Avântul publicităţii[1] este legat de dezvoltarea rapidă a oraşelor, mai ales din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Latura economică şi comercială a vieţii urbane devine pregnantă. Inventarea unor unelte mereu mai complexe (de pildă, ţesătoriile artizanale sunt înlocuite de filaturi) şi organizarea mereu mai eficientă a producţiei (breslelor le iau locul echipe de lucru specializate, realizând separat componente diferite ale unui produs şi montându-le apoi împreună; banda rulantă apare în 1913) sporesc considerabil cantităţile de bunuri. Între muncitor şi produs îşi fac loc surse noi de energie (care ele însele sunt rezultatul unor activităţi industriale specifice: aburi sub presiune, cocs etc.) Trebuie forţă de muncă; o vor alcătui bărbaţi şi femei care lasă satul să vină la oraş. Transporturile (cucerirea perioadei, în materie de transport, este calea ferată) duc mărfuri în toate direcţiile. Cui? Lumea nu are bani, destui se tem de noutăţi etc. Salariile vor creşte, şcoala va deveni obligatorie (în Franţa, instrucţia – laică şi gratuită – este obligatorie din 1882; statele americane legiferează pentru instrucţie obligatorie între 1852 şi 1918; Legea Instrucţiunii Publice este dată în România în 1864, sub Alexandru Ioan Cuza). Noi categorii socio-profesionale se ivesc din avântul economiei terţiare, al băncilor, al marilor magazine, din dezvoltarea instituţiilor care alcătuiesc aparatul de stat. Tot mai mulţi ştiu – şi vor – să citească; au la îndemână ziare, din care află starea lumii; este vorba de informaţii privind evenimente de la cele care pot afecta propria viaţă (loc de muncă, domiciliu, economii) până la cele care te ajută să uiţi de violenţa şi constrângerile lumii în care trăieşti. […]
[1] În sensul în care o înţelegem astăzi, de informare privind produse şi servicii desfăşurată prin intermediul unor suporturi – presă, tv, radio, on line – plătite pentru a purta informarea, în beneficiul cetăţenilor presupuşi interesaţi să consume produsele şi serviciile în cauză.