Ne stă departe gândul unei exegeze literare sau chiar culturale asupra operei stanciene şi activităţii sale teatrale. Neîndoielnic, alţii mai avizaţi sunt chemaţi a întreprinde asemenea demersuri. Mica noastră rememorare se mulţumeşte cu o succintă incursiune evocatoare a unor clipe de tinereţe comună, petrecute în burgul sibian. De asemenea, la comunicarea a trei scrisori şi a unei poezii inedite, din anii 1945 şi 1946, îngăduind o mărturie concludentă relativ la caldele relaţii de amiciţie ce multă vreme au stăruit între noi. Fac precizarea deoarece, pe nu ştiu ce subiective temeiuri, lui Nego i-a căşunat ocazional să afirme că între Radu şi mine ar fi circulat mai tandre efluvii, stârnind fiori de o mai înaltă tensiune. Dar Nego, care era hâtru, adora să fabuleze şi să confabuleze. Mă simt aşadar îndreptăţită să aşez trecutul la nivelul său real, declarând coram publico că n-am sesizat nicicând alte imbolduri afectuoase, decât cele de bună prietenie, atestate de altminteri cu prisosinţă de scrisori. Nu mi-ar fi displăcut, desigur, să fiu şi muză, dar nu-mi pot aroga o partitură de care am fost văduvită. I-am fost, în schimb, discretă confidentă lui Radu Stanca, pornit uneori să-mi împărtăşească crâmpeie din amorurile lui juvenile.
