În vara anului 1914 se declanşa ceea ce avea să se numească în istoriografie Primul Război Mondial. Consiliul de Coroană de la Sinaia din 3 august hotărăşte ca România să rămână în neutralitate, însă începe o intensă campanie diplomatică pentru atragerea ei într-una din taberele combatante. Ion I.C. Brătianu avea să declare public că România „se ridică doar pentru a elibera pe frații săi care dintotdeauna au fost uniți cu ea prin cele mai strânse legături.
În 27 septembrie acelaşi an, avea să înceteze din viaţă, în urma unei domnii de peste 48 de ani, regele Carol I. Întemeietorul Dinastiei române şi unul din principalii arhitecţi ai României moderne, regele fusese toată viaţa adeptul Puterilor Centrale. „De la primul pas făcut pe pământul românesc, Carol I şi-a dorit să fie un model, nu atât în sens personal, cât în calitate de reprezentant al germanităţii civilizatoare […]. […] Carol I avea să se concentreze asupra valorilor etice ale regalităţii, încercând să impună, prin toate faptele sale, imaginea monarhului ca arhetip al perfecţiunii, ca model de conştiinţă pentru ceilalţi.
Prezentarea câtorva documente care atestă pregătirile pentru exil care s-au făcut la Peleş în octombrie 1916 necesită o privire de ansamblu asupra situaţiei României, fără a intra în amănunte de istorie militară. După cum ştim, România intrase în război de partea Antantei în 14 august 1916, după doi ani de neutralitate. În urma câtorva rezultate promiţătoare, dar incerte, la 15 septembrie 1916 s-a întrunit al doilea Consiliu de război la care au participat Regele Ferdinand, ministrul Brătianu şi comandanţii celor trei armate româneşti. Consiliul a hotărât continuarea ofensivei din Ardeal împotriva generalului Falkenhayn, cu forţe reduse şi ofensiva spre sud, cu o mare lovitură asupra generalului Mackensen, pentru eliberarea Dobrogei.
Familia Regală plecase din Bucureşti (de la Cotroceni) în ziua mobilizării generale: Regina împreună cu copiii se afla la Buftea în palatul cedat de Barbu Ştirbei şi păzit de armată; Regele şi prinţul Carol se găseau la Scroviştea într-un pavilion construit încă pe vremea lui Carol I şi aproape de Marele Cartier General; Guvernul rămăsese în Bucureşti, iar Parlamentul îşi aştepta convocarea.
Ofensiva germană din Transilvania începuse la 26 septembrie: Falkenhayn cucerise Sibiul la 29 septembrie, vizând apoi toate trecătorile peste Carpaţi; între 1 şi 7 octombrie armata română se retrăsese necontenit, aşa că la 9 octombrie cade sub ocupaţie germană şi Braşovul3.
Familia Regală nu-şi mai petrecuse verile la castelul Peleş de la moartea Regelui Carol I; doar copiii fuseseră trimişi acolo în vacanţe şi acompaniaţi uneori, câteva zile, de părinţi.
Dar ce era Peleşul? Reşedinţa de vară a cuplului regal Carol I – Elisabeta, a cărui construcţie începuse înainte de câştigarea independenţei, în anul 1875 şi continuase, din anume puncte de vedere, până la moartea lui Carol I, în 1914. Însă nu doar atât, căci Dinastia se identificase deja cu personalitatea regelui!
