I: ?
R: In anii ’90, cea mai mare parte a efortului meu artistic s-a consumat in activitatea grupului subREAL, al carui demers are puternice conotatii politice, sociale dar si culturale. Daca pot spune ca prin subREAL «joc» din cånd in cånd pe scena artei internationale, atunci «Indirect», este o inregistrare (fotografica) a ceea ce se intåmpla in culise, intre acte, pe drumul spre si de la teatru.
I: ?
R: Aici intram intr-un subiect foarte vechi (de cånd Fotografia) si in acelasi timp foarte actual : acela al manipularii imaginii fotografice si al manipularii prin imaginea fotografica. In special in ultimii 1015 ani o data cu simplificarea procesului prin care se face digitalizarea si apoi prelucrarea ima-ginii pe calculator , au avut loc intense dezbateri si au fost scrise numeroase carti pe aceasta tema. Pe de-o parte, visul primilor fotografi (acela ca fotografia sa aiba statut de arta ca si pictura) s-a implinit. La fel cum pictorul, in functie de talentul si maiestria sa, poate reprezenta orice pe pånza de pictura, si fotograful contemporan poate, intåi pe ecranul calculatorului, apoi prin diverse tehnici de tiparire, sa transpuna pe orice suport (hårtie, pånza, metal etc.) imagini ce pot sa nu aiba nici o legatura cu rea-litatea. Pe de alta parte insa, Fotografia si-a pierdut tocmai acea calitate esentiala a sa : prezumtia de obiectivitate. Påna nu de mult, o fotografie, chiar neclara sau abstracta, se bucura de mult mai multa credibilitate decåt cea mai hiperrealista pictura. De acum incolo insa…
I: ?
R: Ma intereseaza toate framåntarile si mutatiile ce au loc in istoria recenta a Fotografiei, chiar daca imaginile de fata nu sunt manipulate in nici un fel (ele sunt ceea ce de la Alfred Stieglitz si Paul Strand incoace se cheama «straight photography» adica fara nici o interventie asupra subiectului, nici inaintea declansarii expunerii si nici dupa aceea, in timpul procesarii imaginii in laborator). Incerc sa-mi privesc propriile fotografii cu ochiul unui spectator aflat intr-o perspectiva istorica din care aspectul documentar poate ca nu va mai avea nici o relevanta. Ce mai ramåne atunci din ele?
I: ?
R: Titlul acesta «Indirect» s-a impus oarecum de la sine, intr-un mod firesc. In adolescenta am avut o mare admiratie si chiar m-am simtit complexat fata de colegii care puteau sa se bucure din plin de prezent, pe cånd eu aveam nevoie de o anumita distanta in timp pentru a-l savura in liniste. Prezentul, in continuare, mi se pare foarte complex si sunt convins ca il percep fragmentar si il inteleg partial. Incerc chiar o voluptate in a analiza, dupa trecerea unor ani, anumite gesturi, vorbe ale unor persoane, sau evenimente la care am participat, si nu de putine ori imi dau seama ca din noua perspectiva ele inseamna altceva decåt ce credeam (sau doream) eu atunci. Toate lucrurile acestea le-am simtit (sau intuit) dintotdeauna, in-
tr-un mod difuz. Cånd l-am descoperit insa pe Proust, parca m-am nascut a doua oara…
I: ?
R: Fiecare cliseu pe care il fac e ca o lupa pe care o asez asupra unei fractiuni de timp (aceea in care a avut loc expunerea fotografica). Pe parcursul developarii filmului si maririi imaginii pe hårtie, acea fractiune se dilata, capata inteles, o pot analiza, compara, retrai. In acest fel, Fotografia este pentru mine arta prin care, precum Faust, pot spune clipei : «Stai!»
Schloss Plüschow, 21 Martie 1999