Jurnalismul american modern, avånd o istorie cu putin peste saizeci de ani, se afla la ananghie. Caracterul special al jurnalismul american, asa cum s-a format incepånd din 1930, este denaturat pentru ca se incearca o redefinire a rolului sau. Savanti din cåmpul stiintelor sociale, politicieni, militanti pentru diverse cauze sociale si jurnalisti dezbat valorile unei democratii liberale si cer un jurnalism activist, punånd sub semnul intrebarii principiile obiectivitatii si ridiculizånd profesionalismul, ca fiind daunator pentru un public informat.
Paginile care urmeaza cuprind (a) o recapitulare a modului in care jurnalismul american a devenit profesionist si a contribuit la evolutia democratiei bazate pe idealurile liberale, protejate de Primul Amendament al Constitutiei Statelor Unite si (b) o critica a acestui profesionalism, precum si a schimbarilor aparute in practica jurnalistica.
Jurnalismul din Statele Unite, originile sale si diferentele fata de jurnalismul european
Cånd, in anii í20ñí30 Walter Lippmann, jurnalist si specialist in stiinte sociale, s-a lansat in polemica cu John Dewey, poate cel mai important filosof american, cea mai mare parte a mass media americane practicau un jurnalism de senzatie, lipsit de standarde universale si de o definitie a valorilor de stire care sa-i stea la baza. Presa americana era puternic politizata si polemica, iar jurnalismul de senzatie (Žyellow journalismª), cu interviuri contrafacute si cu povestioare superficiale, a dominat anii anteriori, de la sfårsitul secolului al XVIII-lea, påna in primele doua decenii ale secolului XX. Jurnalismul de tip militant, cunoscut sub numele de Žscormonitul in gunoiª (Žmuckrackingª), a inceput sa fie practicat intre anii 1902 si 1912, ziaristii scriind despre coruptia din interiorul guvernului sau din lumea afacerilor. Desigur, dezbaterea LippmannñDewey nu a abordat numai rolul mass media si tipul jurnalismului practicat intr-o democratie, ci si traiectoria pe care aceasta democratie urma sa o ia.
Pe scurt, Lippmann sustinea cauza unei democratii reprezentative, in timp ce Dewey (The Public and Its Problems) pleda pentru o democratie participativa. Dupa ce a analizat tempo-ul in continua crestere si complexitatea vietii americane, Lippmann a ajuns la concluzia ca informatia in permanenta expansiune avea nevoie de profesionisti care sa colecteze informatia, sa o selecteze si sa prezinte stirile. Acesti profesionisti aveau sa opereze cu reguli si standarde universale, sa furnizeze publicului un sumar al evenimentelor zilnice, precum si subiecte problematice, pentru ca fiecare membru al publicului sa isi formeze opinii si sa dezbata aceste subiecte. El avea in vedere o dezbatere publica bazata pe ŽLogica si regulile evidenteiª (Walter Lippmann, The Public Philosophy), adica o dezbatere bazata pe fapte verificabile si nu doar pe opinii personale si pe relativismul jurnalistic legat de atingerea unor scopuri socio-politice sau culturale ale reporterilor, redactorilor sau proprietarilor media. Lippman nu a vrut ca mass media sa se rezume la dreptul de a vorbi fara constrångere, o presa care sa Ždea acces la public atåtor propagandisti, speculanti si cåntatori in strunaª. La polul opus filosofiei lui Lippmann, Dewey considera mass media un mijloc de a facilita conversatia, pe care el a numit-o Žcercetare sistematicaª intr-o democratie participativa. Viziunea sa asupra rolului mass media intr-o democratie includea mai mult decåt principiile lui de Tocqueville care, analizånd consecintele revolutiei americane, conchidea:
ŽEste nevoie de un numar mare de oameni pentru ca asocierea intre persoane cu principii democratice sa aiba putere. Persoanele care compun aceasta asociere sunt astfel raspåndite pe o arie larga si fiecare este dependent de domiciliu sau din cauza venitului mic sau din pricina sfortarilor neincetate prin care acest venit este obtinut. Trebuie gasite mijloace pentru ca indivizii sa dialogheze in fiecare zi, fara sa se vada, si sa ia decizii comune fara a se intilni. Prin urmare, orice asociere democratica cu greu ar putea supravietui fara ziare.ª
Deci mass media, in conceptia lui Dewey, trebuie sa inlesneasca schimbul de opinii si nimic mai mult. |ntr-o versiune recenta a teoriei lui Dewey privind rolul mass media, Lasch (The Revolt of the Elites and the Betrayal of Democracy) ñ cu o perceptie exacta asupra problemelor societatii americane in general se inseala scriind ca Žinformatia va fi in mare parte irelevanta, in cazul cel mai fericit, inselatoare si manipulativa, in cazul cel mai rau, daca nu este generata printr-o dezbatere publica sustinuta.ª O logica deloc surprizatoare, in traditia lui Milton, Voltaire si de Tocqueville, printre altii, care defineste libertatea presei ca fiind aproape in mod exclusiv Žlibertatea de opinieª si rolul mass media de intermediar pentru schimbul de idei si opinii. Notiunea de jurnalism ca Žadevar personalª si informatie generata prin dezbatere publica ignora valoarea faptului verificabil, ca fundament al jurnalismului, si defineste informatia ca o consencinta a opiniilor si ideilor. {i, in timp ce sugereaza ca libertatea presei inseamna accesul la informatie, statueaza si dreptul de a publica sau de a transmite orice fel de informatie neverificata. Altfel spus, Lasch «exileaza» Žadevarulª si Žinformatiaª la un nivel cosmetic, lasåndu-le in seama Žochilor spectatoruluiª , uitånd astfel ca Žnumai opinia poate fi pluralista, nu si informatiaÖ S-ar putea spune ca, cu cit informatia este mai pluralista, cu atåt este mai putin informativaª (Jean-FranÁois Revel, The Flight from Truth. The Reign of Deceit in the Age of Information).
Pe scurt: Lippmann a cåstigat dezbaterea si mass media americane s-au reorientat spre profesionalizare si au adoptat notiunea de obiectivitate ca fiind esenta lor. Aceasta este o notiune deseori gresit inteleasa si, dupa cum vom vedea, din ce in ce mai criticata in jurnalismul american contemporan. De aceea este momentul sa dam o explicatie: a fost si este inca recunoscut pe scara larga faptul ca nu exista obiectivitate in sensul cel mai pur si ideal, ca fundament realist pentru a practica jurnalismul. Fiecare reporter si editor intra in profesie cu un Žbagajª care nu ii permite sa fie obiectiv. Bagajul cuprinde: tipul si nivelul de pregatire academica, educatia primita acasa, mediul de origine, statutul economic si social, orientarea politica si cea religioasa etc. Prin urmare, pentru a se ajunge la obiectivitate in jurnalism, s-a facut apel la o formula. Aceasta formula sau procedura jurnalistica cere ca fiecare jurnalist sa prezinte publicului toate aspectele unei stiri, sa furnizeze o informatie completa si corecta, sa faca apel la surse credibile de informare, sa fie onest si sa nu isi prezinte, direct sau indirect, propriile opinii sau judecati de valoare.
Una din consecintele profesionalizarii a fost ca jurnalismul american s-a detasat de ceea ce, in mod traditional, au constituit legaturile cu partidele politice si cu o ideologie politica sau alta. A devenit antipartizan si chiar antipolitic. Jurnalismul profesionist al lui Lippmann, avånd ca esenta Žobiectivitateaª, a favorizat evolutia democratiei in Statele Unite si continua sa o faca si in momentul de fata ñ in ciuda unei regresii in practica jurnalistica ñ fapt care distinge jurnalismul american de cel practicat in alte parti. De exemplu, un sondaj recent efectuat de un cercetator german (Wolfgang Donsbach, Lapdogs, watchdogs, and junkyard dogs) printre jurnalistii americani si cei vest-europeni a dus la concluzia ca:
ŽEi (jurnalistii americani) au, de departe, cel mai inalt nivel al diviziunii muncii intre diferitele atributii jurnalistice si se supun celui mai puternic control editorial pentru a se pastra acuratetea si echilibrul in prezentarea faptelor. Chiar daca si-ar dori sa aiba putere politica, ei nu urmaresc acest scop prin confruntarea sistemului lor subiectiv de valori si credinte, asa cum o fac colegii lor germani si italieni, ci prin aducerea la lumina a informatiei relevante, in urma unor anchete propri. Majoritatea jurnalistilor din Statele Unite respecta principiile obiectivitatii, corectitudinii si neutralitatii.ª
Pe masura ce ne apropiem de noul mileniu, diferenta dintre jurnalistii europeni si cei americani s-ar putea micsora, din cauza politizarii in crestere a mass media si a societatii americane, a polarizarii ideologice si a punerii la indoiala a ceea ce, incepånd cu anii í20ñí30, a devenit modul traditional de a practica jurnalismul.
Critica jurnalismului american modern si a schimbarilor survenite in practicarea sa
Jurnalismul american este criticat atåt de politicienii de dreapta, cåt si de cei de stånga, care isi vad pozitiile si telurile amenintate de un jurnalism fie prea neutru, fie partizan. Asemenea reprosuri provin si din schimbarile petrecute in cultura americana, care a capatat o perspectiva din ce in ce mai relativista si care se arata prea putin toleranta fata de standardele si valorile universale. {i, nu in ultimul rånd, alte critici sunt aduse de fortele socio-politice care nu isi vad atinse scopurile printr-un jurnalism Žobiectivª, si, de aceea, ar prefera o abordare de tipul relatiilor publice (public relations) a colectarii si prezentarii stirilor, de exmplu un jurnalism partinitor, aservit, care permite ca interesul de moment sa domine faptele.
Pe scurt, numeroasele critici pot fi rezumate dupa cum urmeaza. {tirile au devenit o marfa, la fel ca oricare alt produs pus in vånzare de o corporatie catre mase si, deci, neutru, rutinizat factual, chiar tipizat. |n ultima instanta, spun unii, profesionalizarea jurnalismului a condus la o partinire creata de Žconstrångerile rutinei si presiunilor organizationaleª, partinire care, alaturi de goana dupa Žobiectivitateª, principiul de baza al profesionismului, produce stiri Žnegative, detasate, tehnice, oficiale» (Michael Schudson, How News Becomes News). Prin urmare, se argumenteaza in continuare, prin includerea tuturor punctelor de vedere intr-o stire se subliniaza conflictul, dependenta de sursele oficiale sau de Žexpertiª aduce in atentie punctul de vedere oficial (Gay, Tuchman, Making News; G. Blumler si M. Gurevitch, Politicians and the press; An essay in rol relationship), informatia verificabila si faptele depind in mare masura tot de sursele oficiale, echilibrul nu mai constituie o problema in sine, din moment ce stirile sunt rezultatul confruntarii dintre diferitele forte (Herbert Gans, Deciding Whatís News; John Rawls, A Theory of Justice), ignorarea opiniilor personale si a altor comentarii desfiinteaza misiunea jurnalistului ca povestitor de stiri.
Un alt argument, oferit fara o definire clara si lipsita de influente politice a responsabilitatii, este ca detasarea jurnalistica poate fi Žo cale de a evita responsabilitateaª (David S. Broder, Behind the Front Page. A Candid Look at How the News is Made). Astfel, a fost remarcat faptul ca jurnalismul modern american, mai mult decåt cel vest-european, se concentreaza asupra evenimentelor izolate, fara un context mai larg si fara continuitate, adica se concentreaza pe anumite episoade noi, negative, dramatice, accesibile si usor de inteles. (Thomas E. Patterson, Out of Order). Mai mult, s-a sugerat ca se bate moneda pe profesionalismul jurnalistic si pe regulile obiectivitatii de dragul unui angajament fata de o ordine prestabilita (James Fallows, Breaking the News. How the Media Undermine American Democracy). Aceasta este o ironie intr-o tara in care jurnalismul detroneaza in mod frecvent politicieni si afaceristi corupti si dezvaluie multe din erorile Žordinii prestabiliteª. S-a mai spus ca, in ciuda inaltului profesionalism din mass media americane, in comparatie cu mass media din Europa Occidentala, constrångerile economice au condus si jurnalismul american spre o combinatie intre idealurile profesionale si abordarile de tip divertisment destinata a atrage public, ducånd astfel jurnalismul american spre senzational si spre banalizarea subiectelor. (Ben Bagdikian, The Media Monopoly).
O acuzatie in strånsa legatura cu cele mentionate anterior, dar mai grava, facuta dupa descoperirea falsurilor publicate de anumiti jurnalisti care, trebuie mentionat, au fost imediat concediati sau obligati sa isi dea demisia, este ca mass media au pierdut din apetenta pentru adevar. Jurnalistul Ron Powers (citat in Eli Lehrer, Media Fakes. Whatís Behind Todayís Troubling Epidemic of Falsified Journalism?), cåstigator al premiului Pulitzer, vede acest fenomen in strånsa corelare cu schimbarile negative din cultura americana: «in literatura, postmodernismul a pus in discutie functionalitatea adevarului obiectiv. Acelasi fenomen a avut loc si in stiintele sociale, influentate din ce in ce mai mult de relativism. Jurnalistii nu sunt afectati in mod direct de aceste tendinte, dar le resimt la scara redusa. Se constata o atitudine mult mai favorabila fata de combinarea factualului cu fictiunea.»
Astfel spus, savantii si politicienii, printre multi altii din elita sociala care contribuie la relativizarea culturii americane, la incetatenirea unor standarde si valori culturale lipsite de substanta, se plång acum ca mass media au pierdut din respectul pentru adevar.
Toate aceste critici care se inmultesc pe zi ce trece au fost insumate de Carey (James W. Carey, Communication as Culture, cit. in Lehrer, op. cit.), care afirma ca mass media, consideråndu-se un mijloc de informare a publicului, au abandonat rolul de Žagentie de transport pentru dialogul culturii noastreª. Jurnalismul american, au argumentat multi critici, cu profesionalismul sau care a determinat anchetarea tenace a afacerii Watergate si informarea oamenilor despre problemele cotidiene care trebuie sa le cunoasca o societate care se auto-guverneaza, submineaza astfel democratia. Exista un såmbure de adevar in toate aceste critici, precum si multe alte deformari sau reprezentari deliberat gresite ale rolului mass media intr-o democratie liberala. Jurnalismul american nu sta pe roze. Dar nici una din criticile aduse påna acum, sau toate la un loc, nu pot duce la concluzia ca trebuie sa aruncam, cum se spune, copilul o data cu apa din copaie. |n mod logic, daca jurnalismul american ar submina democratia, in masura in care pretind criticii ca o face, fiecare dictator si fiecare regim autoritar ar trebui sa adopte acest stil de jurnalism, in versiunea pura a lui Lippmann, pentru a-l folosi in tarile lor cu scopul de a-si asigura continuitatea la putere. Nu exista insa nici o dovada ca asa ceva s-ar intåmpla in Coreea de Nord, Cuba sau in alte regimuri autoritare si totalitare din Asia, Africa sau America Latina.
O data pornit la vale, bulgarele de zapada e greu de oprit. Acelasi fenomen se intåmpla cu jurnalismul american, care devine din ce in ce mai Žanaliticª, mai orientat spre Žbinele comunitarª si care este definit intr-un context cultural relativist. Cu alte cuvinte, problema nu este, asa cum pretind unii, profesionalismul, ci abdicarea sa treptata. Fara discutie ca jurnalismul contemporan trebuie privit cu scepticism si vigilenta. Thomas Patterson, profesor la Universitatea Harvard, avertizeaza pe buna dreptate ca, in cazul unei abordari jurnalistice mai mult analitica decåt descriptiva, Žmai intåi este creata povesteaª, dupa care urmeaza strångerea faptelor. Reminiscente ale jurnalismului de tip comunist.
ŽAcest tip de jurnalism (analitic) este o mlastina, intr-un sens in care stilul anterior (descriptiv) nu eraª, conchide Patterson. Cu toate acestea, tendinta amintita continua si astazi si este din ce in ce mai accentuata de cererea pentru si practicarea unui jurnalism de tipul serviciului public sau comunitar.
Public, comunitar sau civic, jurnalismul are doua tendinte sau forme generale, care sunt in acelasi timp si diametral opuse si interconexe. Prima forma le permite editorilor si reporterilor sa defineasca Žbineleª comunitar prin prisma propriilor lor opinii politico-ideologice. Dintr-o asemenea perspectiva obiectivitatea jurnalistica si profesionalismul sunt nu numai inutile, dar si periculoase in eforturile jurnalistilor de a-si atinge idealurile socio-politice, economice sau culturale.
A doua tendinta se refera la faptul ca jurnalismul american se bazeaza prea mult pe ceea ce editorii si reporterii selecteaza ca fiind «stiri», proces despre care s-a spus ca lipseste de motivatie si ca alieneaza publicul. |n consecinta, s-a facut simtita nevoia remotivarii publicului prin, de exemplu, chestionarea in legatura cu subiectele pe care mass media ar trebui sa le abordeze. {i aceasta perspectiva renunta la profesionalism si la notiunea de obiectivitate. {i, poate chiar mai important, aceasta orientare catre jurnalismul public/comunitar/civic defineste cititorul, ascultatorul sau telespectatorul ca pe un consumator. Altfel spus, stirile prezentate de mass media trebuie sa indeplineasca nevoile si asteptarile publicului si ce-ar fi daca el opteaza pentru trivial, senzational, stiri de divertisment? si nu sa fie un mijloc profesionist de selectare si prelucrare a informatiei.
Unul din principalele roluri pe care mass media trebuie sa le aiba este stimularea dialogului public si participarea civica. Semnul de intrebare se pune nu fata de acest rol ci fata de modul in care el este asumat. Notiunea de jurnalism public/comunitar, asa cum a fost descris in prima tendinta, are prea multe in comun cu presa comunista din Europa de Est de dinainte de 1989. |n cea de-a doua tendinta, jurnalismul e un fel de reintoarcere la jurnalismul practicat inainte de Razboiul de Independenta (1776), cånd presa era impånzita de articole semnate de avocati, afaceristi, mici comercianti si fermieri care scriau eseuri si alte tipuri de articole polemice/editoriale pentru a pune in discutie anumite probleme si pentru a schimba idei si opinii. Aceasta tendinta a continuat mai mult sau mai putin dupa 1776 cånd elita din nou formatele State Unite ale Americii ñ nu jurnalistii sau editorialistii de profesie ñ a incercat sa analizeze si sa promoveze prevederile noii Constitutii a Statelor Unite. Ce-a fost a fost, dar cu toate acestea, jurnalismul american este din nou implicat in dezbaterea lansata de Lippmann si Dewey: este oare nevoie de un jurnalism profesionist, bazat pe standarde si valori a caror esenta sa fie o abordare factuala fundamentata pe procesul subiectivizarii, sau ar trebui sa fie un simplu schimb de idei si opinii intre cetatenii care doresc sa se angajeze intr-un astfel de dialog public? Altfel spus, are America moderna nevoie de profesionistii care sa scrie despre multitudinea de informatii si de nebuloase ale vietii, sau numai de o cacofonie de opinii si polemici ale unor cetateni individuali? |n timp ce dezbaterea continua, problemele practice ale jurnalismului american au putin de-a face cu profesionismul si mai mult cu lipsa crescånda a acestuia. Jurnalismul din Europa de Est de dupa 1989 da o lectie Statelor Unite, in acest sens, si cred ca raspunde intrebarii puse mai sus: jurnalismul trebuie sa fie profesionist.
Democratia liberala din Statele Unite este pusa sub semnul intrebarii, asa cum politicienii de dreapta o fac prin traditie si asa cum o face in ultimele trei decenii si stånga, acel straniu amalgam de marxisti, comunisti convinsi si socialisti de diferite nuante, precum si altii al caror idealism si imbold de a atinge Utopia ii inchisteaza in ideologia intoleranta si antiliberala esentiala pentru crearea unui astfel de taråm mitic, pe unde curge lapte si miere. Baudrillard (Les strategies fatales) are dreptate cånd spune ca universul egalitarist si utopic al stångii nu e decåt un Žhedonism rationalizatª, un hedonism care presupune simularea si crearea hiper-realului in sfera sociala, politica, culturala si economica. Acest lucru este posibil numai prin manipulare, inginerie sociala, constrångere si control. Jurnalismul este esential in acest proces, dar el trebuie sa renunte la profesionismul bazat pe factual si obiectivitate, daca vrea sa serveasca Utopia.
|n cea mai recenta schimbare de atitudine, idealurile stångii s-au mulat pe ideologia Celei de-a Treia Cai, care, in cuvintele lui Dahrendorf (Ralf Dahrendorf, ŽThe Third Way and Liberty. An Authoritarian Streak in Europeís New Centerª, in Foreign Affairs, 1999) Žnu inseamna nici o societate deschisa si nici libertate. Exista insa o surprinzatoare tendinta autoritara in eaÖª. Desigur nu e nimic surprinzator in aceasta tendinta autoritara care a fost dintotdeauna esenta idealului si politicii de stånga. Dahrendorf a prevazut ca partizanii Celei de-a Treia Cai vor sa devina unica clasa politica hegemonica, Žo nomenclatura de nezdruncinat care insista asupra atitudinii politice corecte in cuvånt, fapta si chiar in gåndireª. Cel mai surprinzator fapt, in contextul subiectului tratat in acest articol, este ca mass media si jurnalismul in acest Žprea putin reusit, aproape elitistª concept al Celei de-a Treia Cai, Žatrag o atentie sporita numai in corelare cu metodele evangheliste de comunicare. ŽSpin doctorsª sunt prin urmare esentiali pentru Cea de-a Treia CaleÖ» Astfel de metode si acesti Žspin doctorsª care-i substituie pe jurnalisti nu reprezinta o reteta pentru un jurnalism profesionist in Statele Unite sau in oricare alta tara ce aspira catre o democratie liberala, singura care reprezinta drepturile si libertatile individuale.
Dezbaterea asupra tipului de democratie in Statele Unite este in plina desfasurare, razboaiele culturale care aduc cu sine dispute asupra valorilor si standardelor continua, la fel si lupta de gherila asupra rolului si esentei jurnalismului american. |n intåmpinarea secolului al XXI-lea, cånd discuta redefinirea democratiei si a rolului jurnalismului Žpentru binele comunitarª, americanii ar trebui sfatuiti sa isi aminteasca cuvintele lui Friedrich Hayek (The Constitution of Liberty): ŽAstazi, cel mai mare pericol pentru libertate vine din partea Öeficientilor experti in administratie, preocupati exclusiv de ceea ce ei considera a fi spre binele tuturor.ª