SCURTĂ RETROSPECTIVĂ A ROLULUI JUCAT DE CERCETĂTORI ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL ŞI A CONSECINŢELOR RĂZBOIULUI ASUPRA ORGANIZĂRII DOMENIULUI CERCETĂRII ÎN FRANŢA
Ypres, 22 aprilie 1915. Este ora 18 când se produce tragedia. Medicul din primul batalion african al armatei franceze povesteşte: „Am văzut cerul complet întunecat de un nor galben-verzui care părea că prevesteşte furtuna. În jurul nostru, doar aburi sufocanţi. Aveam impresia că mă uit prin ochelari cu lentile verzi. Totodată, simţeam cum gazele toxice îşi făceau efectul asupra căilor respiratorii: arsuri ale gâtului, dureri toracice, gâfâieli şi scuipare de sânge, ameţeli. Am crezut că eram cu toţii pierduţi […]. Peste câteva clipe, am văzut că nemţii erau la 15 metri de mine. Defilau liniştiţi, cu arma la spate, fără să tragă nicio împuşcătură. Văzându-mă, unul dintre ei mă ocheşte şi nu mă nimereşte de la 15 metri. Mare noroc am avut!“
DENIS GUTHLEBEN este doctor în istorie al Universităţii Paris 1 Panthéon-Sorbonne, ataşat ştiinţific în cadrul Comitetului pentru Istorie din CNRS (Centre National de la Recherche Scientifique, Centrul Naţional al Cercetării Ştiinţifice) şi redactor-şef al revistei Histoire de la recherche contemporaine [Istoria cercetării contemporane]. Dintre lucrările publicate, amintim: Histoire du CNRS de 1939 à nos jours, une ambition nationale pour la science [Istoria Centrului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din 1939 până în prezent, o ambiţie naţională pentru ştiinţă], Armand Colin, 2009, şi Rêves de Savants. Etonnantes inventions de l’entre-deux-guerres [Visuri de savanţi. Uimitoare invenţii interbelice], Armand Colin, 2011.
Acest articol a fost publicat în CNRS Le journal [Jurnalul Centrului Naţional al Cercetării Ştiinţifice], nr. 275, ediţia de iarnă 2014, p. 26-29. (n.t.)
Puţini soldaţi au avut această şansă: după împrăştierea gazelor, din cei 15 000 de soldaţi infanterişti (poilus) repartizaţi în tranşeele din acel sector, peste 5 000 zăceau la pământ şi tot atâţia ajunseseră prizonieri. O adevărată dramă, prima de acest fel, dar, din păcate, nu şi ultima! Traumatismul este atât de mare încât, în Franţa, Germania şi în toată lumea, a marcat generaţii întregi, resimţindu-se chiar şi în prezent. Asemenea unei imagini de infern din Épinal: Primul Război Mondial i-a făcut pe savanţi să pună mâna pe arme. Desigur, nu orice savanţi: chimiştii, fiindcă ei sunt cei care şi-au pus amprenta pe acest război, ce s-a dorit a fi primul şi ultimul, aşa cum fizicienii l-au marcat pe… următorul. Iar cei care erau percepuţi, înainte de 1914, ca visători blajini, preocupaţi doar de studiile lor generoase şi inofensive, se dovedesc a fi vrăjitori-ucenici ai noului secol.