ROALD RENMÆLMO
Hangar de tip „skjelter”
pentru bărci (Skjelternaustet)
În localitatea Stangnes, insula Senja, se găsesc de-a lungul ţărmului câteva vechi hangare pentru bărci. Între toate celelalte hangare, unul atrage atenţia datorită uşii mici cu încuietoare şi cheie de lemn. Caracteristic acestui tip de clădire sunt buştenii lungi şi despicaţi numiţi în norvegiana „stavar”, un acoperiş din bârne cu căpriori, scânduri verticale poziţionate cu ajutorul unor traverse la ambele capete numite „skjeltring”, „sleppstokkar”, sau bârnele orizontale amplasate la baza construcţiei şi uşa mare cu balamale din lemn.
În prezent, clădirea este folosită ca hangar pentru bărcile de dimensiuni mici cu toate că în trecut adăpostea ambarcaţiuni mari numite „fembøring” sau „storfembøringen”. Acestea au fost folosite pentru pescuitul cu năvod, începând din 1861 până înainte de cel de-al doilea război mondial, când au fost înlocuite cu bărcile motorizate.
Cu ajutorul dendrocronoligiei am datat numeroasele părţi ale hangarului şi am putut estima când au fost construite unele dintre ele. Avem de asemenea, o poză din anii ‘30 de la ultima reconstrucţie a acoperişului, dar înainte de această dată nu ne putem baza decât pe dendrocronologie. Hangarului i s-a adaugat o cameră în jurul anului 1861, adică anul în care au fost tăiaţi unii dintre copaci. Acest an corespunde perioadei când s-a făcut trecera de la vechiul tip de barcă „fembøring” la noul tip care era adesea folosit pentru pescuitul cu năvod.
Una dintre scândurile verticale („stavane”) datează din secolul al
XVI-lea, însă este posibil ca aceasta să fi făcut parte dintr-o clădire mai veche şi să fi fost refolosită. Majoritatea scândurilor „stavane” datează din prima parte a secolului al XVII-lea, deci este foarte probabil ca hangarul să fi fost construit în acea perioadă. Datorită formei caracteristice, este puţin probabil ca scândurile „stavane” să fi fost folosite înainte pentru vreun alt scop. Dacă nu au fost iniţial lucrate pentru acest hangar, probabil au fost lucrate pentru unul similar. De asemenea, câteva părţi componente ale „sleppstokkane”-ului nu sunt la fel de vechi ca scândurile „stavane”: grinzile orizontale de care sunt prinse scândurile şi „liner”-ul, grinzile transversale. Probabil aceste părţi au fost înlocuite din cauza uzurii. Hangarul are o istorie de mai bine de 350 de ani şi cu siguranţă a fost folosit de multe generaţii de oameni şi bărci.
„Stangenaustet”, hangarul de bărci din Stangnes, este unul de tip „skjelternaust” sau „skjelter”. Puţine informaţii se pot găsi în dicţionar despre „skjeltring”. Totuşi, după cum susţine faimosul lingvist norvegian, Ivar Aasen (1813 – 1896), în Sunnmøre, o zonă geografică situată în partea de nord-est a sudului Norvegiei, „skjelter” desemna un perete construit din scânduri verticale sau din alte tipuri de materiale. Acesta este înţelesul uzual cu care „skjelter” este folosit şi în nordul Norvegiei. Aici este întrebuinţat pentru „skjelterskjå” (un şopron „adăpost”), „skjelter naust” (un hangar „skjelter” pentru bărci), „skjelterløe” (un „adapost” hambar pentru fân), sau un „skjeltervegg” (un perete „adăpost”). Acest tip de pereţi poate fi folosit într-o casă în cadrul unor structuri variate şi în combinaţie cu piloni (construcţii din bârne verticale, ca în cazul bisericilor din lemn cu piloni) şi construcţii din buşteni aşezaţi orizontal.
Structura hangarului pentru bărci, aşa cum poate fi observată astăzi, este destul de comună. În prezent, „saksesperrer” sau grinzile transversale, bârnele („åsar”) şi scândurile transversale („tro”) susţin acoperişul aşezat peste ele. Pilonii (scândurile verticale) sunt despicaţi la bază sau la bârna din partea inferioară numită „sylla”, un „stavøre” este aşezat în „stavlina” şi fixat prin forţa de apăsare exercitată de „nova” – colţul construcţiei. Frontonul hangarului este lucrat din lemn, după modelul specific acestui tip de clădire. În general, elementele de fixare a pilonilor „fellingen” sunt asemeni celor întâlnite în clădirile de tip skjelter din Nordland, Troms şi Finnmark (cele mai nordice trei regiuni ale Norvegiei). Mai târziu, se puteau întâlni clădiri de tip skjelter ai căror piloni aveau cepuri („tapp”) atât
de-a lungul lor cât şi la bază.
În fotografia din anii ‘30, din perioada când hangarul a fost reconstruit, se poate vedea că în cadrul structurii vechi („samhaldane”) se folosise un sistem structural diferit pentru acoperiş. Pilonii fuseseră despicaţi transversal („samhandlane”), având o îmbucare („klauv”) prin care se uneau cu grinzile acoperişului. Aceşti piloni se numeau „åsstavar”. Grinzile au fost înlocuite cu cele folosite în prezent, numite „saksesperrer”. Acestea au fost prelungite prin introducerea unui „hakeskøyt” înclinat în fiecare „stav”.
Muzeul Lofoten, Vågan folkehøyskole (Şcoala populară) şi Vågan Kystlag (Asociaţia costală) şi-au unit forţele în 1998 pentru a-i comanda lui Gunnar Eldjarn construcţia unui „fembøring” de dimensiuni mari („storfembøring). Deoarece era nevoie de un hangar pentru această barcă, ei i-au sugerat lui Jon Godal construirea unui hangar pentru bărci după modelul celui din Stangnes, insula Senja. Jon a vrut să ştie dacă o astfel de construcţie se putea ridica în Målselv folosindu-se lemnul din zonă şi constructori tradiţionali locali. Mi s-a părut interesantă ideea şi am găsit un loc potrivit pentru desfăşurarea muncii, precum şi o locuinţă pentru constructori. Apoi am făcut un contract cu Autoritatea forestieră (Statsskog) pentru a se tăia lemnul de calitate corespunzătoare în baza măsurătorilor. [..]