Multi ani de zile, Casa Româneasca de la Paris a pastrat într-un geamantan corespondenta si manuscrisele ramase dupa moartea lui Constantin Brailoiu, parintele etnomuzicologiei. Nu se mai cunosc împrejurarile în care au ajuns hârtiile în posesia acestei institutii. E posibil ca acest lucru sa se fi datorat relatiei de prietenie cu Neagu Djuvara, care, potrivit marturisirii pe care mi-a facut-o într-o corespondenta, a fost, ca secretar general al Fundatiei Carol I, initiatorul publicarii cartii lui Brailoiu, La vie musicale dun village. Oricum, timp de un sfert de secol, geamantanul si lucrurile din el nu au trezit interesul nimanui.
În anul 1985, localul Casei Românesti se afla în rue de Flandre, la nr. 15, într-un apartament spatios, daca faceai abstractie de faptul ca toata cladirea, veche si subreda, se tinea pe verticala multumita unor bulumaci. Liftul nu mai functiona, scara se clatina, iar podelele se înfundau sub pasi. Cum în perioada aceea ma aflam la Bron, o suburbie a Lyonului, am cerut permisiunea doamnei Cristina Sturza, presedinta Casei Românesti, domnului Neagu Djuvara, secretar general, si doamnei Ruxandra Gutu-Pelazza, membra în comitet, sa cercetez hârtiile lui Brailoiu. Cel care mi-a raspuns a fost Neagu Djuvara. Era întru totul de acord. Asa se face ca într-o duminica de primavara, împreuna cu trei doamne, sedeam turceste pe un covor ros si rasfoiam documentele, caietele si scrisorile din geamantan, uitându-ne la timbre, descifrând stampile si anteturi, retraind viata de exilat a unui compatriot de care ne simteam cu totii legati sufleteste. În zilele care au urmat, am copiat si primul din cele doua caiete aflate printre materialele celelalte, continând descriptia obiceiurilor de la moarte, scrise cu litera stângace de Gheorghe Petcu, un taran din Câmpofeni, Gorj.
Investigatia de atunci s-a produs într-un moment fericit, dat fiind ca edilii orasului planuiau sa demoleze cladirea. Alocarea unui sediu nou avea sa mai întârzie. Între timp, lucrurile trebuiau depuse undeva spre pastrare. A fost ales un depozit care la 1 aprilie 1986 a ars, distrugând toate bunurile Casei Românesti, biblioteca, mobilierul, celelalte valori, inclusiv geamantanul lui Brailoiu. Dintre hârtiile lui s-a salvat un pachet de scrisori aflate la data aceea la Ruxandra Gutu-Pelazza, împrumutate sub impulsul emotiei generate de investigatia comuna. Între ele, potrivit celei care le-a avut, se afla articole pentru enciclopedii germane (scrisori în care se cer si se propun asemenea articole), o propunere pentru crearea unui cerc de etnomuzicologie la Wegimont (Belgia), o propunere pentru organizarea unei campanii etnografice în Italia, scrisori catre o doamna de la UNESCO, careia îi reproseaza complezenta fata de guvernele comuniste, o alta în care îsi exprima îngrijorarea fata de soarta unui muzicolog maghiar din Ungaria, câteva scrisori în care i se cere sa colaboreze la volumele Bartók (traduceri si prefata), participarea la emisiuni muzicale la Radio France si la mai multe posturi de radio elvetiene, scrisoarea unei violoniste care-i multumeste pentru felul în care a stiut sa-l explice lui Bartók, al carui spirit l-a putut patrunde si reda gratie medierii lui, patru carti postale de la Dinu Lipatti, din 19491950 (boala, concertele, proiectele de înregistrari cu Legge, conferinta despre Enescu la un post de radio din Elvetia), scrisorile lui Anton Golopentia, care-i propune recomandari în SUA, corespondenta cu sotia lui Roman Jakobson. Aceste materiale au fost restituite Casei Românesti. Ele, împreuna cu copia caietului continând obiceiurile de la moarte ale taranului din Câmpofeni sunt singurele marturii care mai amintesc de acest geamantan. Scrisoarea expediata Cristinei Sturza acum un deceniu si jumatate detaliaza existenta unor alte proiecte, dar mai ales ne înfatiseaza aspecte putin cunoscute din viata unuia dintre cei mai straluciti reprezentanti ai culturii românesti interbelice, care, sufocat de lipsa contactului cu tara, n-a mai putut sa-si desavârseasca opera. Acesta a fost motivul pentru care am socotit utila publicarea acestei scrisori în forma pe care i-am dat-o atunci …