problema confiscãrilor politice
Masã rotundã:
Ștefan Aug. Doinaș (cu o comunicare), Gianni Vattimo, Daniel Barbu, Alexandru Zub, Ion Bogdan Lefter
Moderator, Ștefan Aug. Doinaș
ȘTEFAN AUG. DOINAȘ: Pornind de la Nietzsche, vom vorbi despre problema confiscãrilor politice, despre modul în care o filosofie se preteazã la acest lucru, are valoare de utilitate pentru o ideologie sau alta. Aici vom întâlni probabil și pe cei care susțin bazați, desigur, tot pe texte din Nietzsche cã filosofia sa se caracterizeazã tocmai pe faptul cã nu poate avea o valoare de utilitate, cã nu-l putem folosi pe Nietzsche pentru nici un fel de ideologie, pentru cã gândirea sa se refuzã în mod esențial unei asemenea utilizãri.
GIANNI VATTIMO: Problema lui Nietzsche în politicã este și o problemã a confiscãrilor, a aproprierii de cãtre diferite politici. Eu însumi
l-am recuperat pe Nietzsche ca pe un revoluționar. Am scris în 1972 o carte despre Nietzsche și problema eliberãrii, intitulatã Il sogetto e la maschera (Subiectul și masca), în care propuneam ideea cã Nietzsche ar putea fi autenticul Marcuso Marcuso a fost un critic al comunismului sovietic dintr-o perspectivã esteticã, artisticã. Eu însumi sunt, deci, vinovat de recuperarea lui Nietzsche dintr-o perspectivã politicã. Astãzi nu mai sunt întru totul de aceeași pãrere; dar cred, totuși, cã Nietzsche este foarte important pentru politicã și în prezent, pentru cã el este un antifundamentalist. Dar mai bine îl las pe domnul Doinaș sã citeascã un scurt referat ca introducere la discuția noastrã.
ȘTEFAN AUG. DOINAȘ: Vã rog sã-mi permiteți sã citesc niște note pe care le-am fãcut cu privire la confiscarea politicã a lui Nietzsche. Urmez în aceastã prezentare, care este mai degrabã o dare de seamã, niște texte pe care le-am întâlnit eu însumi; ideile, succesiunea, poziția luatã aparțin lui Bataille, la care am gãsit prezentate cu o anumitã disciplinã pozițiile ideologice care, de-a lungul timpului, au încercat sã-și aproprieze gândirea lui Nietzsche, transformând-o într-o gândire politicã.
Confiscarea politicã a lui Nietzsche
- Confiscarea unei opere filosofice în folosul unei orientãri politice, al unei ideologii de dreapta sau de stânga, are de obicei o dublã explicație. Pe de o parte, stã în structura «deschisã» a operei de valoare iradierea unor multiple semnificații care o fac deosebit de «generoasã», oferind interpretãri variate, uneori de-a dreptul contradictorii, care pot sã slujeascã în aceeași mãsurã o politicã sau alta. Pe de altã parte, existã o irepresibilã tendințã a politicului ca atare de dreapta sau de stânga de a se justifica pe sine, de a se legitima în fața maselor, inventându-și în același timp predecesori și mituri fondatoare. Cum ar putea un partid politic sã-și capteze electoratul fãrã a se întemeia istoricește? Trecutul, bine exploatat, oferã întotdeauna o bazã credibilã pentru viitor.
În cazul pãrerii filosofice a lui Friedrich Nietzsche mã gândesc mai ales la Așa grãit-a Zarathustra și la fragmentele editate postum sub titlul Voința de putere s-a întâmplat la fel. Omul care și-a propus atât de categoric «A nu frecventa pe nimeni care sã fie implicat în aceastã nerușinatã mistificare a raselor», iatã-l, aproape imediat dupã tragica sa moarte (survenitã în anul 1900) declarat ca antisemit, iar opera sa socotitã ca o apologie indirectã a nazismului. Aceastã falsificare a gândirii sale a fost fãcutã chiar de sora sa, Elisabeth (cãsãtoritã cu un antisemit notoriu, Berhard Fõrster), și de vãrul sãu, Richard Oehler. Consacrându-se unui degradant cult familial, sora filosofului (despre care acesta scria: «Oameni ca sora mea sunt, de fapt, adversari ireconciliabili ai manierei mele de a gândi și ai filosofiei mele») a tipãrit, dupã moartea lui, fragmentele care alcãtuiesc azi volumul Voința de putere, plasându-le sub egida hitlerismului, a fãcut sã disparã documente prețioase din Arhiva Nietzsche; iar la 2 noiembrie 1933, la Nietzsche-Archiv din Weimar, l-a primit pe noul cancelar german cãruia i-a fãcut cadou un baston-sabie care aparținuse fratelui ei. Cu aceastã ocazie, dictatorului i s-a citit memoriul adresat de doctorul Fõrster, în 1879, lui Bismarck, în care se protesta împotriva «invaziei spiritului iudaic în Germania». Într-o scrisoare plinã de dispreț, adresatã antisemitului Theodor Fritsch, Nietzsche exclamã: «În fine, ce credeți cã pot sã simt eu când numele lui Zarathustra iese din gura antisemiților?»
Cât despre vãrul sãu, Richard Oehler, acesta a încercat, în cartea sa Nietzsche und die deutsche Zukunft (Leipzig, 1935), sã punã de acord gândirea filosofului cu aceea din Mein Kampf, dedându-se chiar la un fals grosolan; o frazã de persiflare a lui Nietzsche la adresa xenofobilor este citatã ca fiind defavorabilã rasiștilor, antisemiților Fraza se aflã în cartea Dincolo de bine și de rãu …