La anii studenţiei mele în clasa maestrului Ressu, la catedra de anatomie artistică preda profesorul doctor Gheorghe Ghiţescu. Lângă catedra lui se afla o ladă plină cu tot felul de oase; profesorul scotea din ladă un os şi studentul trebuia să identifice poziţia şi rolul acestui os în ansamblul scheletului, în mecanismul mişcărilor corporale.
•
Pentru artist chipul şi corpul uman sunt modele foarte complexe.
Chipul, figura, este materia portretului şi pune problema expresivităţii. S-ar părea că imaginea trupului, gol sau îmbrăcat, nu cere expresivitate; dimpotrivă, trupul este tot atât de expresiv ca şi chipul. Mişcarea părţilor care constituie chipul (fruntea, obrazul, nasul, gura, ochii, bărbia) este măruntă, perceptibilă ca întreg expresiv; pe când mişcarea părţilor care constituie trupul este amplă. Gestul, gesturile, atitudinea trupului determină o viziune spaţială. Colaborarea expresivităţii faciale cu gestul corporal, colaborare fie armonioasă, fie contradictorie, este subliniată în arta actorului. În viaţa cotidiană, expresia figurii şi a gesticulaţiei răspund caracterului fiecărui individ şi momentelor vieţii lui.
Artistul, sculptorul, pictorul, graficianul prinde în laţul viziunii lui fenomenul expresivităţii şi cu talent îl proiectează în forma lucrărilor*.
G.B.
2014