Întrebarea la care voi încerca să dau un răspuns, chiar şi parţial, în decursul acestui articol este următoarea: poate fi fotografia digitală utilizată pentru a cartografia‑selecta‑extrage‑recombina/regenera/ recontextualiza elemente constitutive ale oraşului (materiale sau imateriale), într‑un demers proiectiv? Aceasta ar însemna că fotografia poate fi mai mult decât un instrument de comunicare, putând fi utilizată în mod creativ în imaginarea oraşului. Finalitatea acestui articol este de ordin fotografic, iar textul îşi propune să însoţească şi să argumenteze imaginile pornind de la o înţelegere a oraşului contemporan, mai precis a Bucureştiului, şi continuând cu investigarea rolului pe care l‑ar putea avea în acest context creativitatea fotografică.
Un oraş în contemporaneitate:
ţesutul disipat central bucureştean
După cum o mărturiseşte şi titlul general, intenţia acestui studiu constă în a dezvolta un punct de vedere critic rezultat dintr‑un demers fotografic proiectiv aplicat tipului de ţesut urban bucureştean.
Voi încerca să dau un răspuns şi la următoarele întrebări: de ce însă ar fi nevoie de utilizarea fotografiei pentru a proiecta, din moment ce profesiile de arhitect şi de urbanist dispun deja de o paletă suficient de largă de instrumente de reprezentare şi de lucru? De ce s‑ar preta un limbaj de reprezentare, apărut în 1826, la o misiune care este astăzi, mai degrabă, obiectul inovaţiilor tehnologice actuale? Pentru a formula un punct de vedere asupra relaţiei interpretative pe care o voi instaura între contextul urban ales şi fotografie, voi analiza în paginile următoare specificul ţesutului disipat central bucureştean, urmând ca din această analiză să rezulte şi motivaţia alegerii acestuia ca obiect de studiu. Voi sintetiza totuşi anticipativ această motivaţie care se referă la înţelegerea fragilă a acestui tip de oraş, la slaba sa apropriere din partea utilizatorilor, administraţiei sau a proiectanţilor, datorată acumularii în timp a unui statut marginal în oraş, deşi atât istoria sa antebelică şi interbelică, cât şi suprafaţa sa ar recomanda contrariul.
Ţesutul urban central bucureştean are o istorie recentă tensionată, pe marginea căreia astăzi se polemizează acut. Problemele care se pun ţin de raportul dintre conservare şi dezvoltare, deoarece s‑a constatat că începând cu perioada în care puterea comunistă a găsit pe aceste teritorii urbane un loc predilect al manifestării, s‑a creat un dezechilibru major al sus menţionatului raport care doar într‑o măsură a nuanţelor poate genera calitate urbană şi diversitate. Facila relaţie abuzivă cu un oraş fragilizat şi datorită lipsei codurilor sale puternice de configurare spaţial‑formală (vorbesc despre un ţesut urban disipat şi eterogen) a determinat prin scara modificărilor efectuate în perioada comunistă un precedent şi o accelerare a devalorizării acestuia. […]