„[…] George Ciudan face parte dintre acei poeţi pentru care poezia este, întâi de toate, expresie nemijlocită a celor mai adânci trăiri sufleteşti, mărturie a unui entuziasm complet, act de angajare existenţială. Stăpân pe meşteşugul versului, el a conceput activitatea lirică, a sa şi a tuturora, ca o inserţie într un ethos care mărturiseşte adeziunea la o profundă etnicitate, receptată în valorile sale exclusiv spirituale. Poezia lui George Ciudan este cântec şi flacără, mistuire de sine desăvârşită.
Omul George Ciudan a fost temeiul acestei dăruiri totale. Rar mi-a fost dat să cunosc un om care să aibă atât de modelată vocaţia nobilă a prieteniei. Generos şi săritor, capabil de o imediată înţelegere a lucrurilor şi de o participare neprecupeţită la preocupările celor apropiaţi lui, George Ciudan s-a consacrat întru totul, în viaţa sa particulară, familiei sale, de care era atât de mândru, şi pentru suferinţele căreia a suferit el însuşi, aşa cum s-a consacrat şi prieteniei: în comerţul său de suflet cu câţiva oameni, el a dat şi a primit din inimă. […]“
