Rememorând atât cât am putut, și bazându-mă doar pe capriciile memoriei mele care singură a decis ce amintiri să privilegieze, ce să păstreze și ce să treacă sub tăcere, realizez că Marcus, atât cât l-am cunoscut eu (și cât m-a lăsat el să-l cunosc) a fost și rămâne o continuă invitație la dialog. Prima dată luai contact cu ochii lui Marcus, care te iscodea de la distanță, astfel încât, în momentul în care atingeai distanța de dialog civilizat, acesta era deja în toiul lui. De cele mai multe ori, conversațiile începeau abrupt, cu întrebări sau comentarii drept la țintă, de parcă ai fi continuat ceva ce tocmai fusese întrerupt de trecerea unui grup gălăgios de petrecăreți. Marcus era fascinat de fiecare interlocutor în parte, era intim convins că acesta era posesorul unor experiențe intelectuale și culturale unice, care abia așteptau să iasă la suprafață și să rodească. „Ce mai e nou?” nu era o formulă de divertisment monden searbăd, era dorința nedisimulată de a afla cum ți-ai dezvoltat gândurile de la precedenta întâlnire. Era de o exuberanță contagioasă când îl fericeai cu evoluții convingătoare ale preocupărilor tale, și cu toții așteptam cu nerăbdare acel „Formidabil!” care îi lumina fața când îl rostea și pe interlocutor îl fericea pentru o bună bucată de timp. Se întâmpla ca lucrurile să stagneze, și atunci Marcus găsea căile numai de el știute prin care îți reda vioiciunea și entuziasmul necesare.
L-am așteptat de multe ori pe Marcus la aeroport, când se întorcea de la diverse conferințe sau întâlniri academice (cum erau cele din Finlanda, de la Imatra și Turku), și atunci Marcus era un pic schimbat. În sensul că voia, în același timp, să–ți satisfacă curiozitatea și să–ți spună tot ce a făcut, ce a descoperit, cu cine s-a întâlnit, peste ce gastronomie interesantă a dat, dar, în același timp, voia și să afle tot ce s-a întâmplat în lipsa lui acasă. Iar acasă pentru Marcus însemna totul, de la limbă până la ultimele rezultate sportive. Nu pot să nu mă întreb, când scriu aceste lucruri, ce ar fi însemnat pentru Marcus să beneficieze de un birou care să-i facă zilnic o revistă a presei! Vai de ei, săracii! […]