America de Nord, dar mai ales Statele Unite, exercita un fel de fascinatie asupra noastra, a Europenilor. Poate ca este singurul tip de fascinatie care n-are nimic exotic: nu este vorba de ceva ce ne deosebeste fundamental, de o alteritate care sa puna problema respingerii sau a asimilarii, adica o atitudine reductionista dimpotriva, este vorba ceva ce, intr-un fel, ne apartine si ne defineste, asa cum o treapta superioara de organizare a umanului se afla, deja, prefigurata pe treptele inferioare. America ne atrage irezistibil printr-o indenegabila superioritate.
La inceputul acestui secol, America era acel Eldorado fabulos spre care migrau mii de oameni din Europa, indivizi cu spirit practic si cu vocatia aventurii, care visau sa se imbogateasca peste noapte, nu pradånd comorile Incasilor si Aztecilor, ci scormonind albiile råurilor fara nume si cernånd cu sita nisipul aurifer.
In doua razboaie mondiale, care au marcat cumplit istoria acestui veac civilizatoriu si ucigas, interventia trupelor americane a fost decisiva pentru a stabili cine sunt invingatorii. Apoi, in timpul «razboiului rece» valorile democratice au fost aparate de catre Americanii care in pofida esecurilor militare din Coreea si din Vietnam si-au pastrat nestirbit prestigiul de «stapåni ai lumii». Intreaga viata politica a Americii Centrale si a Americii de Sud fost si se pare ca inca este modelata de interesele Statelor Unite.
Fascinatia Statelor Unite continua sa se exercite si in prezent: «jandarmul mondial» postura care (suprema ironie!) apartine unei tari strajuite de Statuia Libertatii pare sa-i prinda de minune pe Americani, modul in care oficialii se leapada de ea vadind o inevitabila ipocrizie diplomatica. La urma urmelor, cui sa i se dea aceasta porecla ambigua, daca nu poporului care si-a trimis primul pieton pe Luna?
Dar, pe deasupra tuturor argumentelor politice si militare, Statele Unite fascineaza astazi atåt ca nivel de viata, cåt si ca teren propice celor mai indraznete si fructuoase cuceriri ale stiintei moderne. Intr-un anumit fel, Europeanul care calca pe pamåntul american are impresia de a fi, la råndul sau, exploratorul unei noi planete. Regimul democratic si prosperitatea capitalista actioneaza asupra tuturor locuitorilor Terrei, producånd fara indoiala cea mai puternica hemoragie demografica tarilor subdezvoltate. Mai mult decåt atåt: exista o cultura americana care chiar daca este etichetata de catre unii prin sintagma «cultura coca-cola» nu inceteaza de a avea o influenta covårsitoare asupra artelor scrise, asupra artelor spectacolului, asupra artelor muzicale, asupra fenomenelor religioase din acest se pare nou «eon dogmatic», cum ar fi zis un filosof romån.
Cum s-ar putea explica aceasta atractie irezistibila pe care «Lumea Noua» o exista asupra restului planetei? Sa punem aceasta capacitate de a prospecta si de a proiecta viitorul pe seama faptului ca Americanii cu istoria lor nu coboara in trecut decåt cåteva sute de ani? Sa presupunem ca a avut loc un fel de «selectie naturala istorica», in virtutea careia cei mai inzestrati indivizi umani din toata lumea continua sa alimenteze «banca de valori» a unui stat modern? Este America un fel de «rezervatie» menita sa confirme chipul de måine al civilizatiei umane?
Poate ca filosofia unui William James, acel amestec de duritate si romantism care-i caracterizeaza pragmatismul, sta la baza modului de viata american. Una din tezele sale proclama raspicat: «Un pragmatist intoarce spatele abstractiunii si suficientei, verbalismului, proastelor argumente a priori, principiilor imuabile, sistemelor inchise, pretentiilor absolute si cauzelor finale. El se orienteaza spre concret si spre adecvat, spre actiune, spre putere». Asadar, o adevarata religie laica a eficacitatii, a democratiei, a anti-autoritarismului: un umanism optimist, aventuros, deschis mai curånd spre devenire decåt spre conservarea traditiei.
Ciudat mi se pare faptul ca anti-idealismul american in acceptia filosofica a termenului a hranit si hraneste inca atåt de multe si fecunde idealuri, in sens pragmatic. Anti-puritanismul unui George Santayana si individualismul unui John Dewey au venit sa fasoneze imaginea unei Americi urbane si industriale, dedicata progresului dinamic, directionata in sensul unei «morale a succesului», oferind tinerelor generatii «modele practice» de dezvoltare a personalitatii.