Semnalarea activităţii artistului Radu Igazság în cadrul unui grupaj tematic de texte dedicat fotografiei are, între altele, rolul de a canaliza discuţia din jurul acestui subiect către o problematizare a mediului însuşi, în speţă către o problematizare a funcţiilor unei activităţi marcate de tensiunea dublului ei statut în raport cu alte moduri de expresie, de subordonare şi independenţă deopotrivă.
Subliniem încă de la început că, aproape fără excepţie, demersurile lui Radu Igazság au fost mereu – încă de la finalul anilor 1970 şi până astăzi – funciarmente eclectice, profund nediscriminatorii şi „dezinhibate“ în selectarea şi combinarea tehnicilor de care s‑a servit (pictură, desen, gravură, colaj, fotografie, film de animaţie, film, video, obiect). „Voluptatea“ practicilor sale artistice pare să fie rezultatul unei abordări fireşti, neprogramatice a acestor tehnici, având ca finalitate exprimarea unor conţinuturi vizuale cu mijloace vizuale, efectul fiind unul eminamente retinian. Cu toate acestea, chiar dacă în receptarea lucrărilor sale poate să primeze senzaţia unor structuri vizuale care se autoreproduc şi se autocomunică, presentimentul referentului, deşi incert, subzistă. Astfel, subiectul celor mai multe dintre lucrările lui Igazság pare a fi ceva caracterizat în cel mai înalt grad de vizibilitatea sa într‑o formă oarecare, chiar dacă arheologia – posibilă sau nu – cu privire la statutul ontologic al acestui lucru „livrat vizibil“ pare a fi în afara preocupărilor imaginii rezultante. […]