IRINA NICOLAU – Patul de alama

Nu pot sa uit niste filme australiene pe care le-am vazut la Cinemateca, prin anii ’80. Filme artistice, documentare si un film care putea sa fie socotit si una si alta, eu l-am retinut din ratiuni pur etnologice si am scris despre el de cåte ori s-a ivit ocazia. In primele secvente vedeai cum un trib era exterminat. Supravietuitoare, o singura femeie. Puteai sa presupui ca intre morti s-a numarat si pruncul ei dupa lacomia cu care a furat din curtea unei ferme un copil. L-a luat si l-a dus in padure. Asadar, o femeie cafenie, aproape goala, cu parul cret si o fetita balaie, cu rochita, cu sortulet si asa mai departe. De fapt, din acest moment incepe filmul in care nu se intåmpla nimic si, in plus, se deruleaza lent, foarte lent. Dupa un sfert de ora oamenii au inceput sa iasa din sala. Dupa alt sfert ramaseseram numai cåtiva. Ce se intåmpla pe ecran? Tic-tac, tic-tac, clipe de viata. Soarele rasare si doua fiinte atåt de diferite incepeau sa caute de måncare. Fetita se afla in treaba iar femeia, ba prindea o pasare, ba un sobolan, ba alegea o radacina comestibila sau culegea bobite. Måncau. Cånd terminau de måncat incepeau sa caute un adapost. Nu-l luau la intåmplare, il alegeau cu grija, in legea lor il amenajau, soarele apunea si ele se culcau. A doua zi, evident, soarele rasarea din nou, femeia prindea alta pasare, alt sobolan, iar måncau si, pe urma, cautau alt loc de dormit. Asa treceau anii. Puteai sa-i masori dupa felul cum crestea copilul. Cånd parea sa fie de opt, noua ani, s-ar putea sa gresesc dar nu conteaza, au trecut intr-o zi pe långa ferma natala, fetita a recunoscut-o si a fugit spre ea. Cu femeia habar n-am ce s-a intåmplat.

Daca m-ar intreba cineva ce inteleg prin basic needs, i-as recomanda, in loc de raspuns, sa vada filmul. Acest film m-a ajutat sa inteleg care este varianta cea mai sumara de locuire. Ce distanta uriasa intre modul in care era pregatit, seara de seara, culcusul si cel mai rudimentar pat!

Cam in aceeasi perioada, batrånul Caraman din Tulcea mi-a zis povestea paturilor prin care a trecut. Fiind aromån gramostean si-a petrecut prima copilarie intr-un balans transhumant. Atunci patul lui consta din-tr-o patura pusa direct pe pamånt, fie ca se aflau pe drum, fie in cabanele improvizate din cåmpie, fie in casele lor din munte. Cånd au venit in Cadrilater au locuit in casele bulgaresti din care bulgarii, de voie, de nevoie, plecasera. Acolo a descoperit «confortul» patului de pamånt batut, un fel de podium nu prea inalt facut din materia mentionata, peste care asterneau covoare si cuverturi. Spinarea poate nu sesiza diferenta dar patul avea, in fine, un volum. Numai un an dupa aceea, s-a insurat si a cumparat un pat mare, pictat cu pasari si flori. Se pare ca era atåt de frumos si nemaivazut ca intreaga suflare a trecut sa-l vada. Care cum iesea din camera, dadea din cap si mormaia admirativ, maaa… Dar a trebuit s-o ia din loc. Cånd au ajuns la Tulcea au dormit mai intåi pe o somiera ieftina, cumparata din piata. Apoi, el si nevasta-sa s-au mobilizat si au cumparat un dormitor cubist, negru, solid si hidos. Divan cu etajera la perete si lada pentru asternuturi, dulap cu doua usi, toaleta cu oglinda si taburet. Asta am gasit in camera batrånilor Caraman, in 1984, cånd i-am cunoscut. Nu le mai placea, dar nu erau sa-si cumpere pat nou la capatul vietii. In scurt timp acest gen de dormitor va fi de negasit si nu cred ca a atras atentia vreunui muzeu din tara. Va fi nevoie de multe cuvinte pentru a descrie cum a fost, iar observatia este valabila si pentru recamierul care, timp de trei decenii, a avut o frumoasa cariera. Dupa ce mi-a povestit ore in sir, dupa ce mi-a cåntat ba-lada lui Mihai Bey in greceste, mos Caraman s-a oferit sa-mi arate patul cel nou al fiului sau. Ne-am dus in casa noua, in camera de la strada, unde am descoperit cu surpriza un interior de tip catalog Nekermann – fotolii, canapea, covoare mitoase albe si un pat enorm acoperit cu o patura ma-tlasata de plastic. Batrånul mi l-a aratat ca pe o minune. Asa am cunoscut pe regele paturilor in care mos Caraman nu a dormit niciodata, dar in care considera ca doarme prin persoana fiului sau. In timp ce isi lauda fiul, eu ma gåndeam cåt de scump a fost platit fiecare pat in parte si cum, pe masura ce ele deveneau mai scumpe si mai comode, viata oamenilor se golea de farmec, existenta fiului sau, posesorul patului Nekermann, fiind un exemplu de pragmatism si platitudine. Te uiti la ei si iti vine sa te intrebi: unde sunt drumurile din Pind si luptele cu comitagii de altadata? Spune-mi cum iti asterni ca sa-ti spun cine esti. Zi-mi cum ti-ai schimbat patul si voi afla ce ai devenit.

{tiu o multime de istorii cu paturi. Ca etnolog asez patul alaturi de leagan si sicriu pentru ca, viu sau mort, omul care renunta la verticalitate adoptånd pozitia orizontala devine un potential calator intre lumi. De aici o multime de prescriptii si interdictii. In sensul cel mai deplin omul sta locului numai cånd doarme si cånd moare, somnul prezentånd avantajul unei locuiri depline dar temporare.

Dintre povestile cu paturi pe care le cunosc, ultima pe care am auzit-o mi se pare tulburatoare prin simplitate. Vorbeam recent cu o doamna trecuta de optzeci de ani. Astazi spunem doamna oricui, in cazul la care ma refer sintagma potrivita ar fi adevarata doamna. {i, la un moment dat,

m-am pomenit spunånd, ce noroc are cine isi petrece toata viata in casa parinteasca, este ca si cånd nu si-ar taia buricul de locul in care s-a nascut. Mi-a venit sa spun asta privind camera insorita in care ne aflam, cu azalee albe si rosii in fereastra si plina de o tihna pe care imi vine greu s-o explic, o tihna care mi se parea ca vine din buna asezare si continuitate. Greseste cine isi inchipuie ca ma aflam intr-un palat sau intr-una dintre acele case bucurestene care iti opresc respiratia. Pur si simplu o casa, nimic neobisnuit, facuta intr-o vreme cånd lucrul era cu masura. {tiam ca imediat dupa venirea comunistilor le fusese nationalizata, ca la parter fusesera burdusiti o puzderie de chiriasi, iar la etaj traisera ei, claie peste gramada, descendentii din trei generatii si nu stiu cåti colaterali. {i ce credeti ca

mi-a zis atunci doamna, raspunzånd intr-un fel la observatia mea? Zice, daca vrei sa stii, m-am nascut chiar in camera asta in care vorbim si chiar pe patul pe care esti tu asezata, iar cånd o sa mor, le-am spus, vreau sa ma aseze inca o data in pat, sa stau acolo påna vine sicriul.

Patul de alama stralucea in mijlocul camerei insorite. O doamna care nu se numeste Penelopa a gasit rabdarea sa-si teasa toata viata in jurul lui. Sau poate ca patul de alama este o pluta pe care oamenii vin pe lume si pleaca din ea. Oricum, ma aflam intr-un loc de unde nu merita sa pleci nici in Rai. Desi, daca ai lua cu tine patul de alama… oare se poate?

 

 

 

Share This Post