„Ar trebui să faci rost de o invitație la un congres de poezie, cum sunt atâtea în Occident, mai ales în Germania. Soarta dumitale este derutantă și aproape absurdă!”[1] îi scria Emil Cioran lui Wolf von Aichelburg, într-o scrisoare datată 15 iulie 1970. Tonul îngrijorat, chiar consternat al lui Cioran era cu totul îndreptățit de experiențele trăite de Aichelburg în România postbelică: încercarea de a fugi din țară în 1949, soldată cu trei ani de detenție la Arad, Caransebeș și Aiud (1949-1951) și cu alți patru de domiciliu forțat la Măicănești, în Moldova (1952-1956); apoi condamnarea în procesul scriitorilor germani[2], cu închisoare executată la Gherla (1959-1962) și un nou domiciliu forțat la Rubla, jud. Brăila, până în 1964, anul amnistiei generale; apoi hărțuirea de către Securitate, care l-a adus pe Aichelburg în situația semnării unui angajament de colaborator, cu numele de cod „Cațavencu”[3] (ce-i drept, fără beneficii reale pentru regim, după cum rezultă chiar din documentele fostei Securități păstrate în arhiva CNSAS[4]); și, în fine, obținerea după nenumărate demersuri a pașaportului de emigrare abia în 1980, cu ajutor extern.
Ceea ce frapează la Aichelburg e faptul că, în pofida accentelor dramatice din biografia sa, a găsit resurse să își continue, aparent fără blazare, munca de poet, eseist, traducător, compozitor, pictor, în deplină armonie cu formația sa enciclopedică. Deși eclipsată de notorietatea în domeniul literar, latura muzicală a personalității lui Aichelburg merită, alături de celelalte preocupări, o privire mai atentă și, în orice caz, o reconsiderare. Iată câteva dintre coordonatele relației sale complexe cu muzica. […]
[1] Emil Cioran, Scrisori către cei de-acasă. Stabilirea și transcrierea textelor de Gabriel Liiceanu și Theodor Enescu. Traduceri din franceză de Tania Radu. Ediție, note și indici de Dan C. Mihăilescu, București, Editura Humanitas, 1995, scrisoarea nr. 486 din 15 iulie 1970, p. 241.
[2] „Pe 15 septembrie 1959 este condamnat la 25 de ani de muncă silnică şi 10 ani de degradare civică pentru uneltire contra ordinii sociale prin agitaţie”. Laura Gabriela Laza, Relațiile cu Securitatea a doi dintre acuzații din procesul scriitorilor germani, în Caietele CNSAS, Anul IV, nr. 1-2 (7-8)/2011, București, Editura CNSAS, 2013, p. 222.
[3] Vezi Laza, p. 226.
[4] „Faptul că v. Aichelburg s-a deconspirat chiar faţă de una din persoanele pe care trebuia să le spioneze (Hans Bergel, n.m.) spune ceva despre calitatea colaborării lui cu Securitatea.” De asemenea: „Dosarul de reţea se încheie pe 15 mai 1975 printr-un raport scurt, din care rezultă că v. Aichelburg nu ar fi prezentat informaţii operative de valoare şi că este abandonat ca informator, fără a i se cere vreun angajament de păstrare a secretului colaborării”. Laza, p. 236.