Curios joc al întâmplarii, aducându-mi din străfundurile memoriei o imagine, un fragment de melodie, care sunt printre cele mai vechi amintiri ale copilăriei mele şi care revin cu o forţă neaşteptată când mi se cere să scriu câteva rânduri despre bulevardele pariziene.
Sunt foarte mic, e întuneric, suntem în iarnă, iar eu sunt îngrozit în obscuritatea încăperii unde părinţii mei sunt ghemuiţi lângă un radio antediluvian, cu aere de conspiratori; tatăl meu, încercând să prindă un post, printre hârâituri, zgomote, pârâituri, vinovat parcă de o trădare faţă de lumea noastră legată de înfăptuirea acestui gest, glisează scala aparatului facând să se audă frânturi de voci, de muzică, de zgomote. Apoi, printre paraziţi şi părând să vină de la o distanţă nespus de îndepărtată, o voce răguşită care cântă J’aime flâner sur les grands boulevards/Y a tant de choses, tant de choses/tant de choses à voir…Când am crescut mai mare, am aflat că era vorba, pe atunci, despre concertul lui Yves Montand, retransmis de la Moscova în decembrie 1956! Desigur, cuvântul „bulevard”, ar fi putut să-mi evoce amintirea adolescentină a altui loc dintr-un roman, pe atunci o revelaţie literară pentru mine, bulevardul Malesherbes, unde Chad, eroul Ambasadorilor lui Henry James, alege să stea la Paris, ca americanul puţintel nouveau riche şi mal dégrossi ce era, preferând un cartier la modă pe Rive droite, fascinat dar fără să înţeleagă, în fapt, subtilitatea rece şi distinsă a hotelului particular de pe Rive gauche, unde locuieşte Marie de Vionnet de care îl uneşte o imposibilă istorie de dragoste. Acelaşi bulevard Malesherbes, unde Proust a locuit mai târziu cu părinţii săi la numărul 9, şi care mă fascinează încă şi acum cu perspectiva sa dominată de impozanta siluetă a bisericii Sfântul Augustin, construită între 1860 şi 1871 de arhitectul Victor Baltard. Imensa hală, pe a cărei osatură din fontă şi din fier s-a grefat un improbabil decor romano-bizantin, emfatic, puţin trist şi scorojit, în perfect acord cu ordonanţele monotone ale acestui bulevard unde îmi place să flanez din când în când: plimbarea, pe care simt ca trebuie să o înfăptuiesc uneori când mă aflu în Place de la Madeleine, şi pe care o continui până la Sfântul Augustin, adesea până spre Place de Wagram, zonă în care larga arteră devine aproape pustie, unde trecătorii sunt rari şi magazinele inexistente. Impregnîndu-mă de melancolia locurilor care îmi evocă Pavana lui Gabriel Fauré, alt locuitor celebru al acestui bulevard, pe care a dedicat-o în 1887 contesei de Greffulhe, devenită pe urma egeria lui Proust şi căreia îi fusese prezentat de Robert de Montesquiou, viitor prieten al marelui scriitor… […]