Doinaş către Cornel Regman
16 iunie 1943
În 1993, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la „Manifestul“ Cercului Literar, Cornel Regman publica în Jurnalul literar din mai-iunie, precedate de numeroase explicaţii, două scrisori primite de el din Sibiu la Piteşti, unde era militar T.R. Prima îl avea ca expeditor pe Radu Stanca şi aparţine perioadei imediat premergătoare publicării Scrisorii către E. Lovinescu a Cercului Literar din Sibiu în cotidianul bucureştean Viaţa din 13 mai 1943. Cealaltă, scrisă de Ştefan Aug. Doinaş, fusese redactată între 26 şi 28 mai. O a treia epistolă completa comemorarea: „Scrisoare către Cercul literar“, adică răspunsul lui Regman de „totală adeziune“ la fapta confraţilor, „Manifestul“. Trimisă din Piteşti la 13 mai, scrisoarea lui Cornel Regman fusese expediată pe adresa celui însărcinat să-l ţină la curent cu evenimentele: „Domnului / Ştefan Aug. Doinaş / student / str.[ada] Regele Mihai I, 26 / Sibiu“. Sub titlul „O lămurire şi trei scrisori (La cincizeci de ani de la «Manifestul» Cercului literar)“, grupajul e inclus de Cornel Regman, ulterior, în volumul său Dinspre „Cercul Literar“ spre „Optzecişti“, publicat la Cartea Românească, spre sfârşitul vieţii, în 1997. Prezentarea epistolarului făcută de critic se termina astfel: „[…] publicarea celor trei scrisori poate documenta asupra unor aspecte mai puţin cunoscute din derularea evenimentelor (preparative şi ecouri), utile pentru cunoaşterea unui moment semnificativ de istorie literară“. Dacă această apreciere a lui Regman apare sub un chip destul de modest, exegeţi ai grupării cerchiste precum Petru Poantă, Ilie Guţan, Ovid S. Crohmălniceanu sau Dan Damaschin au acordat o reală atenţie multor aspecte pe care aceste scrisori le conţin.
Există însă şi o altă scrisoare cerchistă primită de Cornel Regman la Piteşti şi păstrată în arhiva lui. Compusă de Ştefan Aug. Doinaş la o lună de la publicarea „Manifestului“ şi la circa două săptămâni de la apariţia, tot în Viaţa, a răspunsului lui E. Lovinescu, ea se încheie cu câteva rânduri scrise de Radu Stanca. Întrebându-ne asupra motivelor pentru care nu figurează în grupajul aniversar de acum douăzeci de ani, credem că o parte din răspuns s-ar putea afla în faptul că însuşi autorul ei, într-una din primele — încă discrete — evocări în presă ale constituirii Cercului, a publicat din ea câteva fragmente (în „Amintiri de la «Cercul literar» din Sibiu“, România literară, nr. 26/1970). Pur şi simplu, Doinaş o copiase (sau copiase fragmente) în jurnalul lui de pe atunci (pe care, vorbind de el la persoana a treia, îl caracterizează astfel: „un fel de jurnal extrem de capricios, pe care-l ţinea ca orice tânăr… intelectual de pe vremea aceea“). Trebuie adăugat că alte pagini din acest jurnal, importante, folosind formula lui Doinaş, pentru „reconstituirea aproximativă a atmosferei“ în care „se scăldau“ atunci cerchiştii, au fost publicate de poet în articolul „Momentul Manifestului“ (Euphorion, nr. 2 din 1993), unde reproduce şi o parte a scrisorii lui Radu Stanca adresată lui Regman.
Pasajele făcute publice de Ştefan Aug. Doinaş în 1970 trasează liniile mari ale momentului. E descris succint, de pildă, primul cenaclu al Cercului literar, recent despărţit de Cercul literar studenţesc „Octavian Goga“ (în care nu trebuie văzută — cum fac unii — nicio plecăciune la opera acestui scriitor, căci Doinaş simte nevoia să amintească explicaţiile date de Radu Stanca: „«Octavian Goga» […] este o simplă mistificaţie, pentru a fi în graţiile rectorului şi pentru a putea participa la şezători literare în diverse oraşe ale ţării“. Tot din aceste citate se degajă scepticismul lui Doinaş în legătură cu şansele cerchiştilor de a scoate o revistă proprie, de care aveau atâta nevoie şi, în fine, poziţia lui Lucian Blaga faţă de „gestul“ lor.
Putem considera, aşadar, că cea mai mare parte a scrisorii lui Doinaş din 16 iunie 1943 a rămas inedită; pe de altă parte, în înseşi citatele furnizate de poet în 1970 descoperim absenţa unor informaţii preţioase, unele chiar picante, de tipul celor atât de prizate de unii publicişti tineri. Exemplul cel mai grăitor îl oferă pasajul despre Tao, cum era poreclit Blaga de către cerchişti (în „cerc restrâns“, ţine să precizeze Doinaş!). Dacă în textul din 1970 poetul menţionează că i-ar fi scris lui Regman: „Avem de dus o luptă, cu faze foarte interesante, împotriva lui Tao, care nu ne gustă gestul.“, în scrisoarea care se află în posesia noastră fraza e mai lungă: „însă se teme să ne acuze pentru că ştie că are nevoie de noi.“ Articolul lui Doinaş continuă astfel: „Îl vom lăsa deocamdată să se scruteze singur, şi mai târziu, după ce îi va fi parvenit la urechi vestea cea bună, îl vom invita la un cenaclu“. Fraza din epistola către Regman conţine însă o acerbă ironie: „Îl vom lăsa deocamdată să se scruteze singur, între lebădă şi oaie, şi mai târziu, după ce îi va fi parvenit la urechi vestea bună, îl vom invita la un cenaclu.“ Şi Doinaş încheie, în scrisoare, nu şi în articol, paragraful despre Blaga, cu remarca: „Deşi, cu omul ăsta, dacă nu discuţi în pauză despre «nebănuitele trepte», ajungi rău!“
Într-un pasaj din epistolă, Doinaş notează: „Noi ne întâlnim zilnic pe stradă, la 12 şi la 18, pentru a bârfi“. Pe lângă informaţiile de ordin istorico-literar, cum ar fi interesul tot mai mare al lui Lovinescu faţă de această „a doua generaţie post-lovinesciană“ (Cornel Regman), ordinea de zi a primului cenaclu, acţiunile strategice ale membrilor grupului etc. (nu mai puţin importantă e indicaţia din post-scriptum referitoare la o cenzură de care ar fi suferit textul negoiţescian, privitoare la G. Călinescu), valoarea scrisorii lui Doinaş rezidă şi în modul adresării, atât de viu şi de nesulimenit prin care ne sunt redaţi cerchiştii aşa cum erau pe atunci: tineri! […]