p>Precizia şi claritatea stilului ar trebui să ne liniştească. Geometria furnizează date necesare pentru a umple spaţiile virtuale cu nenumărate acumulări de încercări, de puncte şi linii. Miriade de puncte similare cu apariţiile stelare se grupează în constelaţii, iar atunci când privim cerul ni se pare că avem acces nu la o existenţă monadică, singulară şi schematică, ci la una totalizatoare, în acelaşi timp, capricioasă şi unitară, specifică şi generală. Punctul reclamă o asemenea existenţă; linia, în schimb, este fulgerătoare, diversă, despărţitură şi liant deopotrivă al unor structuri cât mai diverse cu putinţă; metaforică, filiformă, meditativă, incantatorie, dig şi vârtej, stavilă şi tumult. De altfel, putem vedea sinapsele creierului drept linii ce ne prelungesc existenţa, rădăcini fireşti ale unei lumi pe care nu o bănuim, pe care nu o putem ghici nici pe sfert. Punctul şi linia definesc noţiuni abordate în matematică, fizică, logică, ştiinţe umaniste. Dacă grafia acestora a rămas constantă de-a lungul timpului, sensul lor s-a îmbogăţit gradual. Punctul este o unitate geometrică, definită adimensional, echivalentul unei sfere cu diametrul zero, relevând, astfel, unicitate, izolare şi relativitate dimensională, în vreme ce linia este un obiect geometric, alcătuit dintr-o infinitate de puncte alăturate, unidimensional, care nu prezintă lăţime şi grosime, ci doar lungime.
[…]