Întâlnirea cu o arhivă este, de cele mai multe ori, dezamăgitoare. Pentru cei mai mulţi dintre noi, termenul evocă imaginea unei instituţii care găzduieşte o searbădă colecţie de documente impersonale, sortate, clasificate şi depozitate în rafturi, cutii, hard‑disk‑uri şi alte sisteme de stocare şi organizare a informaţiei. Cu totul altfel stau lucrurile atunci când răsfoim un album de fotografii vechi. Dincolo de nostalgia şi curiozitatea pe care le stârnesc acest tip particular de arhive, imaginile fotografice par a umaniza memoria colectivă. Datorită caracterului lor personal şi încărcăturii lor afective, ele fac trecutul inteligibil; altfel spus, îl supun unui proces de lectură care foloseşte experienţa fiecăruia drept un liant între trecut şi prezent. În termenii lui Pierre Nora, în primul caz, vorbim despre istorie, care transformă în limbaj simbolic experienţa colectivă; în cel de‑al doilea caz, despre un proces spontan şi viu de comemorare colectivă – de o ritualizare a privirii care asigură perpetuarea tradiţiei. […]