Începând cu acest numãr masiv, revista noastrã se va numi Secolul 21. Nu este vorba de o mecanicã punere de acord cu calendarul. Secolul al douãzecilea, și publicația care-i purta numele, au fost cotropite mereu de invazia secolului al douãzeci și unulea, ca de fireascã invazie a viitorului, înainte ca aceastã datã și acest titlu sã figureze în fruntea paginilor pe care le oferim acum.
De altfel, revista Secolul 20 n-ar fi putut sã fie demnã de numele ei, dacã n-ar fi debordat și într-un sens, și în altul, și înainte, și înapoi limitele veacului. A participa la metabolismul axiologic al unei culturi înseamnã a-i investiga atât rãdãcinile care-i trimit sevele în sus, cât și roadele care se vor rotunji grație acestor seve. Existã câteva dovezi perfect lizibile în sensul acesta.
Marile figuri și capodoperele literare și artistice ale secolelor care ne preced s-au bucurat, întotdeauna, de o atentã examinare în paginile revistei. Datoritã condițiilor politice din România între anii 1948 și 1989, când un climat de lagãr a caracterizat respirația noastrã culturalã, se poate spune cã însãși cultura secolului în care trãiam a fost oarecum interzisã cititorului român. Încât revista Secolul 20 a fost obligatã, pentru uzul publicului nostru, sã ignore chiar valorile, ostracizate de o politicã culturalã exclusivistã, ale secolului XX.
Cât privește perspectiva secolului urmãtor, ultimele numere ale publicației noastre au încercat sã anticipeze, cu o temeritate care ne va scuza nu mã îndoiesc unele naivitãți sau aprecieri grãbite. Farmecul viitorului constã în capacitatea sa de a rãmâne mereu o enigmã, în ciuda surprizelor oferite pentru a-l descifra sau chiar demasca. Dacã nu ar fi decât rubrica, cu titlul atât de explicit, «20 spre 21», și încã ar fi de ajuns pentru a indica modul în care ne-am deschis fațã de o problematicã ale cãrei linii de forțã nu pot fi pe deplin întrezãrite.
Pentru noi a fost limpede cã, înainte de anul întâi al mileniului al treilea, am început sã ne aflãm și sã acționãm într-o altã lume. Oricât de derutant ar fi fost, oricât ar fi avut o altã vitezã temporalã civilizatorie, fațã de secolul al XIX-lea, veacul în care s-a nãscut revista noastrã se anunțã încã de pe acum ca depãșit de secolul al XXI-lea, ca dinamicã a Istoriei, ca sferã a ideilor care frãmântã omenirea, ca civilizație a unui nou tip de comunicare între popoare și indivizi. Vom izbuti, oare, noi și colaboratorii noștri, sã captãm atâtea și atâtea «ecouri» care vin din viitor, pentru a ține pasul cu ceea ce trece și, deopotrivã, cu ceea ce dureazã în timpul care ni s-a destinat a-l trãi?
Nu întâmplãtor, acest numãr sextuplu este dedicat omagierii unui gânditor și artist care a zguduit secolul în care s-a nãscut și care l-a anticipat pe cel urmãtor. Friedrich Nietzsche n-a apucat sã supraviețuiascã, fizic, secolului al XIX-lea, dar a trãit, post-mortem, în aproape toate dramele, eșecurile și izbânzile secolului al XX-lea. Cine, mai complet decât el, ar putea sã ne pregãteascã pentru spiritul epocii care va veni.
Revista Secolul 21 întâmpinã cu brațele deschise și cu o mare foame de cunoaștere perspectivele ce ni se deschid în toate domeniile vieții spirituale. Rubrici noi, colaboratori noi între aceștia e destul sã-l amintesc pe reputatul gânditor italian Gianni Vattimo, parlamentar european vor cãuta sã asigure paginilor noastre acel palpit al modernitãții, acea sete de instruire și comunicare, acea cãutare a unui nou echilibru între forțele care-l animã pe fiecare om și între pârghiile spirituale, politice și economice menite sã întreținã în armonie funcționarea mașinãriei universale, care pare sã preocupe întâi de toate umanitatea de azi. Marile tensiuni ale epocii care începe acum se vor traduce, probabil, în termeni ca globalizare și identitate regionalã, ecologie a spațiului geografic real și deontologie a spațiului virtual al uluitoarelor mașini care rivalizeazã cu creierul uman, liberalism al gândirii și reglementare pașnicã asiguratoare de bunãstare generalã în sfera intereselor economice, realism pragmatic al ideilor și explorare pasionatã a transcendentului, logica și fantezia creației artistice etc., etc.
Întâmpinãm o nouã etapã a existenței noastre culturale cu încrederea pe care ne-o dau rezultatele obținute pânã acum și cu emoția strãduinței de a fi la înãlțimea exigențelor acestui mileniu al tuturor posibilitãților. Einstein a spus cândva: «Aș vrea sã cunosc gândurile lui Dumnezeu. Restul sunt detalii». Noi ne vom dedica examinãrii acestor detalii.