În teoriile contemporane despre vizualitate, unul dintre accentele care diferenţiază acest domeniu de alte discipline care studiază imaginea, precum istoria artei, este privilegierea limbajului ca parte integrantă a corpului imaginii sau, aşa cum remarcă Keith Moxey, ca o saturare a imaginii prin cuvinte. Această legătură indestructibilă, dar în acelaşi timp insuficientă pentru a defini imaginea, stă la baza dezvoltării unui câmp de studiu care încearcă să desluşească relaţia între ce ne spune imaginea însăşi şi ce se spune despre ea, între „dorinţele ei“ (What Do Pictures Want? – W.J.T. Mitchell) şi dorinţele noastre de la ea. Intraductibilitatea reciprocă a celor două limbaje – vizual şi textual – determină o detaşare a retoricii imaginii de această dihotomie şi identificarea cu o nouă categorie conceptuală, cea numită de Mitchell „imaginetext“, adică o dizolvare a celor două într‑o nouă entitate, oscilând între relaţiile simultane de opoziţie şi de asemănare.
Putem afirma din capul locului că practica artistică a lui Ştefan Sava sugerează o apropiere intelectuală de studiile vizualităţii şi de noile teorii despre imagine, unind diferitele preocupările ale artistului, de la fotografie la istorie, de la performance la literatură. Abordarea fotografiilor găsite, ca readymade‑uri uneori pline de surprize chiar şi pentru artist, se înscrie într‑un câmp metodologic complex, doar de curând experimentat de Ştefan Sava, deşi colecţionarea fotografiilor căpătase deja în ultimii ani un caracter constant al laboratorului său personal. Arhiva de fotografii găsite, majoritatea dintre ele anonime, alcătuieşte un corp de imagini eterogen, provenind din spaţiul german în primul rând, dar nu numai, şi datând din perioada Primului şi al celui de‑al Doilea Război Mondial. Aceste fotografii şi negative foto au prilejuit primele cercetări de ordin vizual ale artistului în expoziţia Ruins of a Day (18 februarie – 24 aprilie 2015, Galeria Ivan, Bucureşti), concentrată pe tema ruinei, aşa cum este ea reflectată în documente şi arhive din subteranele istoriei „mari“, dar şi din microistoriile adesea invizibile. Readuse în prezent, documentele fotografice resemantizează imaginea dintr‑o perspectivă anti‑utopică asupra modernismului. […]