Într-un scurt eseu publicat în 1988 („Photography as Staging“, European Photography, nr. 34), Andreas Müller-Pohle abordează termenul de fotografie înscenată dintr-un unghi semiotic, post-structuralist, degajând o serie de categorii și sub-categorii menite să lumineze pe de o parte conceptul, iar pe de alta să dea un diagnostic al momentului în evoluția acestui mediu complex, situat la întâlnirea tehnologiei, artei și dinamicii economice de masă. Textul lui Müller‑Pohle e încă util, nu atât prin originalitatea ideilor vehiculate, cât prin valoarea sa de diagnoză. Afirmațiile autorului nu contribuie la o nouă înțelegere a fotografiei mai mult decât alte texte, fundamentale acelea (Barthes, Sontag), prelungind în schimb un fel de perplexitate teoretică în fața unui fenomen pe care ne-am obișnuit să îl considerăm îmblânzit – fotografia. Conștiiința perplexității este mai prețioasă decât iluzia înțelegerii, cea dintâi conținând, spre deosebire de cea din urmă, o promisiune. […]