Cititorul român, sau francez, care vede titlul The Dot & the Line (Punctul şi linia, Le point et la ligne) urmat de subtitlul A romance in lower mathematics (O poveste de dragoste în matematica elementară)1 tinde să atribuie rolul masculin punctului şi rolul feminin liniei aşa cum îl învaţă experienţa lecturii romanelor şi gramatica limbii sale materne. Ar fi vorba, deci, despre idila dintre un punct, masculin, donjuanesc şi peremptoriu („punct şi de la capăt“ ne răsună încă în minte, evocând, gândind, caracterul episodic al iubirii masculine; sau pur şi simplu „punct“, capacitatea de a reteza, de a încheia, de a decide bărbăteşte, fără rest) şi o linie cu care nu prea ştim ce să facem, pe care nu ştim cu ce să o asociem şi de unde să o luăm: o prezenţă feminină dreaptă, sigură de sine, cum nu suntem obişnuiţi să intâlnim în romanele canonice, sobră, poate puternică. Cum dicţionarul spune că lower classman se referă în engleză la începători, la cei care se situează în primii ani ai unui învăţământ şcolar sau universitar extins pe o durată mai lungă, povestea respectivă promite să fie relativ simplă, directă, fără complicaţii, iar vârsta celor implicaţi, ca personaje sau cititori, se anunţă de tot jună.
Iată însă că, în volumul scris şi ilustrat de Norton Juster, lucrurile iau o întorsătură neaşteptată pe care, insolită, limba engleză o încurajează.
Linia este un bărbat de bun simţ, un liniu drept, apăsat, de culoare neagră pe care te poţi baza, care ştie încotro merge, are demnitate şi iubeşte fără nădejde un punct — să-i spunem deci o punctă. Pasiunea liniului se exprimă cu tandreţe inedită, prin declaraţia de la pagina a treia (paginile nu sunt numerotate, fireşte): „Eşti începutul şi sfârşitul, din tine pornesc toate spiţele, eşti miezul şi eşti chintesenţa“. O declaraţie comparabilă poate că doar Boubouroche îi mai adresase Adelei lui, în piesa cu acelaşi nume a lui Courteline: „Doamnă, i-am spus, vă iubesc. Sunteţi un parfum, o perlă, o floare şi o pasăre“ (act I, scena 2). Deşi, îmi vine în minte acum când scriu şi „Eşti o floare/ Eşti un crin/ Eşti parfumul cel mai fin“, cum scria în caietele de amintiri ale anilor de şcoală bucureşteană de demult.
Punctul este o punctă vioaie şi capricioasă, frivolă spune naratorul. Juster a desenat-o în formă de cerc, bulină, bobiţă sau picăţea şi a colorat-o în roşu. Cum e de aşteptat într-un roman care se respectă, puncta nu are ochi decât pentru o linie şerpuită, cârlionţată, încâlcită şi dezordonată (squiggle e cuvântul folosit în carte, pe care dicţionarul englez–român îl traduce prin „a se mişca în genul râmei“ dar şi prin „a-şi clăti gura“), cu nimic în cap şi căreia, privind ilustraţiile, am fi tentaţi să-i spunem un mâzgăliu (sau M în cele ce urmează, ca să nu acumulăm licenţele narative). Cu M zburdă puncta, cu el cântă şi dansează prin iarbă, şi râde şi se veseleşte şi-şi face de cap: „E atât de vesel şi de liber, atât de neinhibat şi plin de haz, pe când tu eşti ţeapăn ca un băţ. Posac. Convenţional şi inhibat. Încurcat şi împiedicat. Supus, sugrumat şi sufocat. Turtit, zdrobit şi stins“ îi aruncă ea în faţă liniului, cu cruzime retorică. Iar M adaugă incalificabil: „vino înapoi când te îndrepţi, băiete“ (liniul fiind din pornire o linie dreaptă).
Liniului nu-i rămâne decât să nu mănânce, să nu doarmă, să fie pe zi ce trece mai ofilit şi să respingă, cu credinţă, toate încercările prietenilor de a reduce meritele punctei. Oricum o priveşte sau şi-o aminteşte, puncta e desăvârşită: Juster a desenat spre încredinţare un piedestal, pe care scrie cu litere mari de tipar ULTIMUM PUNCTUM (ca în demonstraţiile matematice, dar şi ca în expresia engleză the ultimate X, „X–ul superlativ“) şi al cărui acces e blocat de un lanţ. Privită de sus, puncta măsoară 36 ţoli, privită dintr-o parte sau din faţă, tot 36 (Juster evocă aici măsurile feminine ideale, care au fost o vreme, în Anglia şi S.U.A., 36 inci bust, 24 inci talie şi 36 inci şolduri) şi e de departe mai aleasă decât orice dreaptă cumsecade. Cel în deficit e în mod clar el, liniul. De-ar putea deveni un cascador, un lider mondial, un apărător neînfricat al ordinii, o forţă în lumea artelor, un sportiv de faimă internaţională… (În reprezentarea fiecăreia dintre nobilele ipostaze apare, fireşte, pronunţată în desene sau ilustraţii, o linie dreaptă.) De-ar putea dobândi spontaneitatea care să exprime pasiunea lui lăuntrică…
[…]