase conducerea efectivă pe atunci tânărul critic şi marele iubitor de artă Dan Hăulică. […]
