Diferitele proiecte de unificare europeanã elaborate în istoria europeanã au emanat din contexte diferite. Unele din contexte în care țãrile europene erau periclitate din exterior (de pildã, de venirea spre Vest a musulmanilor), altele din contexte în care o putere europeanã a încercat sã ia sub control restul continentului (de pildã, acțiunile napoleoniene), în sfârșit, altele din contexte în care organizarea interioarã caracteristicã Europei s-a prãbușit sau a fost perceputã ca fiind în curs de prãbușire (de pildã, reflecțiile lui Nietzsche asupra culturii europene). Proiectul de unificare europeanã cu care suntem contemporani și a cãrui realizare este în curs a fost formulat în anii douãzeci în contextul unei crize profunde a Europei. Filosofic, ea a fost sesizatã și tematizatã de Nietzsche și, apoi, preluatã în termeni de Husserl și Heidegger, care au pus bazele filosofiei crizei europene a timpului nostru.
Reflecțiile filosofice de referințã nutrite de criza europeanã încep, cronologic vorbind, cu Nietzsche, a cãrui operã este veritabila placã turnantã a discursului european asupra Europei. S-a spus, pe drept, cã filosofia lui Hegel a inaugurat discursul filosofic asupra modernitãții1; cãci, într-adevãr, de la scrierile din tinerețe la Fenomenologia spiritului și pânã la urmã la ªtiința logicii, Hegel nu a fãcut altceva decât sã perceapã și sã preia filosofic criza structuralã a modernitãții și sã-i caute o soluție într-o filosofie a reconcilierii opușilor și o metafizicã a spiritului absolut. Se poate spune, cu o justificare echivalentã, cã Nietzsche inaugureazã discursul filosofic asupra europenitãții; cãci, într-adevãr, de la studiile sale de început la Nașterea tragediei și, apoi, la Voința de putere, el preia filosofic criza europenitãții și-i cautã o soluție într-o filosofie a Supraomului și o metafizicã a eternei deveniri.
Analogia cu Hegel are, desigur, granițe. Cãci și Nietzsche, și Hegel se confruntã cu faimoasa problemã a rațiunii, caracteristicã și modernitãții, și europenitãții, dar Nietzsche trage concluzii originale din criza în care a intrat însãși abordarea hegelianã a rațiunii și schimbã, în mod fundamental, optica. «Odatã cu intrarea lui Nietzsche în discursul modernului argumentarea se schimbã din temelie. Mai întâi rațiunea fusese conceputã ca și cunoaștere de sine conciliatoare, apoi ca apropiere eliberatoare și în sfârșit ca amintire despãgubitoare, încât ea sã poatã interveni ca și echivalent al puterii unificatoare a religiei și sã poatã depãși scindãrile modernului prin însãși forțele sale de impulsionare. De trei ori a eșuat aceastã încercare de a forma conceptul de rațiune în cadrul programului unui iluminism în sine dialectic. În aceastã constelație, lui Nietzsche îi rãmãsese doar alegerea între a supune, încã o datã, rațiunea subiectocentratã unei critici imanente și a renunța la acest program în întregime. Nietzsche s-a decis pentru a doua alternativã el renunțã la o revizie înnoitã a conceptului de rațiune și divorțeazã de dialectica iluminismului»2. Destul de devreme Nietzsche proiecteazã asupra dialecticii hegeliene a spiritului absolut perspectivismul sãu și pune în cauzã istorismul hegelian prin istorizarea sa și recuperarea mitului. Briliantele sale analize, sprijinite pe cunoștințe de filologie, filosofie, istoria religiilor, strãpung, de multe ori convingãtor, prin noi interogații și cu o nouã perspectivã filosoficã generalã, cadrele universului cultural al Europei moderne și, în cele din urmã, cadrele culturii socrato-platoniciene, care, istoricește, a contribuit la pregãtirea acestei Europe.
Nu reconstitui aici cursul filosofiei lui Nietzsche3, și nici preluarea de cãtre el, de-a lungul scrierilor sale, a crizei europenitãții. Vreau sã subliniez, însã, cã, așa cum pentru Hegel societatea modernã, caracterizatã de «principiul subiectivitãții» adicã de dreptul nelimitat la criticã al individului, dreptul formal, științã a cauzelor eficiente exprimabile matematic, moralã universalã, artã a interioritãții absolute este obiectul propriu-zis al filosofãrii, tot astfel pentru Nietzsche Europa aflatã în crizã este obiectul propriu-zis al filosofãrii. Care este reprezentarea Europei în filosofia lui Nietzsche…