Pe Dan Hăulică l-am cunoscut cu o jumătate de veac în urmă, după ce faima tânărului intelectual plurivalent ajunsese la generaţia mea, amplificată de atitudinile sale ferme şi curajoase în materie de artă monumentală. L-am întâlnit în preajma profesorului George Oprescu, care nutrea pentru intelectualul strălucit venit de la Iaşi o afecţiune cu totul deosebită.
Curând mi-a propus colaborări la acea revistă unică în peisajul naţional, care a fost Secolul 20, publicaţie cu care s-a identificat ani şi ani. De la bestiarul medieval la ecoul timpurilor napoleoniene în ortodoxie, de la barocul Răsăritului la evocări de mari istorici ai culturii, am publicat acolo nu puţine eseuri pe care cu ştiinţă, cu gust, cu un talent unic al asocierilor spirituale, Hăulică mi le comenta. Era o bucurie a minţii frecventarea celui pe care mai ales artiştii contemporani îl socoteau instanţă supremă în critică. După cum era o bucurie intelectuală să-i citeşti paginile străbătute de subtilitate şi calofilie.
Cu siguranţă, însă, că momentul de zenith al vieţii lui Dan Hăulică a fost rodnicul mandat de ambasador al României la UNESCO. Timp de peste un deceniu, ceea ce a întreprins la Paris criticul român aparţine celor mai notabile pagini de diplomaţie culturală. L-am frecventat adesea în această calitate – eu fiind secretarul general al unei organizaţii dedicate Sud-Estului european şi reprezentant naţional în organisme de media şi televiziune ale UNESCO – şi pot depune mărturie cu asupra de măsură despre înalta consideraţie de care se bucura ambasadorul Hăulică în complexa, complicata, dar aleasa lume a diplomaţiei de la UNESCO. Am fost alături de el la o conferinţă în capitala Franţei dedicată tocmai Sud-Estului european, şi prefaţată, între alţii, de Dan Hăulică vorbind despre lumea Sudului mediteranean de la Homer la Brâncuşi, l-am întâlnit în compania lui Federico Mayor în insula suedeză Gotland, la o dezbatere despre cultura continentului, l-am secondat atunci când, cu profesorul meu Emil Condurachi, organiza la Bucureşti un colocviu închinat genezelor artei moderne în Balcani.
Era din stirpea acelor oameni aleşi care au trăit din şi pentru cultură. A fost ambasadorul culturii şi a făcut ca numele României să fie rostit cu respect chiar şi în clipele grele ale istoriei noastre recente.
