Pentru Jean-Michel Maulpoix
Am discutat cu mai mulţi poeţi poeticieni contemporani – însă nu şi cu dumneata, dragă Jean-Michel, despre tema „reprezentării“, cum o numesc ei, prin care înţeleg adesea tema metaforicităţii, de care nu vor să depindă poemul, scriitura din „poem“. Deşi părerile noastre sunt foarte apropiate în această privinţă şi, de aceea, nu voi insista pentru a vă convinge în mod special, mă opresc asupra ei fiindcă este o chestiune decisivă în prezent; şi cei mai mulţi dintre tinerii noştri contemporani sunt dispuşi să renunţe la scriitură (adică la pregătirile preliminare) tocmai pentru a nu mai da socoteală „metaforei“, justifică ei; sau, dacă preferaţi, „analogicului“, pentru care „digitalul“ ar constitui alternativa: şi tot înainte spre ieşire!! Ieşire din logicitate, dacă prin acest cuvânt nu înţelegem nici silogicitatea aristotelică, nici calculul propoziţiilor din logica modernă, ci, simplu şi arheologic, caracterul lingvistic al gândirii, aspectul „in logos“ al componentei noastre, limba. Această ieşire nu se confundă cu computerul, câtă vreme putem scrie pe el în fraze. Ci este o ieşire în alte „medii“, cum spun ei: mediul „imageriei“ în sens fotografico-iconic sau mediul corpului („corpul meu“) etc.
•
„Întoarce limba în gură de zece ori înainte de a vorbi!“, spune învăţătorul. O frază fără turnură, mod de a spune sau trop, fără „retorică“, nu are mai multe şanse de a fi formulată (cu condiţia să o auzim de aproape) decât fata din poveste care, deschizând gura, nu poate „emite“ decât diamante, geme – sau broaşte râioase. Putem să nu mai preţuim limba şi preţiozitatea ei, deci poemul ei, dar va trebui să calculăm ce pierdem. „Retorica“? Arta de a vorbi (de a „convinge“, se spunea în epoca clasică, adică de a dialoga, altfel spus de a vorbi, fiindcă nu vorbim niciodată singuri), adică de a gândi sau, dacă vreţi, de a scrie; clasificarea ei oferă mii de denumiri lexicale pentru dispozitivul acestei operaţiuni – poetice; aceasta este înţeleasă ca mod de a fi din această lume, faţă de această lume: unde „se locuieşte poetic“, cum spune Hölderlin – la care voiam să ajung tocmai pentru a vă convinge.
Aşadar, Hölderlin, al cărui celebru poem Hälfte des Lebens, tradus (era să zic descoperit) de André Du Bouchet, începe aşa: „En poires jaunes pend / et plein de roses sauvages / le pays sur le lac […]“ [trad. literală: „În galbene pere atârnă / şi plină de trandafiri sălbatici / ţara peste lac (…)“, n.t.]*. Este o metamorfoză, o hipalagă, o sinecdocă, o antidosis etc.; să vedem despre ce e vorba.
* „Mit gelben Birnen hänget / Und voll mit wilden Rosen / Das Land in den See […].“
[„Cu galbene flori atârnă / Şi plină de trandafiri sălbatici / Ţara în lac […]“, traducere de Lucian Blaga, apărută în Sæculum, iulie-august 1943, reproducere după Caiete de Dor. Metafizică şi poezie, nr. 1, 1951. (n.t.)]
[…]
În româneşte de GEORGETA CRISTIAN