I‑am spus odată domnului Dan Hăulică că datorez revistei Secolul 20, și implicit domniei‑sale, care o conducea în acei ani, parte din formarea mea culturală care contează. Am avut șansa ca, la liceul de artă de la Cluj, pe care l‑am urmat, o profesoară de pictură, al cărei nume am să‑l pomenesc, pentru că îi datorez multe, Angela Semenescu, să ne recomande, cam prin clasa a VII‑a, să ne facem abonamente la revistele Secolul 20 și Arta. Ascultător, le‑am spus părinților mei ce ne‑a cerut profesoara și ei mi‑au dat banii necesari imediat. Pentru ceea ce însemnau cerințele școlii, mama și tata nu au făcut niciodată economii. Doar că, în acei ani, revista avea un decalaj de apariție de câteva luni, așa că undeva pe la sfârșitul clasei a VIII‑a, am început să intru în posesia revistelor. A fost una din revelațiile pe care mi le‑a procurat adolescența, pentru că această revistă nu semăna cu nimic din ceea ce văzusem până atunci. Acolo am citit primele pagini din Quartetul lui Lawrence Durrell sau Ulise al lui James Joyce; tot acolo am văzut adevărate expoziții ale unor artiști despre care aflam doar din cuprinsul acestei reviste.
De la copertă și până la ultima pagină, revista avea o dispunere grafică la fel de insolită, în perfect acord cu conținutul său transmis prin mijlocirea literelor. La fiecare număr, pe clapa copertei IV găseam tipărit numele celei care realiza aceste succesiuni de pagini rafinate, surprinzătoare: Geta Brătescu. Inițial, acest nume nu mi‑a spus mare lucru, dar a venit rândul numărului dedicat noii traduceri a lui Faust de Goethe, care avea pe copertă și în interior ilustrațiile la volumul ce urma să apară, realizate de aceeași graficiană a revistei. Evident, a fost o revelație, pentru că aceste ilustrații ieșeau din cadrele tipului de imagine cu care eram obișnuit, cea predată în școlile de artă pe care le‑am urmat. Imagini somptuoase, realizate pentru pagini ce nu trebuiau să ilustreze, ci să ofere un element referențial, de aceeași anvergură cu a noii traduceri pe care o făcuse Ștefan Aug. Doinaș. Priveam de multe ori, răsfoind ca pe un manual de artă, numărul din Secolul 20 respectiv și nu aveam cum să știu că, peste mulți ani, originalele acestor ilustrații se vor afla în depozitele muzeului de care acum sunt atât de legat.