Sfântul Petru se plictisea îngrozitor. I s-a înfăţişat lui Dumnezeu şi i-a spus: „Doamne, stau în cerul ăsta gol şi mă plictisesc îngrozitor“. Dumnezeu i-a răs puns: „Te înţeleg, deşi eu nu mă plictisesc niciodată; am să-ţi dau puzderie de jucării“. Domnul a făcut un semn şi cerul s-a umplut de stele mărunte, mari şi foarte mari. „E frumos, Doamne, dar ce să fac eu cu ele?“ — „Alege-ţi una şi joacă-te cu ea“. Sfântul Pe tru s-a tot plimbat lăsându-şi pe cer urma şi în tre bându-se: „Care să fie? Care să fie?“ Tot plim bându-se s-a împiedicat de una cât un punct, nici foarte mic, nici foarte mare: „Asta să fie!“ şi-a zis Sfântul Petru. Aşa s-a născut Terra, dintr-un punct şi dintr-o linie, drumul ceresc al sfântului.
G.B.