Împlinirea a 100 de ani de la începerea Primului Război Mondial reprezintă un moment firesc pentru a revizita geneza monumentelor eroilor ridicate în onoarea eroilor căzuţi în marea conflagraţie. Pentru a ilustra apariţia acestui tip de monumente din România, ele vor fi puse în contextul mai larg al comemorării şi al cultului eroilor, urmărind totodată creaţia şi avizarea lor în mediul urban sau rural. De asemenea, ele vor fi exemplificate prin câteva proiecte inedite din Bucureştiul interbelic.
Amploarea Primului Război Mondial şi numărul victimelor, fără precedent până la acea dată, au determinat multiplicarea practicilor comemorative. Acestea presupuneau un întreg complex de practici, atât religioase cât şi păgâne, parte din ele având în centru monumentele eroilor. Denumite în limba engleză war monuments, în franceză monuments aux morts, în italiană monumenti ai caduti sau în germană Kriegerdenkmaler, ele au fost răspândite în întreaga lume fiind considerate specifice pentru începutul de secol XX. Deşi denumirile avute nu sunt perfect sinonime, acest tip de monumente au câteva caracteristici comune, reprezentând un nou tip de comemorare. Anume, dacă înainte de Primul Război Mondial ele obişnuiau să aibă rolul de a celebra triumfuri şi nu înfrângeri, reprezentând de cele mai multe ori pe liderii armatelor victorioase, după război, ele au menirea de a păstra memoria tuturor celor care şi-au pierdut viaţa, celor mulţi şi anonimi, indiferent de rangul lor. Chiar dacă astfel de monumente au existat şi în perioadele anterioare1, datorită numărului lor mare de după război, ele ajung să fie asociate cu acest moment istoric, conţinând adesea liste gravate cu numele celor căzuţi în luptă. Aceste liste sunt de regulă ordonate alfabetic, fără a se ţine cont de rangul sau statutul social al celor amintiţi, subliniind astfel egalitatea în faţa morţii şi o democratizare a memoriei naţionale. În plus, pe lângă monumentele abstracte compuse din elemente laice sau religioase însoţite de aceste nume, există şi cele figurative care reprezintă un soldat oarecare. Textul înscris pe aceste monumente se referă de cele mai multe ori la serviciul adus comunităţii, regiunii sau ţării şi nu regimentului. Aşadar, eroii erau omagiaţi ca cetăţeni, printr-un omagiu adus de comunitate din partea camarazilor lor.2
Comemorarea era făcută în mod diferit în funcţie de normele culturale şi tradiţiile religioase ale fiecăror ţări, existând însă şi multe practici în comun. Monumentele erau asociate ritualurilor comemorative şi deveneau obiect de cult secular, în care moartea individului capătă valoare morală şi politică. Cei morţi sunt prezentaţi într-o manieră idealizată, subliniindu-se excelenţa lor morală, jertfa pentru patrie, fiind astfel omise violenţele şi agresiunile pe care le-au produs la rândul lor. Imaginea războiului este şi ea idealizată, acesta fiind nobil, nu sângeros, iar moartea nedureroasă.
