Vineri, 24 noiembrie 2000
Deschiderea colocviului
Hans-Georg ThÖnges
Director Goethe Institut Bukarest
Mihai-Rãzvan Ungureanu
Ministru secretar de stat – Ministerul de Externe
Eugen Vasiliu
președintele Comisiei pentru culturã – Senatul României
ȘTEfan Aug. Doinaș
membru al Academiei Române, președintele Fundației Culturale Secolul 21
Gianni Vattimo
președintele colocviului
HANS-GEORG THÖNGES
Ne-am asumat o sarcinã considerabilã: apropierea de unul dintre cei mai mari filosofi ai secolului al XIX-lea și precursor al secolului al XX-lea, și aceasta într-un An Nietzsche, când existã o concurențã acerbã între toate manifestãrile de acest gen. Cred cã putem vorbi de o provocare. Oaspetele nostru de onoare, Gianni Vattimo, pe care îl salut cordial cu acest prilej, vã va confirma acest lucru, pentru cã în luna iulie a participat, în castelul bavarez Elmau, împreunã cu alți filosofi de talie internaționalã, la o mare dezbatere despre Nietzsche și umanism. Pe lângã Gianni Vattimo, desemnat și președinte al acestui colocviu, dați-mi voie sã vã salut pe toți în numele Institutului Goethe și sã vã invit sã acceptați provocarea de care pomeneam mai înainte. Vreau sã adresez mulțumiri speciale prietenilor noștri de la Fundația Culturalã Secolul 21, domnului Ștefan Aug. Doinaș și doamnei Alina Ledeanu, fãrã de care întâlnirea de astãzi nu ar fi avut loc.
O serie de idei lansate de Nietzsche îi pun în dificultate chiar și pe cei mai mari admiratori ai lui este vorba de antagonismul dintre interpretarea filologicã și valorizarea ideologicã. Eu sunt convins cã nici în cadrul acestui colocviu nu vom putea evita aceastã contradicție: pe de o parte creatorul excepțional de limbã, cu o metodicã proprie filosofiei; de partea cealaltã provocatorul, homo politicus, spiritul liber, fãrã a cãrui voințã de putere și rejudecare a tuturor valorilor nu cred cã putem înțelege epocile dictaturilor. Unii l-au calificat drept periculos, alții l-au privit ca pe un oarecare. Știți ce obișnuia sã spunã Tuholski: «Numește-mi situația și eu îți voi da un citat din Nietzsche». Alții l-au înãlțat pe piedestal într-un mod absolut hagiografic. Și astãzi, la trecerea dintre milenii, filosoful foarte discutat în Germania, Peter Sloterdijk, vorbește despre Nietzsche ca despre un «trend designer» care a degenerat într-un simplu produs de marcã, un autor despre care toatã lumea vrea sã vorbeascã, dar pe care puțini l-au citit corect, și pe care încã și mai puțini l-au înțeles. Editorii par sã promoveze aceastã tendințã cãtre un produs de marcã. Marx, dar și Hölderlin sau Kafka, împreunã cu Nietzsche, au fãcut obiectul unei tehnici de editare microscopice, al cãrei scop este transcrierea graficã fidelã a manuscriselor și redarea lor în facsimil. În cazul lui Nietzsche, acest lucru se referã mai ales la operele sale postume, din perioada de dupã Așa grãit-a Zarathustra, care sunt editate acum în facsimil și se depune un efort tipografic fantastic. Se încearcã sã se sugereze cã poți, ca cititor, sã participi la geneza acestor texte. Unii sperã sã poatã participa și la procesul de gândire. Existã critici care pretind cã acesta ar fi punctul zero al editãrii, alții spun cã ar fi, mai rãu, o dezistorizare, de care s-a mai auzit și în legãturã cu acel Nietzsche francez din anii 80. Dacã acel Nietzsche periculos de care am pomenit e mort cu adevãrat, poate cã vom afla chiar în cadrul acestui colocviu. Un lucru e, însã, sigur: Anul Nietzsche se terminã în curând și, o datã cu acest an, poate și renașterea interesului pentru opera nietzscheanã. Foiletonul din Germania a fãcut un bilanț care poate ne trezește la realitate: este vorba de lipsa unei dezbateri pe marginea filosofiei inegalitãții, dar și a teoriei eternei reîntoarceri, punctul central al gândirii lui Nietzsche, dacã ar fi sã sintetizãm. Mai sunt multe întrebãri, de exemplu cât de autentic este Nietzsche în Voința de putere, sau cum a fost înțeleasã filosofia lui de național-socialism? A fost ea înțeleasã greșit și politizatã sau chiar Nietzsche a provocat acest abuz? Totul este de fapt o mare neînțelegere care se învârte în jurul lui Elisabeth Förster-Nietzsche. Un lucru este clar: critica lui Nietzsche la adresa naționalismului, antisemitismului și biologismului german nu și-a pierdut, în parte, nici astãzi realitatea și eu cred cã meritã sã fie pãstratã vie. Dați-mi voie sã închei cu o poezie a lui Nietzsche, care îmi sunã ca un fel de motto al colocviului, poate pentru cã îmbinã strãlucit înțelepciunea cu spiritul mucalit:
Unter Freunden
– ein Nachspiel –
Schön ists miteinader schweigen;
Schöner miteinander lachen
Und an seidenem Himmelstuche
Hingelehnt zum Moos und Buche
Lieblich laut mit Freunden lachen
Und sich weisse Zähne zeigen.
Macht ichs gut, so wollen wir schweigen,
Macht ichs schlimm, so wollen wir lachen.
Und es immer schlimmer macht,
Schlimmer machen, schlimmer lachen,
Bis wir in die Grube steigen.
Freunde, ja, so solls geschehen!
Amen und auf Wiedersehen!
ÎNTRE PRIETENI
Tãcerea noastrã-a tuturor e bunã,
Dar și mai bun e râsul împreunã.
Sã stãm sub pânza de mãtasã-a bolții
Pe iarbã, sub a fagilor cununã
Sã ne-arãtãm prietenește colții.
Dacã fac bine, sã pãstrãm tãcere,
Dacã fac rãu sã râdem cu plãcere
Și, orice-ar fi, mereu sã ne îmbie
Numai prilej de haz și bucurie,
Și râs, și faptã fãrã-ntârziere
Pânã ce-n groapã vom afla tãcere.
Lãsați, prieteni, ce va fi sã fie.
Amin! Sã zicem, și La revedere!
În românește de Ștefan Aug. DoinaȘ
MIHAI-RÃZVAN UNGUREANU
Domnule Director, domnule Doinaș, domnule profesor Vattimo, doamnelor și domnilor,
Cuvântul meu ar trebui de fapt sã marcheze douã motive pentru care suntem aici, împreunã. În primul rând reverența fireascã pe care o facem personalitãții lui Nietzsche, de la moartea cãruia comemorãm o sutã de ani, o sutã de ani în care a încãput mai multã istorie decât am putea noi digera, pusã uneori cu o ușurințã revoltãtoare sub egida întunecoasã a unui totalitarism abject, pe care unii l-au interpretat ca fiind în primul rând datorat cauțiunii morale, construite illo tempore de Nietzsche; al doilea motiv este prezența prețioasã a unui reprezentant al unei specii rare de intelectuali, care are douã calitãți ce-l fac cu totul deosebit între mulți enciclopediști de facturã mai puțin profundã ai finelui de secol.
Dați-mi voie sã mã refer în primul rând la aceste douã calitãți și sã-mi pot permite gestul delicat de a nu vorbi despre Gianni Vattimo, autorul atâtor volume de analizã esteticã, de criticã filosoficã sau de interpretare a postmodernismului, despre Gianni Vattimo, reprezentantul sublim al unei categorii cu totul deosebite de intelectuali. Vorbeam despre douã calitãți; amândouã au însã un numitor comun, și acesta este comunicarea. La sfârșit de secol XX, într-o avalanșã de neologisme și de discursuri prețioase, care de multe ori camufleazã enorme lacune de informare, intelectualul pe care Gianni Vattimo îl reprezintã are și verbul ușor și totodatã ceea ce francezii numesc le sage de monde. Nu e puțin lucru sã-ți poți face auzitã în agora vocea clarã de certitudini, cu judecãți lipsite de echivoc, pe care o inteligențã stãpânã pe cunoaștere și stãpânã pe propriile concluzii o emite. Domnul Vattimo este, din acest motiv mãcar și asta o spun pentru cei care nu au avut pânã acum privilegiul de a-i citi tomurile , o piesã rarã.
Al doilea lucru pe care doream sã-l spun, de aceastã datã direct despre Domnia sa, este succesul pe care îl are în România, succes datorat nu doar celor prezenți aici, la masã, prezidând o selectã adunare, ci și altora aflați aici în salã sau care nu au ajuns între noi, dar care au înțeles cã Gianni Vattimo are toate motivele sã fie considerat un transnațional. Un om care-și folosește propria limbã numai pentru a se exprima ca european. Nu l-am fi avut între noi dacã, aidoma congenerului sãu, Umberto Eco, n-ar fi fost inteligibil și la Dublin, și la Praga, și la Stockholm, și la București. Nu l-am fi avut pe Gianni Vattimo azi între noi dacã judecãțile sale lineare, fãrã ascunziș, dacã sentințele sale uneori deranjante mai ales la adresa celor care înțeleg finele de secol ca pe un vacarm din care nu se mai distinge nici o valoare moralã n-ar fi pe placul celor care, dimpotrivã, cautã într-un vag postmodernism o cale de a ieși din labirintul unui dezastru moral.
Domnule Vattimo, nu-mi dau seama în ce mãsurã Guvernul României poate fi reprezentat de mine. Poate cel mult infinitezimal. Vã pot spune însã, cu tot respectul pe care vi-l datoreazã un cititor, cã sunt emoționat și cã aceastã stare a mea vã poate fi dovadã și de atenție administrativã. Ar fi, probabil, pentru prima oarã în patru ani când se întâmplã așa ceva în România, dar luați-o ca pe un gaj de interes nedisimulat și fãrã nici o altã valoare decât ceea ce reprezintã el în sine: un salut de intelectual cãtre Dumneavoastrã. Vã mulțumesc.
EUGEN VASILIU
Doamnelor și domnilor, vreau mai întâi sã mulțumesc Fundației Culturale Secolul 21 și gazdelor noastre, Institutului Goethe, pentru invitația de a participa la acest extraordinar eveniment. Sunt cu atât mai fericit și onorat de aceastã invitație, cu cât participarea mea se întâmplã sã fie într-un moment în care în România și în București armele electorale fac un zgomot asurzitor, iar acest loc din București devine astfel unul dintre puținele locuri în care, printre vorbe, ne mai putem auzi și gândurile.
Sunt, de asemenea, onorat sã întâlnesc aici și sã salut, în calitatea mea de președinte al Comisiei pentru Culturã a Senatului României, pe distinsul parlamentar european care este domnul Gianni Vattimo, exprimându-mi totodatã mulțumirea cã parlamentarul a permis excepționalului filosof rãgazul de a prezida acest colocviu.
Sunt jurist și nu sunt un specialist în chestiunile pe care le veți discuta, dar mã consolez cu faptul cã Nietzsche nu era un precursor al științei dreptului postmodern. Voi fi însã deosebit de bucuros sã asist discret la dezbaterile dumneavoastrã, având în vedere cã în aceastã salã și în programul colocviului numele personalitãților și titlurile temelor sunt deopotrivã remarcabile. Europa, nefiind un stat național tradițional, are nevoie de un «supliment de culturã, de un supliment de suflet», l-am citat pe domnul Vattimo. Sunt convins cã aceastã întâlnire va adãuga la suplimentul de culturã și de suflet o fãrâmã strãlucitoare și necesarã. Vã mulțumesc.
ȘTEFAN AUG. DOINAȘ
Doamnelor și domnilor, colocviul nostru programat în aceste zile este, prin forța împrejurãrilor, și o provocare. Acum, când, așa cum s-a spus, gãlãgia electoralã care ne învãluie din toate pãrțile este atât de puternicã, noi îndrãznim sã venim în fața dumneavoastrã propunându-vã o dezbatere de idei. Acest colocviu este o provocare și pentru faptul cã omul politic Gianni Vattimo se reîntoarce, fãrã a fi plecat practic vreodatã, la uneltele sale, la preocupãrile sale, la atmosfera creatoare propice pentru a prezida acest colocviu, fãcându-l uitat pe parlamentarul european și fãcându-l prezent pe filosof, pe gânditor. Ne bucurãm foarte mult de aceastã prezențã. Îl veți auzi pe domnul Vattimo spunându-și pãrerea într-o problemã care-l privește direct pe Nietzsche, dar, pânã atunci, îl rog sã adreseze câteva cuvinte colocviului nostru.
GIANNI VATTIMO
Vã rog sã mã scuzați pentru cã vorbesc germana foarte prost. Am fost în Germania în urmã cu aproape treizeci de ani și între timp am vorbit aproape mereu numai engleza și franceza. Am citit mult în germanã, dar vocabularul meu este destul de limitat. Oricum, aș vrea în primul rând sã mulțumesc pentru introducerea care mi s-a fãcut; desigur, aceastã ședințã nu este o întâlnire «Vattimo», ci o întâlnire «Nietzsche»; deci, de acum încolo, vom vorbi despre Nietzsche și nu despre mine.
Este o mare bucurie pentru mine sã fiu aici. Am mai fost în România de câteva ori, dar acum mã bucur în mod deosebit, pentru cã țara dumneavoastrã se aflã într-o situație politico-culturalã nouã și sper cã în anii urmãtori aceastã situație se va îmbunãtãți tot mai mult. România este una dintre țãrile invitate sã adere la Uniunea Europeanã, și avem deja multe legãturi create în acest sens. Sã sperãm cã și româna va deveni în urmãtorii ani una din limbile Parlamentului European, iar leul românesc o parte a monedei unice europene. Nu știu dacã acesta este sau nu un avantaj pentru dumneavoastrã sau pentru noi.
Sunt foarte recunoscãtor pentru prezentarea fãcutã, o prezentare poate prea elogioasã. Nu cred cã este o problemã faptul cã, vorbind despre Nietzsche am putea influența alegerile de poimâine: din fericire, Nietzsche nu este o figurã angajatã politic și putem, deci, sã-l citim, sã-l interpretãm, chiar dacã votãm cu un partid sau cu altul. Poate cã Nietzsche trebuie mai întâi eliberat de imaginea sa controversatã din perioada efectiv nazistã. Din fericire pentru el, Nietzsche a murit înaintea apariției nazismului; altfel nu putem ști ce s-ar fi întâmplat. Fiind un profesor de filologie clasicã mai retras, puțin cam snob, el frecventa saloanele unor baronese bãtrâne. Ar fi putut fi un conservator sau chiar ceva mai periculos, dar eu cred cã putem prelua de la el mai mult decât o viziune conservatoare, o voce reacționarã, de exemplu, un strigãt de revoltã etc. la adresa societãții. Existã de fapt o întreagã doctrinã nietzscheanã a timpului și a Supraomului care nu se poate reduce la o simplã teorie autoritarã, darwinistã a societãții. Eu cred cã putem obține mai mult de la Nietzsche, de aceea m-am gândit sã dau expunerii mele titlul «Nietzsche și filosofia viitorului». Probabil cã sunt singurul care a crezut ce au spus prezentatorii mei despre mine, dar, în orice caz, le sunt foarte recunoscãtor. Vã mulțumesc.