Fotografiile Şcolii Sociologice de la Bucureşti pot fi o modalitate de a înţelege sociologia altfel, ca parte din societatea interbelică şi din istoria sa. Aceste fotografii vorbesc nu numai despre cine erau sociologii, ce raport au stabilit ei cu lumea satelor şi cum a evoluat acest raport în anii douăzeci şi treizeci, ci sunt şi o sursă importantă de informaţie despre fotografie ca tehnică modernă de reprezentare.
Şcoala Sociologică de la Bucureşti a produs, în cadrul diverselor sale activităţi, o impresionantă arhivă de imagine.Dacă adăugăm la a ceasta imaginile produse de către echipele regale studenţeşti ale Fundaţiei Culturale „Principele Carol“ în misiunea lor culturală în peste o sută de sate româneşti, această arhivă se lărgeşte şi mai mult.
Fotografia a fost de la început parte din practica sociologică pro pusă şi dezvoltată de profesorul Dimitrie Gusti împreună cu colaboratorii şi studenţii săi în cadrul cercetărilor de teren începute în 1925 şi întrerupte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Rolul fotografiei în aceste cercetări a fost multiplu, sociologii folosind-o, pe de o parte, ca tehnică de documentare şi mijloc de comunicare cu publicul, dar, pe de alta, şi ca formă de reprezentare artistică a lumii satului.
Aparatul modern de fotografiat a fost, cum afirma Henri H. Stahl, „o unealtă indispensabilă a cercetătorului“, alături de fonograf şi de camera de filmat, făcând parte dintr-un arsenal de unelte menite să producă o imagine (cât mai) „obiectivă“ a satului românesc în diversele sale ipostaze. La început, aparatul de fotografiat era mânuit mai ales de fotografii profesionişti care s-au alăturat cercetărilor sociologice, deşi participanţii la expediţiile monografice făceau şi ei adesea fotografii. Spre a doua jumătate a anilor treizeci, odată cu lansarea programului de acţiune culturală, studenţii implicaţi în echipele regale au contribuit şi ei, ca fotografi amatori, la procesul de reprezentare vizuală a satului şi a activităţii lor la sate.
Arhiva de imagine a sociologiei bucureştene constă aşadar nu numai din lucrările unor importanţi fotografi şi artişti ai vremii, printre care Iosif Berman şi Aurel Bauh, dar şi dintr-o o serie de clişee ale fotografilor amatori care au participat la aceste cercetări. Faptul complică întrucâtva înţelegerea imaginilor. În cazul special al fotografului de profesie, imaginile vorbesc nu numai despre sociologi şi modul lor de a vedea satul, dar şi despre fotografii înşişi, privirea lor şi participarea lor la reproducerea în imagine a lumii satului românesc. Cum a arătat Ioana Popescu într-un articol pe această temă, prezenţa fotografului profesionist pe teren a contribuit la producerea unor imagini artistice în care simţul estetic s-a întâlnit cu dorinţa de adevăr ştiinţific.
Fotografiile sociologice sunt importante pentru că ele oferă un nou nivel de înţelegere atât a sociologiei şi fotografiei, cât şi a raporturilor dintre ele. Am ales imagini care ilustrează tensiunile şi variaţiile acestor raporturi, arătând rolurile multiple pe care fotografii şi fotografia le-au jucat în demersul sociologic. Adesea instrument al sociologiei, fotografiile au fost totodată modalităţi de comunicare, obiecte cu valoare de amintire, unelte ideologice, şi opere de artă. În acest articol, voi discuta doar câteva cazuri speciale, care arată o faţă mai puţin cunoscută a cercetării monografice şi a fotografiei interbelice.
Primul set reprezintă imagini din expediţiile monografice organizate în perioada 1925-1931 care redau diverse procedee de înregistrare a vieţii satului. Între ele, câteva imagini reprezintă chiar aparatul de fotografiat în acţiune, constituind un fel de autoportrete ale fotografiei sociologice.
Al doilea grupaj contrastează imaginile muncii monografiştilor de la sfârşitul anilor douăzeci cu cele ale muncii echipierilor din a doua jumătate a anilor treizeci. Aceste fotografii sunt foarte diferite de cele care imortalizează satul şi locuitorii săi, atât prin estetică, cât şi prin modul de abordare a subiecţilor. Din nou, ele sunt autoportrete ale sociologiei şi ale muncii culturale, menite fie pentru uz privat, fie pentru definirea unei imagini publice a celor două demersuri.
Ultimul set de imagini reuneşte fotografii realizate de Aurel Bauh, un artist de excepţie şi colaborator al echipelor de cercetare conduse de Anton Golopenţia şi Mihai Pop la Dâmbovnic, sau de Anton Golopenţia la Hodac. Aceste imagini, arată un nou mod de raportare la sat şi la săteni atât la nivel stilistic cât şi la nivelul ideilor pe care se sprijneau.