SUMAR
CONCEPTE ŞI SIMBOLURI
JEAN CHEVALIER, ALAIN GHEERBRANT:Dicţionar de simboluri(Dreapta/ stânga) 10
SOLOMON MARCUS: O paradigmă universală: stânga-dreapta 16
ANCA VASILIU: Pour une logique de limage. Mot sur lamitié des contraires dans la pensée antique 28
IRINA MAVRODIN: Din nou despre mâna stângă, mâna dreaptă 44
OPŢIUNI ŞI TENDINŢE
MARCEL GAUCHET: Dreapta şi stânga. Despre organizarea dualistă a societăţilor contemporane, în româneşte de Alina Ţarălungă 48
VACLAV HAVEL: Meditaţii de vară, în româneşte de Jean Grosu 70
GIANNI VATTIMO: Sulla sinistra/ Despre stânga, în româneşte de Alina Ţarălungă 78/86
VALERIU STOICA: Stânga şi dreapta. Valori şi procedură 95
SORINA SOARE: Delimitări topografice în spaţiul politic românesc. Construirea unei identităţi partizane de stânga 106
NORBERTO BOBBIO: Autobiografie(fragmente), în româneşte, cu o prezentare, de Alexandra Bogdan
EXTREME ŞI MODERAŢIE
AURELIAN CRĂIUŢU: Between left and right. Tocquevilles lesson 148
NORBERTO BOBBIO: Elogiul blândeţii, în româneşte de Alexandra Bogdan 179
EUGEN VASILIU: Despre extreme şi scurtături 189
ALINA ŢARĂLUNGĂ: Stânga şi dreapta mod de folosire 191
POLITICĂ DINCOLO DE POLITICĂ
ALEXANDRA TITU: Utopie şi istorie: o perspectivă asupra avangardei ruse 198
VALENTINA SANDU-DEDIU: Muzica progresistă versus muzica decadentă. La stânga sau la dreapta? 235
RENAUD MAES: Clivage «gauche-droite» et cinéma 242
MARIANA CELAC: Arhitectul B. Ioanide (18871964). Omul şi opera (Oraşul cardinal şi evacuarea prealabilă a locuitorilor) 250
DOINAŞ ÎN CIRCUITUL VALORILOR EUROPENE
capitol realizat de Alina Ledeanu cu sprijinul Fondului Cultural Naţional
ALINA LEDEANU: Modelul cultural 280
CETĂŢEANUL DOINAŞ
ŞTEFAN AUG. DOINAŞ: Valea existenţei mijlocii 284; Morală şi politică 289;Modelul Caragiale 294
POETUL
ŞTEFAN AUG. DOINAŞ: Naţional şi universal 300; Destinul poetului naţional 304
GHEORGHE GRIGURCU: Evoluţia poeziei lui Ştefan Aug. Doinaş 311
LÁSZLÓFFY ALADÁR: Traducându-l pe Doinaş 319
ŞTEFAN AUG. DOINAŞ: Scrisoare către Lászlóffy Aladár 324
Pagini ilustrate cu documente de arhivă (texte şi imagini) legate de circuitul naţional şi internaţional al operei
RUBRICI PERMANENTE
NOI ŞI ORAŞUL
o rubrică de Mariana Celac
ANA MARIA ZAHARIADE: Arhitectura care nu există. Arhitectura ocultă: piesă în trei sau patru acte şi numeroase momente 330
CONTRIBUŢII LA SECOLUL 21
JEAN STAROBINSKI: Maşinăria lui Descartes, în româneşte de Alina Ledeanu 350
EXTREMUL CONTEMPORAN
MICHEL DEGUY: Cultul limbii, în româneşte de Alina Ledeanu 357
ALINA ŢARĂLUNGĂ: În loc de încheiere 361
SOLOMON MARCUS
O paradigmă universală: Stânga-Dreapta
O distincţie numai în aparenţă binară
Se învaţă greu această distincţie, numai în aparenţă binară, deoarece ea pretinde un anume reper, deci este de fapt triadică: A este la stânga lui B pentru observatorul C. De multe ori, reperul C are o existenţă implicită, subînţeleasă, de aceea apar ambiguităţi. Atunci când pe ecranul televizorului prezentatorul spune: La stânga mea se află dl. X, pentru noi, cei care urmărim emisiunea respectivă, dl. X se află nu la stânga, ci la dreapta prezentatorului. Nu ştiu la ce vârstă asimilează un copil această distincţie, dar îmi amintesc faptul că multă vreme am avut nevoie de un moment de reflecţie pentru a executa corect (la orele de gimnastică şi chiar la armată) comanda la stânga sau la dreapta iar acest moment de ezitare nu a lipsit nici mai târziu. Momentul de clarificare s-a produs atunci când am învăţat să scriu, realizând că o fac, ca şi ceilalţi copii, cu mâna dreaptă; am aflat târziu că există şi oameni care scriu cu mâna stângă şi a trebuit să treacă mult timp până am şi cunoscut multe persoane stângace (mai cu seamă în America). Un alt moment de clarificare a fost acela în care am aflat că inima mea este la stânga. Modul în care anatomia corpului uman echilibrează fenomenele de simetrie stânga-dreapta cu cele de asimetrie stânga-dreapta demonstrează că ambele aspecte sunt esenţiale şi, în virtutea ipotezei holografice pe care istoria culturii a adoptat-o totdeauna, fie inconştient şi implicit, fie deliberat şi explicit, ipoteza în baza căreia fiinţa umană repetă şi rezumă structura şi funcţiile lumii, distincţia stânga-dreapta va fi fundamentală pentru întregul univers. Dar cum anume se materializează această idee, ştim numai în parte să explicăm. [
]
ANCA VASILIU
Pour une logique de limage. Mot sur lamitié des contraires dans la pensée antique
Le mot, le premier mot qui me vient à lesprit comme fin mot pour qualifier à la fois lobjet visé et la modalité sous laquelle se présente cette visée, mot de la fine pointe, mais aussi celui dune fin qui nest jamais quun arrêt pour reprendre souffle, ce mot est encore une image. Il/elle désigne, montre et signifie à la fois un mouvement et une attitude: le détour. Non le détour qui proposerait une détente, mais celui qui, au contraire de tout éloignement de leffort, tenterait sans ménager les moyens de sapprocher et de saisir le secret dune combustion à la solarité de ses flammes. Il faut pour cela arpenter létendue tout au long du pourtour instable qui contient le champ de lacte, et chercher sur ce parcours le point de linversement. Chercher létat déquilibre précaire qui préside à la possibilité de lengagement autant quà celle, tout aussi incertaine comme possibilité, de la transformation ou pivotement interne dans la nature jamais immuable des choses. Il y aurait là comme un soupçon despoir: éteindre le feu qui consume en régénérant perpétuellement les oppositions, non, ce nest pas une chose possible, ni souhaitable dailleurs; mais faire sortir, en revanche, la réflexion de la polarité du jugement, serait peut-être chose envisageable, en espérant résorber ainsi, par la maîtrise temporaire du lieu et par le contour des limites de la combustion, le conflit des contraires qui lalimente. Encore faut-il pouvoir se garder pour cela dentrer à son tour dans le vif du conflit, de prendre parti et de trancher pour en finir, pensant écarter ainsi ce qui pourrait ressembler à un foyer de fusion, et donc à un lieu dintolérance, dexclusion du contraire comme une résolution allant de soi. [ ]
IRINA MAVRODIN
Din nou despre
mâna stângă,
mâna dreaptă
Găsesc în Gaston Bachelard, traducându-l, risipite ici-colo, în cele patru volume dedicate celor patru elemente primordiale, apa, pământul, aerul şi focul, următoarele sintagme, cărora voi fi poate, într-un viitor, tentată să le dau jos ghilimelele şi să le dispun în formă de poem:
main aérienne, main terrestre, main vide, main nue, main outillée, main ouverte, main fermée, main tendue, main passive, main merveilleuse, main rêveuse, main confiante, main heureuse, main curieuse, main courageuse, main impérieuse, main inébranlable, main dynamique, main engagée, main sage, main adroite, main habile, main travailleuse, main ouvrière, main pétrissante, main du modeleur, main de rêve, main immense.
Sunt sigură că există şi alte sintagme similare consacrate mâinii, dar enumerarea mea nu se vrea exhaustivă. Totuşi, nu mă pot împiedica să constat că, în această rapidă explorare pe care am iniţiat-o stăpânită de obsesia mâinii, a unei mâini poietice, a unei mâini care face, a unei mâini creatoare, nu am întâlnit două epitete fundamentale: mâna dreaptă, mâna stângă, ce marchează o natură duală a mâinii care-l poate interesa în cel mai înalt grad pe poietician. Rolurile celor două mâini dreapta, stânga pot varia în funcţie de diferitele moduri ale gândirii simbolice. Prefer o abordare pe care o găsesc în gândirea chineză, în cea hindusă şi în cea budistă, în care dreapta corespunde cu acţiunea şi stânga cu non-acţiunea, cu înţelepciunea. În practica artistică şi mă gândesc în primul rând la cea a scrisului, dar şi la cea a picturii, sculpturii etc., în fapt la oricare alta dualitatea acţiune a mâinii drepte, non-acţiune a mâinii stângi îşi menţine totdeauna, cu intensitate prezenţa. Mâna stângă, cea a non-acţiunii şi a înţelepciunii, cea care smulge pana, penelul, dalta etc. din mâna dreaptă, silind-o să se oprească din facerea artistică, joacă un rol la fel de important ca şi mâna dreaptă (poate chiar mai important? vom vedea îndată de ce), căci a şti să te opreşti la timp din facerea operei este adeseori mai greu (în sensul că este mai greu să calculezi bine acel moment, să ştii că este tocmai momentul potrivit, cel mai bine ales) decât a acţiona întru facere şi cel puţin la fel de greu ca a intra în facere. [
]
VALERIU STOICA
Stânga şi dreapta.
Valori şi procedură
De mai bine de două secole, stânga şi dreapta sunt noţiuni vehiculate ori de câte ori se discută pe teme politice. Totuşi, în mod ciudat, cele mai multe dicţionare de idei şi noţiuni politice ocolesc aceste două cuvinte. Să fie ele atât de imprecise, cu sensuri atât de volatile încât autorii dicţionarelor să nu aibă curajul de a le defini? Este adevărat că, potrivit logicii, noţiunile vide nu pot fi definite, întrucât ele îşi schimbă sensul în funcţie de context. O noţiune vidă este deci o simplă coajă fără substanţă. Ea se umple doar cu substanţa contextului.
Sunt stânga şi dreapta noţiuni vide?
La prima vedere, răspunsul este afirmativ. Tocmai pentru că aceste două noţiuni îşi dobândesc sensul în funcţie de context se poate înţelege de ce unul şi acelaşi partid este când de stânga, când de dreapta. De exemplu, în România, Partidul Naţional Liberal s-a situat, la originile sale, în zona stângii radicale, pentru a se deplasa apoi spre centru şi spre dreapta. Tot astfel se explică de ce partide cu doctrine asemănătoare sunt privite într-o ţară ca fiind de dreapta, iar în alta, ca fiind de stânga.
Totuşi, la o analiză mai atentă se poate observa că această relativitate conceptuală nu este determinată pur şi simplu de contextul lingvistic în care sunt utilizate noţiunile de stânga şi dreapta, ci de contextul istoric ori de contextul geografic. Altfel spus, stânga şi dreapta nu fac parte din categoria logică a noţiunilor vide, dar au o istorie proprie şi se manifestă diferit în funcţie de geografia politică.
Iată de ce, dacă se face abstracţie de istoria ideilor şi de geografia politică, stânga şi dreapta sunt noţiuni năucitoare. Evitarea confuziilor este posibilă numai dacă sunt cercetate locul şi momentul în care ele acţionează ca noţiuni politice. [
]
SORINA SOARE
Delimitări topografice în spaţiul politic românesc
Construirea unei identităţi partizane de stânga
Stânga şi dreapta sunt concepte topografice născute în spaţiul politic francez traversat de convulsiile Revoluţiei din 1789. Putem să amintim astfel observaţiile lui Marc Lazar pentru care conceptele de stânga şi dreapta apar în 28 august 1789 când Adunarea constituantă se separă între dreapta (partizanii extinderii dreptului de veto regal) şi stânga, cei care se opun acestuia1. În sensul de origine, opoziţia din Adunarea franceză traduce o diferenţă de opinie clară faţă de regimul politic care urma a fi construit. Sensul actual al celor două concepte pare a fi modificat, deşi trebuie atrasă atenţia asupra unei congruenţe semantice importante. În zilele noastre, opoziţia stânga/dreapta păstrează încă reziduuri ale sensului iniţial de opoziţie sistemică tocmai pe terenul fostelor democraţii populare din Estul Europei. Odată cu dezmembrarea vechilor regimuri, versantul de stânga este asociat global eşecului comunist, în timp ce versantul de dreapta regrupează partidele anticomuniste, garante ab origineale democratizării fostelor ţări comuniste. Anatomia acestei dihotomii şi corelaţiile sale reprezintă scopul de bază al eseului prezentat în acest număr. Studiul de caz vizează cu precădere spaţiul politic românesc, deşi perspectiva regională este fundamentul de bază al analizei noastre. Înainte însă de a demara analiza efectivă, ne vom opri într-un prim stadiu la o viziune sumară a diadei clasice pentru a analiza, în partea a doua, modificările morfologice impuse de căderea regimurilor comuniste din Estul Europei. Frontiera explicativă între cele două părţi este voit permeabilă unui concept complementar, acela de clivaj politic. Harta conceptuală a clivajelor politice propusă de Rokkan şi Lipset în 19672 este, din punctul nostru de vedere, o alternativă explicativă mai suplă permiţând o delimitare suplimentară a versantelor diadei noastre. [ ]
AURELIAN CRĂIUŢU
Between Left and Right: Tocquevilles Lesson
This essay examines in detail Tocquevilles paradoxical moderation by focusing on his rich correspondence and notes for Democracy in America. As Tocquevilles critique of the politics of the July Monarchy shows, he was a political moderate and an immoderate mind, and this uncommon combination explains the ambiguities and contradictions in his view of democracy. After exploring Tocquevilles views on moderating and purifying democracy, I examine in detail the main elements of his new science of politics at the heart of which lies the idea of a wise balancing of various social elements, principles, and ideas. The final section comments on Tocquevilles elusive moderation and his search for greatness in modern politics.
Je suis sans cesse pour moi un problème insoluble – Tocqueville
The year 2005 marked the bicentenary of Alexis de Tocquevilles birth. One of the most quoted and respected political philosophers, Tocqueville has become the unsurpassable horizon of our times. The recent market success of Tocquevilles works in the Anglo-American world confirms his growing and solid reputation. Four new English translations of Democracy in America have appeared in the last five years, the latest one in the prestigious The Library of America collection. A fifth translation (scheduled to be published by Liberty Fund in 2007) will make available the monumental critical edition, containing all of Tocquevilles notes from the archives at Beinecke Library. Compiled by Eduardo Nolla and translated by James T. Schleifer, this bilingual edition will undoubtedly be the fundamental reference for any Tocqueville scholar. A new and much improved translation of the two volumes of Tocquevilles The Old Regime and the Revolution has also been published in the last years. Volume Two (never before translated in its entirety) contains many important notes and fragments on the Thermidor and Napoleon. [
]
ALINA ŢARĂLUNGĂ
Stânga şi dreapta mod de folosire
La vârsta deprinderii primelor concepte, nu puteam înţelege că un copac, o casă, un punct oarecare aflat în stânga drumului parcurs se găsea la dreapta atunci când făceam cale întoarsă. Pentru mine, stânga şi dreapta erau realităţi imuabile, de sine stătătoare, nişte nume puse definitiv lucrurilor (din acest punct de vedere, alese în mod arbitrar, desigur, ca toate numele), cu toate realităţile pe care le cuprindeau odată pentru totdeauna. La fel cum un oraş, sau un munte, sau o apă poartă acelaşi nume de oriunde le-ai privi, tot aşa, pentru mine, această numire funcţiona ca una în sine şi de sine stătătoare. Casa cu flori, malul cu sălcii, oraşul nu se aflau la dreapta, ele erau dreapta, sau mai degrabă dreapta era acea realitate de o parte a drumului compusă din o casă cu flori, un mal cu sălcii, un oraş. Înţelegerea funcţionării reale a acestei perechi de termeni (termeni-pereche?) a fost poate un prim exerciţiu personal de relativizare. Şi de relaţionare. Am reuşit să înţeleg că mi s-a spus adevărul şi atunci când malul cu sălcii a fost numit dreapta, şi atunci când el a trecut la stânga tot prin folosirea factorului de diferenţiere personal şi atât de clasic al dreptei care se află în aceeaşi parte cu mâna-care-ţine-stiloul. Am observat că aceasta din urmă, încordat strânsă într-un pumn mic, arată înspre cealaltă parte de câte ori mă întorc. Ceea ce a echivalat cu a înţelege că eu eram măsura lucrurilor, care se aranjau în funcţie de mine, pe care le ordonam şi numeam în funcţie de propria poziţie în univers. Eu centrul, punctul stabil, într-un sens chiar imuabilitatea, realitatea concretă care definea şi determina ceea ce se afla de o parte şi de alta a sa. Eu, de asemenea, cea care alegea să se situeze mai aproape de o latură sau de alta.
ALEXANDRA TITU
Utopie şi istorie o perspectivă asupra avangardei ruse
Puţine mişcări artistice şi-au văzut confruntate idealurile şi programele cu concretul realităţii, într-un mod atât de drastic, de radical, ca mişcarea avangardistă rusă a începutului secolului XX. Această situaţie se datorează tocmai posibilităţii de a aplica cel puţin pe o durată scurtă toate punctele programului/programelor din care se articulează utopia ei, într-o realitate ea însăşi pusă în mişcare de un amplu program de reforme parţial concretizate, în mare parte eşuate, ale unei perspective utopice sociale, politice, economice şi chiar a unui proiect de schimbare privind omul ca element stereotip al unei clase, modelat (după definirea aplicată de James George Frazer1 societăţilor primitive) din leagăn până în mormânt de legi inflexibile. În cazul proiectului revoluţionar şi apoi al lumii sovietelor, modelat de legile unei democraţii dictatoriale de clasă. Această scurtă apoteoză participarea artiştilor stângii avangardiste la elaborarea marelui proiect de educare a maselor, de angajare a artei în procesul transformator, de articulare a unor ideologii estetice specifice acestor idealuri educative şi de propagandă (astăzi am spune manipulare) şi de producţie utilitară de către direcţii cum sunt futurismul, constructivismul, productivismul, proletcultismul (în primul său înţeles), realizarea unei reţele de muzee şi galerii de artă modernă şi avangardistă în întreg spaţiul sovietic, realizarea unor creaţii teatrale colective, generând marile demonstraţii de masă comandate instaurează, fulgurant, utopia în cadrele unei realităţi încă nefixate. Iar utopia rezistă, cu toate subsegmentele ei, în timpul efervescent şi dramatic al instaurării noii puteri în timpul magmatic ce stă încă sub semnul revoluţiei. Ea depinde de această predicaţie distructivă, radical conflictuală, orientată împotriva trecutului, moştenirii în toate aspectele ei sistem de valori, patrimoniu, sistem de relaţii etc. fiind, prin chiar această violentă delimitare de trecut, proiectată spre viitor. Odată cu stoparea elanului distructiv şi înnoitor, când începe formularea prezentului şi instaurarea schemelor sale funcţionale, structurii sale, sistemului de valori din care derivă sistemele de formalizare, revoluţia declină în dictatură, iar utopia lasă loc unui reziduu de idealism îngheţat în dogmă, îşi dezvăluie reversul şi fiecare mitologem al său îşi dezvăluie ambiguitatea. [ ]
VALENTINA SANDU-DEDIU
Muzica progresistă versus muzica decadentă.
La stânga sau la dreapta?
La sfârşitul anilor 80, în timpul studenţiei, nu vedeam şi nu mă interesa sub nici o formă vreo corespondenţă între politică şi muzică. Cu atât mai mult, mă contrariase unul din autorii mei preferaţi pe atunci, Thomas Mann, în Muntele vrăjit, cu celebra sa afirmaţie că orice muzică este suspectă din punct de vedere politic. Inconştient, ghidată de atitudinea celor din jurul meu familie sau mentori mă afundam în studiul muzicii prin analiza de partituri (de preferinţă moderne), prin abstracţiunea structurilor muzicale, dând la o parte implicaţiile ideologice ale acelor partituri europene. Începutul anilor 90, pe de altă parte, m-a intoxicat de politic, de tulburările fireşti în breasla noastră, de schimbări spectaculoase ale muzicienilor: unii compozitori au trecut direct de la cântece de masă la liturghii, alţii şi-au continuat cu mai mult curaj opţiunile anterioare, tinerii au beneficiat de deschiderea tot mai pronunţată spre vest, prin burse în Occident etc. În fine, atunci când, spre sfârşitul anilor 90, s-a ivit ocazia de a scrie o carte despre muzica românească din ultimii 50 de ani, care să se adreseze în special unui public german, am fost pusă în situaţia de a-mi schimba radical mentalitatea. Consiliul de conducere al fundaţiei germane care mi-a finanţat această carte a insistat asupra interesului pe care l-ar avea tocmai conjunctura politică în care s-a scris muzică începând cu 1944. [ ]
MARIANA CELAC
Arhitectul B. Ioanide (1887-1964). Omul şi opera
Oraşul cardinal şi evacuarea prealabilă a locuitorilor. Cele câteva fragmente, puse cap la cap pentru uzul acestui număr al Secolului, sunt extrase dintr-o scriere mai lungă intitulată Arhitectul B. Ioanide (1887-1964). Omul şi opera. B. Ioanide este Bietul Ioanide, personajul romanelor lui G. Călinescu. Iar textul despre omul Ioanide şi opera sa extrapolează, cu destule libertăţi, dosarul vieţii de arhitect a personajului. Documentarea în materie de arhitectură a autorului pare a fi fost mai puţin investigată, cel puţin asta transpare din dosarul material cu personaje imaginare pentru Scrinul negrulpublicat în admirabilă ediţie de Cornelia Ştefănescu în 1977.
Textul care urmează este împărţit în două printr-o linie orizontală. Prima secţiune amestecă informaţiile biografului G. Călinescu cu extinderi, ipoteze sau fabulaţii. Cea de a doua parte conţine note finale endnotes în care se deconspiră sursele care susţin fabulaţii, ipoteze şi extrapolări niciodată gratuite. Această parte e alcătuită din referinţe la evenimente, persoane sau documente strict reale.
Pentru oricine s-a aplecat asupra scenei arhitecturale (bucureştene şi de aiurea) din timpul lui Ioanide e limpede că biograful ştia foarte multe lucruri despre actori şi acte arhitecturale atât de multe, amănunţite, asimilate şi precis stocate în memorie încât e posibil că G. Călinescu nici nu a simţit nevoia să le fixeze sau claseze în dosare documentare. În orice caz informaţiile de acest tip sunt mult mai multe decât istoriografia şi exegeza literară lasă să se întrevadă sau ipoteza unor coincidenţe ar putea justifica. Şi poate răspunsuri semnificative despre momente tulburi ale conversiunilor postbelice şi despre dilemele lui G. Călinescu ar putea fi descifrate la o recitire în cheie arhitectonică a traiectoriei personajului său şi a virtualei lui opere.
Ioanide student la Paris. Ce a făcut Ioanide la Paris între 1907 şi 1914, deci timp şapte ani cât a fost student ? Biografia sa, principala noastră sursă, a fost scrisă când arhitectul trecuse de cincizeci de ani. Biograful aminteşte în treacăt de liceu şi nu spune propriu zis nimic de maeştri, profesori, mentori, ateliere frecventate, cărţi şi reviste, prieteni, iubite sau lucrări din anii săi la Beaux-Arts1. Informaţii despre proiectele de şcoală ale lui B. şi cu atât mai puţin desene originale, lucru lesne de explicat, nu s-au păstrat. Aşa că şi în ce priveşte detaliile mai ales despre anii de formare golurile vor fi umplute cu divagaţii plauzibile, procedură de care uzează şi abuzează acest text. [
]
ALINA LEDEANU
Modelul cultural
Continuăm să publicăm, în această secţiune, actele Colocviului Internaţional Opera lui Ştefan Aug. Doinaş în circuitul valorilor europene organizat de Fundaţia Culturală Secolul 21 la Bucureşti, în octombrie 2003. Adică dezbaterile, conferinţele şi atelierele de traducere organizate cu acea ocazie, precum şi o parte din textele antume sau inedite şi imaginile intens comentate în acele zile. Laolaltă, ele se constituie într-un important corpus documentar menit să devină parte dintr-o viitoare arhivă naţională şi europeană a Cercului Literar de la Sibiu.
Între valoarea şi importanţa operei lui Ştefan Aug. Doinaş şi receptarea ei atât în plan naţional cât, mai ales, internaţional, e o prăpastie. Încercând să atenueze discrepanţa, Fundaţia Culturală Secolul 21 a organizat aceste întâlniri internaţionale şi a început constituirea vastei arhive cerchiste ca zestre europeană.
Cuvântul rostit în 2003 în Aula Academiei Române de poetul Lászlóffy Aladár, el însuşi un mare poet, traducător al lui Doinaş, apoi exegeza poetului şi criticului literar Gheorghe Grigurcu ar fi trebuit să deschidă acest capitol, insistând pe anvergura poeziei doinaşiene. De altfel, Colocviul din octombrie 2003 s-ar fi putut intitula, citându-l pe Doinaş şi pornind de la un text emblematic al acestuia, Destinul poetului naţional. Atunci când scrie despre Eminescu şi când, dilatând perspectiva, analizează rolul oricărui mare poet devenit instituţie naţională, Doinaş îşi defineşte implicit propriul loc în cultura română:
Nici Goethe în Germania, nici Victor Hugo în Franţa nu se bucură de o posteritate mai confortabilă. Destinul unui poet naţional nu poate fi decât controversat, alimentând dispute academice sau triviale, tocmai pentru că geniul reprezintă, în formă atipică, fidelă prin inconsecvenţă tuturor epocilor, esenţa nepieritoare a unui popor, ethosul său particular. [
] Eminescu mi se pare mie are exact destinul de poet naţional pe care-l merită, aşa cum poporul român are exact istoria pe care el însuşi şi-a făurit-o.
Tematica prezentului număr al revistei explorarea cuplului de concepte dreapta/stânga, cu un accent major pe domeniul politicului, ne-au determinat să acordăm prioritate implicării civice a lui Doinaş, prezenţei sale marcante în viaţa politică românească, importanţei acordate de el unei reflectări filozofic-politice. Sub titlul Cetăţeanul Doinaş, reluând una din secţiunile Colocviului Internaţional, am grupat, în deschidere, trei eseuri publicate după 1989: Valea existenţei mijlocii, Morală şi politică şi Modelul Caragiale. Elogiul adus celor ce aleg să practice un calm al curajului (în Valea existenţei mijlocii), temperanţa ca virtute etică, îngăduinţa, ca expresie ecumenică a răbdării creştine, ca rod al respectului pentru alteritate; recomandarea, aşadar, a unei filozofii a moderaţiei, îl aşează firesc pe Doinaş alături de alţi teoreticieni de marcă, precum Norberto Bobbio, cu al său Elogiu al blândeţii. Iar definirea modelului cultural în general, dedus dintr-un patern naţional modelul Caragiale oferă, din nou, portretul-robot al scriitorului naţional, al creatorului de geniu: Numesc model cultural complexul variabil de valori întruchipate deopotrivă de operă şi autorul ei care, depăşind amiaza succesului său, este capabil să acţioneze formativ asupra posterităţii. Nu mă interesează, acum şi aici, dacă în viaţa sa de toate zilele, sau în împrejurări excepţionale, omul a fost sau nu la înălţimea operei pe care a iscălit-o; nici dacă această operă prezintă sau nu inegalităţi axilologice. Într-un adevărat model cultural, om şi operă formează un monolit, în care componentele mă întreb: în ce măsură separabile? se răscumpără reciproc..
Faţetele acestui monolit om şi operă , am încercat să le surprindem în toată complexitatea şi altitudinea lor atunci când am structurat secţiunile colocviului, ca şi acum, în alcătuirea acestui capitol. Deloc întâmplător, pentru a închide simbolic bucla, am reprodus bilingv, în final, textul lui Doinaş despre ciclul de desene ale Getei Brătescu cu ochii închişi.
Geta Brătescu desenând cu ochii închişi, (respectiv Les yeux clos), e o esteticăsuigeneris a posibilului, a virtualităţii; e refuz explicit al uşurinţei de a trasa un contur, în fond de respingere a oricărei mimesis, în favoarea dificultăţii asumate. La fel, pe coperta acestui volum se află un personaj a cărui atitudine e prinsă într-o grafie realizată cu ochii închişi şi a cărui expresie e apoi redată prin adăugarea ochiului cu privirea meditativ-lucidă.
GHEORGHE GRIGURCU
Evoluţia poeziei lui Ştefan Aug. Doinaş
Recitind după o pauză de mai mulţi ani creaţia poetică a lui Ştefan Aug. Doinaş, ne dăm seama de curba vitală pe care o parcurge. O curbă ce ar putea fi specificată prin faimoasele concepte ale lui Nietzsche, dionisiac şi apolinic, doldora de trăire tragică cel dintâi, aparent potolit, înseninat cel de-al doilea, ilustrând împreună un soi de existenţialism estetizat. Viaţa e paradigma binomului în timpii săi fundamentali, de creştere şi descreştere, generator în egală măsură de suferinţă, chiar dacă în cazul termenului secund suferinţa e întrucâtva disimulată. Iată ce afirma gânditorul german: Fiecare artă, fiecare filozofie poate fi privită ca un remediu şi ca un mijloc de stimulare a creşterii sau degenerescenţei vieţii: ele presupunând întotdeauna existenţa suferinţelor şi a suferinzilor. Dar există două feluri de suferinzi: o dată, cei care suferă de plenitudinea vieţii, care vor o artă dionisiacă şi totodată o privire şi o perspectivă tragică asupra vieţii, şi apoi cei care suferă de o sărăcire a vieţii şi cer artei şi filosofiei odihnă, linişte. Prima etapă a poeziei lui Doinaş e neîndoios una apolinică. Ea ni se înfăţişează stăpânită de principiul individuaţiei, id est de aspiraţia vieţii de a-şi acorda o formă delimitată, sub egida perfecţiunii. Raţiunea modelează lumea aparenţelor, domptând pulsiunile instinctive ca şi efectele tumultuoase, inducând simţul măsurii, echilibrul formal ca o răsfrângere a celui moral. Versurile au o muzicalitate triumfală, aproape o stare-limită a eufoniei lor, ca şi un energic relief al imaginilor pe care le poartă, ambele daruri ale lui Apollo, patron al muzicii şi al sculpturii. [ ]
LÁSZLÓFFY ALADÁR
Traducându-l pe Doinaş
Cuvintele cu care începe Ştefan Aug. Doinaş Elegia de la Cluj sunt însăşi metafora, prin urmare parola cu care azi, în zilele consacrate lui, iată şi noi strigăm după Măria Sa. Cu fiecare plecare, dispariţie, noile generaţii purtătoare ale unei culturi devin din ce în ce mai orfane. Dar prin desăvârşirea fiecărei opere valoroase devenim totodată mai bogaţi. Totuşi noi, moştenitorii din ce în ce mai miliardari, nu apreciem întru totul această stare de lucruri, o bucată bună de vreme copleşitoarea pierdere va fi cea care ne determină sentimentul, starea, percepţia numită DOINAŞ. Noi posedăm imensa comoară a operei încheiate, dar poetul durerilor solemne şi al unui umanism pur, salvator, mântuitor şi mistuitor a dispărut. Unul dintre cugetătorii lucizi în lirica contemporană românească, de ieri, de azi, nu mai poate fi interpelat, ecoul care, continuu, a sosit dinspre el a devenit încremenirea unor corespondenţe trecute. Conversaţia cu eroii deja înmărmuriţi ai limbii şi ai sufletului rămâne minunată, chiar după moartea lor ea poate deveni mai vie, mai frecventă prin lectură ceea ce în cazul lui, al omului şi prietenului minunat nu poate fi adevărat, decât ca o teorie patetică şi pompoasă. Doinaş viu ne-a fost mai mult, nu numai egal cu oricare stadiu minunat, înălţător al unui Doinaş postum.
În această scrâşnire de roţi şi mecanisme permanente ale maşinăriei care produce clasicul, pe noi, care l-am cunoscut şi iubit, nu ne mai consolează, nu ne mai surprinde nimic. Orice nouă glorificare sau martirizare a detaliilor este o posibilă surpriză doar pentru noii, viitorii fani, adepţi, amatori, cunoscători ai lumii miraculoase a poeziei în care Doinaş al nostru se prezintă acum asemeni unei stele în devenire, şi totuşi mai mult: un prizonier, precum gândacul milenar în fractura de chihlimbar un deţinut al raiului limbii sale adorate, prin care a creat. Traducătorul execută deci o spargere pioasă în aceste raiuri-ceruri compartimentate, divin izolate între ele, pentru a elibera nicidecum pământeasca personalitate, candoarea palpabilă de odinioară ci rostul, fructul incandescenţei în care s-a automartirizat poetul.
Fiecare mare poet este o mină, o carieră de pietre preţioase, şi fiecare gest, fiecare tentativă de traducere, de transpunere în microraiul unui alt idiom este o crimă sacră. Traduttore-traditore spune locuţiunea, sentinţa, enormitatea simultan ironică şi patetică în limba italiană, deviza, cuvântul de ordine, lozinca de pe blazonul artei translaţiei. Plămânii poeziei pulsează în ritmul unui inter-limbaj visat, care ar fi o permanentă autoîmbogăţire inventată, aplicată, împotriva sentimentului de singurătate al oricărei poezii naţionale. Opera lui Ştefan Aug. Doinaş este o astfel de valută convertibilă ideatica bogată a existenţei sale poetice este demnă de a deveni o moştenire comună europeană. [
]
Romanian contributors
Alexandra Bogdan graduated Political Science and currently prepares her MA in Compared Politics at the Faculty of Political Science, University of Bucharest. She was an Erasmus student at Universitŕ degli Studi, Milan. As a participant in the Young Professionals Program, she graduated the Training Program in General Administration at École Nationale dAdministration, Paris and the National Institute of Administration, Bucharest.
Geta Brătescu, artist, writer; graduate of the Faculty of Letters and Philosophy, University of Bucharest, and of the Academy of Fine Arts, Bucharest. Graphic designer of Secolul 20 / Secolul 21 since 1963; she has had many solo exhibitions, film and video performances, group exhibitions both in Romania and abroad. Recipient of several awards granted by the Romanian Artists’ Union and the Romanian Academy. Author of five books: From Venice to Venice(1970), Permanent Studio (1985), The Tramp Studio (1994), A.R. (2000), Peisaj cu om (2002).
Mariana Celac studied higher mathematics; BA, MA degrees in architecture at Bucharest University of Architecture and Urban Planning; advanced studies in architecture at Todai University, Tokyo Japan. She works as an architect, urban designer and consultant in regional planning and has contributed to many professional publications (books, articles, research reports) in Romania and abroad. She gives lectures at the University of Architecture and Urban Planning.
Aurelian Craiutu (Ph.D. Princeton, 1999) is Assistant Professor in the Department of Political Science, at Indiana University, Bloomington. He is the author of Liberalism under Siege: The Political Thought of the French Doctrinaires (Lanham: Rowman & Littlefield, 2003), Le centre introuvable(Paris: Plon, 2006), and Elogiul libertatii (Iasi: Polirom, 1998).
Valentina Sandu-Dediu (*1966) graduated musicology and piano at the Music University of Bucharest, where she teaches now musicology and history of music. She wrote over 30 studies and aprox. 300 articles.
Ştefan Aug. Doinaş was a poet, essayist, and translator of Goethe, Hőlderlin, Nietzsche, Mallarmé, Valéry, Dante, Guillén and others. He was awarded of various national prizes for poetry. He was a member of the Romanian Academy, the chairman of the Paul Valéry Cultural Foundation, and director of Secolul 21journal. In 1984, he received the Goethe Medal from the Münich-based Goethe Institut for his translation of Faust. Ştefan Aug. Doinaş was awarded the European Award for Poetry (Yugoslavia, 1990) and Mihai Eminescu Awarded (Romania, 1997). In 1999, he was granted the title of Chevalier des Arts et des Lettres by the French Government.
Gheorghe Grigurcu, literary critic and poet, started off by publishing poetry, and only then volumes of literary criticism, among which Idei şi forme critice, Poeţi români de azi, Critici români de azi, Existenţa poeziei etc. He received the prize of the Romanian Writers’ Union in 1997.
Alina Ledeanu, literary critic, translator, essayist. She holds a Ph.D from Université de Paris VIII, under the supervision of the poet and philosopher Michel Deguy. She is a member of ITEM/ CNRS Paris, and she has published widely in Romania and abroad. Essay published at LHarmattan. Conferences in Paris and Montpellier. She is the director of the Romanian Paul Valéry Centre, President of the 21st Century Cultural Foundation, and Director of Secolul 21journal.
Solomon Marcus, member of the Romanian Academy, full professor at the Faculty of Mathematics at the University of Bucharest. He is well known for his research in mathematical analysis, mathematics and computer language, the theory of intelligence technology, poetics, semiotics, history and philosophy of science. He has authored several books (published in Romania, the U.S.A., France, Italy, Germany, Spain, Russia etc.) and hundreds of articles printed in mathematical reviews in over 30 countries. He has been Visiting Professor in almost all European countries, U.S.A., Canada, Brazil, Argentina, Mexico, Japan, China, New Zealand. Professor Solomon Marcus is a member of various editorial boards of Romanian and foreign journals.
Irina Mavrodin, poet, essayist, translator; also teaches at the universities of Bucharest and Craiova. Winner of several awards of the Romanian Writers’ Union. Director of the Romanian Literature Series, published by Actes Sud. Chevalier des Arts et des Lettres. Director of the International Association „Émile Cioran’s Friends”.
Sorina Soare holds a PhD in Political Science at the Free University of Brussels and was a Senior Associate Member at Saint Antonys College, Oxford University. She is a scientific collaborator at the Free University of Brussels (ULB). She has done research and published on political parties, democratic transition and Europeanisation. She has been Research Fellow at the CEVIPOL-GASPPECO (ULB). She is currently involved in a research on the patterns of party organisation in Central and Eastern Europe.
Valeriu Stoica is Doctor in Law and Professor of Civil Law and Human Rights at the University of Bucharest. He is a member of the Bucharest Bar Association and of International Institute of Human Rights (Strasbourg). Between 1996 and 2000 he was elected in the Parliament of Romania and then appointed Minister of Justice until the end of 2000. In the winter of 2000 he was reelected in the Parliament of Romania and at present he works within STOICA & Asociatii Law Firm, as one of its coordinators.He published more than 70 legal works, both in Romania and abroad, in the fields of civil law, commercial law, international public and private law.
Alexandra Titu is Doctor in visual arts of the National Art University, Bucharest, researcher at the Institute of Art History at the Romanian Academy; she teaches Image Hermeneutics and Art History at the University of Bucharest, the Faculty of Philology and Art History, the Theory of Symbols and Archetypology, at the West University, the Faculty of Arts, Timişoara. She is a member of the Writers Union, of the Union of Fine Artists, of the International Association of Art Critics, of the International Association of Fine Artists and of AXART Foundation. She published several works of art and fiction and numerous articles, studies and essays. She was awarded the Special Prize of the Union of Fine Artists in Romania in 1996 and the Prize for Novel Writing of the Writers Union, Cluj in 1999.
Alina Ţarălungă graduated Political Science, Cultural European Studies and Communication. She studied in Bucharest and Brussels. She specialized in international politics. She is currently working at the Ministry of Foreign Affairs of Romania.
Anca Vasiliu is Doctor in Philosophy, researcher at CNRS and the former director of Collège International de Philosophie (Paris). She lectured at the Université Paris X (Nanterre) and published several books on the status of image in ancient philosophy, among which Du diaphane. Image, milieu, lumière dans la pensée antique et médiévale (Vrin, Paris, 1997). She currently works on the theme of word and image in the platonian tradition.
Eugen Vasiliu, Director of the Romanian Agency for Copyright, project coordinator for the Romanian Copyright Law. Formely Sub-secretary of State in the Romanian Ministry of Culture (1991-1992), Counselor of the Romanian Copyright Commission at the European Union (Brussels). He is a contributor to important Romanian cultural journals, among which Dilema, Orizont, Secolul 21, Apostrof.
Ana Maria Zahariade pursued theoretical researches on Romanian and East European Modernism in Romania and abroad (Getty scholarship in 1998), and on Communist and Post-Communist architecture. She lectured in Paris, Liège, Prague, Brno, Hamburg, Hanover, Vienna, Stockholm, Rotterdam and contributed to various architectural congresses and seminars in France, Switzerland, Israel, Austria, United Kingdom, Italy, etc. She published numerous articles in Romanian and foreign architectural magazines and books. She co-organised the centennial exhibitions Horia Creanga (1992) and Marcel Janco(1996), and was the vice-curator and author of the catalogues of the Romanian exhibitions at the Venice Architecture Biennials in 1996 and 2000. She was awarded the Romanian Union of Architects Prize for her publications in 1998 and the 2003 Herder Prize (awarded by the Alfred Toepfer Foundation and the University of Vienna) for her theoretical work and cultural activism.
Corectură: Aristiţa Cios
Apariţia acestui număr a fost susţinută de:
