Am America in singe. Am stat destul timp acolo (mai mult de doi ani, adunati zi de zi) ca sa ma imbib de aceasta Europa acromagelica, excentrica, oximoronica, aiuritoare si totusi, dupa ce ai absorbit-o in doze zilnice, coerenta in felul ei.
O altfel de ordine.
Si, daca o am in singe, am sa va scriu despre sistemul circulator al Americii. Am condus aproape zece mii de mile prin el, spintecind Chicago pe la poalele turnului Sears, traversind Muntii Stincosi, Apalachienii, scaldindu-ma in ambele oceane si in Golful Mexic. Nu stiu, la sfirsitul lor, mai nimic despre America, nimic durabil: se schimbasera atit de mult intre 1993ń1994 si, apoi, 1996, cind am revenit pentru prima oara, incit deja eram nesigur pe multe dintre amintirile mele, aproape la fel de mult pe cit am fost de nesigur de obisnuintele mele de ŽeuropeanȘ (veneam dupa un an de Oxford, pentru numele lui Dumnezeu!) atunci cind am priceput ca orasul american are centrul viu pe periferie si pe cel geometric ń miezul orasului ń mort in felul in care e moarta zona Lipscanilor. Or, anul acesta am vazut cum centrele sunt reconstruite, conversia cladirilor vechi, mai cu seama a celor industriale, a devenit comparabila ca amploare cu edificarea de spatii arhitecturale noi, iar autostrazile care traverseaza centrele sunt demolate. O redesteptare a genelor civilizatiei majoritare, dupa efortul sistematic de a le adormi, al multiculturalismului? Bunul simt? Au sunt eu prea conservator si vad procese lineare acolo unde e doar stravechiul corsi e ricorsi? Ce stiu precis este ca a trebuit sa reinvat America aproape de la capat.
Doar autostrazile erau la fel. Reteaua de interstates (par-orizontal, versus impar-vertical), nu prea veche in timp istoric, oricum mai tinara decit aceea imaginata de Hitler de la Atlantic in Caucaz, uneste ń intre Canada si Mexic si intre oceane ń ceea ce harta separa. Dupa ce aceasta geografie colosala a fost prima data apropiata prin cai ferate, canale navigabile (de felul lui Erie Canal, in care am inotat la Rochester, NY in vara lui 1999), printr-un proces de ŽterraformareȘ de care numai secolul trecut a fost in stare1, soselele (dar mai cu seama automobilele sale) au inventat o alta America. Automobilul inseamna grade de libertate adaugate individului, care nu mai depinde de traseele si orarele caii ferate. Automobilul este o proteza a fiintei, ingaduindu-i o autonomie in raport cu colectivitatea si cu cetatea sa: el a ingaduit naveta de la zgirie-nor la casa de suburbie. |n faza din urma insa el chiar a atentat la coeziunea interna a cetatii.
Kenneth Frampton, cel care in 19822 critica acest ŽbžrolandschaftȘ amorf, fara viata, al centrului penetrat (si sfisiat totodata) la diferite altitudini de autostrazi, nu era primul critic al desfigurarii orasului american. Fostul presedinte al juriului la concursul Bucuresti 2000 venea insa dupa un alt fel de atitudine, cea a lui, Robert Venturi, cel care, in Complexity and Contradiction in Architecture (Complexitate si Contradictie in Arhitectura) dar, mai ales, in Learning from Las Vegas (Lectia data de Las Vegas) (scris impreuna cu D. Scott Brown si P. Izenour), celebra fara rezerve orasul american descentrat si dez-ordonat de-a lungul unei strazi ŽprincipaleȘ: ŽMain Street is almost3 alrightȘ. Ne vor spune exact opusul ń aproape in acelasi timp cu
1 Iar Rominia abia dupa un secol si inutil din punct de vedere economic, de la Transfagarasan la ŽMagistrala AlbastraȘ
2 |n ŽCatre un regionalism critic ń sase puncte pentru o arhitectura a rezistenteiȘ in Antiaesthetics, ed. Hal Foster, Bay Press, Seattle, 1982
3 Citatului din cartea din 1966 i-au fost aduse nenumarate comentarii. |n spiritul cartii, cred ca termenul cheie aici este ŽalmostȘ: strada principala este aproape in regula; orasul modernist, trasat de la bun inceput dupa principiile Chartei de la Athena, este un oras perfect si, de aceea, mort; dimpotriva, imperfectiunea, caracterul procesual al cetatii traditionale, atributul sau organic, pulsatoriu, eteroclit sunt cele in masura sa-i injecteze viata in organism.
Venturi ń Aldo Rossi in Architettura della Citt· (Arhitectura Orasului) si Colin Rowe in Collage City (Orasul Colaj), sau, mai tirziu, Peter Blake in Form Foillows Fiasco ń Why Modern Architecture Didnít Work (De ce nu a fost operanta arhitectura moderna). Prea putin ii leaga insa pe Frampton si pe Rossi; primul nu a celebrat neconditionat evul mediu si nici viziunea platonica a tipurilor arhitecturale recurente ale celui de-al doilea. Cind critica autostrazile de felul celei cu opt benzi (din care patru de mare viteza) care strabate Chicago de la nord la sud chiar pe linga Sears Tower (dar undeva, la al cincilea etaj, pentru ca pe la primul trece metroul), Frampton nu putea sa anticipeze ca in cincisprezece ani fondurile federale pentru transporturi vor fi folosite, asa cum deja se intimpla, pentru desfiintarea acestor autostrazi care au segregat orasele, au ucis centrele istorice si au alungat pietonul flamind pe trotuare. Bžrolandschaft este acum un peisaj postapocaliptic, al unei lente vindecari.
America nu este unificata nici de limba comuna, nici de originea etnica, nici de credinta. Peisajul autostrazilor americane este cel care, punindu-se in scena in lipsa lui de diferenta, iar nu in diversitate, aduna laolalta ceea ce nu refuza a fi logic alaturat. Identic cu sine, de la signalectica firmelor de benzina, fast food si a motelurilor (care, dincolo de dependenta, sunt singurele elemente de ŽfamiliaritateȘ, de ŽacasaȘ la distante de ea care, la scara Europei, ar insemna aventuri transcontinentale), peisajul are diferente minime si, drept urmare, nu este niciodata ŽstrainȘ. Dispersia serviciilor este adormitoare, aproape fiecare iesire de pe autostrada avind cele necesare refacerii rapide a chefului de calatorit. Starea de spirit vegetativa a soferului este asemanatoare privitului la televizor: o data cuplat pe pilot automat (un dispozitiv care mentine viteza constanta a automobilului indiferent de relieful drumului), automobilul toarce adormitor, radioul isi selecteaza singur schimbarile de banda de la un oras sau stat la celalalt si tot asa pina la destinatie. Din vreme in vreme mai apare cite un Žscenic viewȘ (perspectiva panoramica) peste cite o prapastie sau spre cite un munte, dar adrenalina injectata in sistem de aceste ŽaccidenteȘ este minima, la scara intregului sistem: abia de o dubleaza anunturile alarmate la traversarea cite unui munte, cum ca Žurmatoarea iesire cu servicii este abia la treizeci de mileȘ, tovarasi soferi!
Asa se explica de altfel de ce, slab articulat vizual dupa domesticire, peisajul ń mai cu seama mediul artificial ń este supus unor tensiuni inimaginabile la cea mai firava furtuna: o vintoasa ce nu depasea intensitatea crivaturilor medii cu care am crescut la Tulcea a calamitat statul Tennessee si m-a impiedicat sa ajung la New Orleans, deoarece cazusera liniile de electricitate si se decretase starea de necesitate. Ajunsi la Memphis, am vazut copacii prabusiti sub tecile de chiciura si soselele devenite patinoare pe care baletau ń deloc gratioase ń camioanele de mare tonaj inainte de a esua intr-un sant adiacent. Ne-am oprit peste noapte acolo si am vazut de afara Graceland-ul lui Elvis, de asemenea cotropit de polei.
Peisajul este deci dedramatizat, cum se roteste el, eunucul, dupa razele ample ale soselei; pus in opera, cum spune Mario Botta, ŽproiectatȘ. Suntem, cu zgirie-norii si cu autostrazile, dinaintea unei alte reguli de compozitie a obiectelor supuse inspectiei vizuale: o regula ŽslabaȘ, a dezvoltarii liniare/seriale nelimitate. O observase, combinind cele doua ipostaze, Le Corbusier cu proiectul sau pentru un oras liniar sub autostrada (Alger). Nu exista astfel legaturi decit intre unitatile invecinate ale seriei, iar aceste legaturi sunt ne-ierarhice, ceea ce stabileste deplina ŽegalitateȘ intre elementele compozitiei. Eliminarea relatiei compozitionale centrale pe ideea de putere prin ierarhie va fi de altfel o obsesie recenta a deconstructiei, iar eu am elogiat-o la rindul meu in Khora, ca fiind una dintre posibilele forme de infiintare a spatiului vag.
Este de altfel imposibil sa te ratacesti pe aceasta grila, care aminteste un sistem nervos ai carui centri nu sunt nici unici, nici indispensabili Usonia lui F. L. Wright (despre care am vorbit tot in Secolul 20) presupunea o disipare a orasului in unitati mai mici, distribuite la intersectiile acestei grile rutiere. Ceea ce este important este aici reteaua care stabileste conexiunile, nu centrii interrelationati; axonii si sinapsele, nu neuronii; ansamblul, care supravietuieste amputarii sau modificarii componentelor sale interne.
***
Plaja de la Daytona, pe post de corso motorizat: pe doua siruri neintrerupte, masinile se duc si se intorc pe banda de nisip, adolescentii din ele bind bere, flirtind, ascultind muzici. Fara sa se opreasca.
***
|ntreg mediul construit este facut pe potriva masinii, «drive-in». Maninci in masina, dormi in masina, vezi filme si procreezi in masina. Automatele bancare sunt «drive-in», incit poti scoate bani de la fereastra automobilului. Centrele au un numar comparabil de etaje dedicate parcajelor si birourilor propriu-zise, iar parcajele supraterane le-au desfigurat arhitectura. Marina City Towers din Chicago a fost un astfel de timpuriu exemplu, in care etajele de parking sunt usor de citit, prin elicea rampei, in arhitectura cladirilor (foto)
***
Iesirile de pe autostrazi, cu localitatile catre care duc, sunt anuntate cu zeci de mile in avans; in localitati, ele te anunta de strazile catre care duc, la fel de prevenitor. Semnele sunt extrem de lizibile, informatia este completa, redundanta chiar, si nu lasa loc dubiilor; cum intreg spatiul public este prietenos conceput si pentru cel mai decerebrat dintre utilizatorii sai (America detine, poate si din aceasta cauza, a lipsei de efort in locuirea spatiului public, un procent monumental de astfel de cetateni), practic neprevazutul, accidentul nu exista. Accidentele ń care aici par inexplicabile ń de felul ciocnirilor in lant, se datoreaza excesului de confort, de fiabilitate: toropiti la volan, soferii se trezesc brusc tamponindu-l pe cel din fata, care nu ar fi trebuit sa se opreasca si totusi a facut-o; exista asadar viteza maxima (daca 55 sau 65 de mile pe ora se poate numi astfel4), dar si viteza minima (45 mile/h), iar orice oprire pe banda de avarie este rezolvata, prin evacuarea masinii defecte, cu o rapiditate inspaimintatoare (de unde stiau ca am ramas in pana inainte de a anunta noi?).
Un astfel de mod lesnicios de a traversa statul-continent, aproape permanent tranchilizat, niciodata cu totul alienat de tabieturi, de meniuri, de formele edificate inlesneste ceea ce noua, europenilor, ni se pare a fi un fel de vagabondaj cu staif. Mobilitatea locurilor de munca pare a fi lubrifianta de usurinta cu care americanii isi parasesc casele, localitatile de o viata spre a se stabili Žin CaliforniaȘ ń gest oripilant pentru cei crescuti la scoala locului
4 Lentoarea soselelor in raport cu potentialul masinilor care le folosesc este motiv de ironie in reclamele pentru automobile germane in SUA: daca au fost testate pe autobahn, fiti siguri ca aici vor functionaÖ
stabil heideggerian. Dar, pe de o parte, Raum este un loc/luminis (Žcedat, eliberat si anume in vederea unei limiteȘ) in care poposeste ń nu stim daca definitiv ń o comunitate migratoare si, pe de alta parte, diferentele dintre extremitatile geografiei americane (si mai cu seama dintre diferitele moduri de a edifica) sunt mai degraba minore (fireste, daca exceptam clima). Acasa nu mai are astfel taria ruperii din radacina-tarus a europeanului, prin a carui casa trece osia lumii, ci forma indecidabila a rizomului deleuzian, a Žautostrazii de informatieȘ, a retelei de autostrazi, a perechii de coordonate pe o harta. Cred ca avem, din aceasta perspectiva o imagine pervertita a Americii: atasamentul americanului fata de mediul sau de viata nu are caracterul insular al europeanului, pentru care intre doua cetati se intinde pustia, ci unul in care angajamentul fata de mediu (natural sau construit) este relativ egal distribuit asupra intregului teritoriu. Satul global ne apare inteligibil nu drept un arhipelag de entitati izolate, autarhice, de felul polisurilor grecesti, al cetatilor italiene medievale sau al localitatilor noastre, ci ca un sistem nervos extrem de complex si de articulat, care acopera (administrindu-l cu blindete, prin intensitatile sale diferite insa fara a atinge nici una dintre extreme), datul natural. Usonia lui Wright, blinda acuarela pastorala cu ozeneurile fermierilor plutind peste porumbul din Iowa (asa o vedeau, ironic, modernistii), ne apare astazi, in epoca postindustriala a dezvoltarii durabile, ca o realitate potentiala. America ne-o ofera insa deja in act, articulata prin benzile de asfalt ale autostrazilor sale.
Lista ilustratiilor
1. Autorul, insusi protezat auto, la New Haven (Yale), in 1994.
2. 3. Bžrolandschaft la Atlanta, Georgia si la Chicago.
4. 5. Desfigurarea peisajului urban de autostrazi interioare si garaje supraterane la Seattle, Washington si, respectiv, la Cincinnati, Ohio.
6. Marina City Towers, Chicago.
7. Graceland calamitat, februarie 1994.
8. Sunshine Skyway Bridge, Florida.
9. 10. Daytona: orasul si plaja cotropita de autoturisme.