Urări la aniversare

NORMA NIȚESCU

 
E o onoare pentru mine să fiu prima, în această seară, care vorbeşte la acest eveniment, din partea Ambasadei Regatului Țărilor de Jos, adică a Olandei. Vă mărturisesc că m‑am gândit cum să încep şi, în momentul în care am încercat să‑mi adun gândurile, mi‑am dat seama că întâlnirea dintre revista, Fundaţia dumneavoastră și Ambasada noastră era inevitabilă. Şi o să vă dau două motive pentru această inevitabilitate, aşa cum o văd eu; probabil că aş putea să dezvolt mai mult, dar nu vreau să vă reţin.

În primul rând, o revistă cunoscută și recunoscută pentru a fi făcut rezistență prin cultură − cred că pot să afirm acest lucru − nu avea cum să fie străină celui care a sprijinit comunitatea de disidenți din București și din România în ultimii ani ai regimului comunist, și anume Excelența Sa, domnul Ambasador Coen Stork, care probabil, pentru multă lume din sală, e un nume cu rezonanță, care nu numai că a sprijinit, la sfârșitul anilor ’80, grupul acesta de disidenți, dar și la începutul anilor ’90 i‑a sprijinit pe toți cei care, persoane sau entități nou‑create, încercau să democratizeze societatea post‑comunistă din România.

Share This Post