GEORGE ENESCU a petrecut anii primei copilării în casa mamei sale construită de strămoşii săi cândva, la sfârşitul secolului XVIII. A revenit aici în vacanţe, aici a compus, în noiembrie 1901, „Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră op. 8“ şi liedurile „Plugar“ şi „Die Nächtliche Heerschau“. Pe adresa din strada Promenadei din Mihăileni, un târg pe malul Siretului chiar la frontiera de nord, între Dorohoi şi Rădăuţi, au venit din întreaga lume scrisorile lui Enescu către mama, Maria Cosmovici, retrasă aici spre sfârşitul vieţii.
Casa este o locuinţă de cărturari moldoveni de ţară. Un plan simplu, simetric, lasă să se citească trasee regulatoare. Înconjurată cu o prispă pe trei laturi, e aşezată pe o parcelă cu arbori, cu ieşire spre două străzi – o stradă principală şi, în partea din spate, o frumoasă alee cu un nume poetic – „strada inierbată“. O verandă cu geamlâc duce spre interiorul unde se mai păstrează câteva mobile şi două ingenioase sobe. Seamănă cu casele unde au copilărit, tot în zona Botoşanilor, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga şi Octav Onicescu. A fost clasată în noiembrie 2013 pe lista monumentelor memoriale de importanţă locală. Sub numărul 21063.
La începutul verii trecute, casa era, cum spun restauratorii, în situaţie de precolaps. În lipsa unei intervenţii energice s-ar fi putut prăbuşi în orice zi. Beciul boltit de piatră, căzut pe jumătate, a antrenat o porţiune mare din prispă, grinda principală de la streaşină – fracturată – şi acoperişul putrezit. Planşeul peste parter se putea rupe la primii paşi, apa pătrunsese în pereţi. Proprietarii, cumpărătorii casei după ce trecuse prin mai multe mâini, ar fi vrut să folosească terenul pentru o construcţie nouă. Asta era „frontul de luptă“ în primăvara lui 2014.
În luna noiembrie, şantierul de la Mihăileni s-a închis pentru iarnă şi, dacă totul va merge bine, se va redeschide în primăvara viitoare. S-au sprijinit pereţii interiori şi exteriori de piatră ai beciului, grinzile planşeului de la parter şi talpa surpată a pridvorului au fost consolidate, a fost extinsă streaşina, iar întregul acoperiş – acoperit cu folii de poliplan (din banere de reclame reciclate). A fost întocmit releveul (măsurătorile, desenarea planurilor, faţadelor şi secţiunilor, identificarea în desene arhitecturale a tuturor stricăciunilor, desenul tâmplăriei originale) complet al casei, indispensabil pentru un proiect solid de restaurare. Iar la sfârşitul verii, în faţa casei compozitorului, pianista Raluca Ştirbăţ şi Alexandru Semeniuc, un tânar violonist botoşănean au dat primul recital, deschizând astfel o posibilă nouă etapă în viaţa casei.
Alexandra Mihalciuc, unul din contributorii la acest număr, şi-a intitulat textul „Bătălia de la Mihăileni“. A fost într-adevăr un fel de bătălie, departe de a fi victorioasă. Dar începutul a fost făcut prin solidaritatea armatelor de voluntari. Raluca Ştirbăţ, pianistă vieneză şi muzicolog, autoarea unei admirabile teze despre Enescu şi Societatea internaţională George Enescu pe care o animă, a iniţiat şi dus la bun sfârşit clasarea casei. A fost ideea violonistului Alexandru Tomescu ca fundaţia Pro Patrimonio şi arhitectul Şerban Sturdza, preşedintele, să pornească proiectul de restaurare. Li s-a alăturat Filiala Bucureşti în parteneriat cu Filiala de Nord (suceveano-botoşeneană) a Ordinului Arhitecţilor din România şi studenţii şi arhitecţii voluntari (de la UAUIM Bucureşti şi Politehnica din Iaşi) care au lucrat pe şantierul de consolidare împreună cu meşteri cunoscători de tehnici şi meşteşuguri locale. Au fost folosite materiale de construcţie obişnuite, multe de refolosit, trimise şantierului de sponsori. Şi cheltuiţi, cu extremă zgârcenie, bani din donaţiile prietenilor proiectului.
Casa lui George Enescu de la Mihăileni va supravieţui, fără îndoială, iernii înzăpezite din marele Nord al Moldovei. Dar „şantierul“ unui posibil loc al muzicii ce ar putea şi ar trebui să fie constituit la Mihăileni abia acum se deschide, pândit de incertitudini de tot felul.
MARIANA CELAC