Una dintre disciplinele cu cele mai vechi tradiţii în ceea ce priveşte degajarea unor aspecte matematice este, fără îndoială, muzica. Parametrii sonori sunt de natură cantitativă, deci numerică. Acest aparent avantaj s-a dovedit însă a fi o piedică în efortul de a descifra, în aritmetica muzicală, aspectele calitative şi structurale organic implicate în procesul de creaţie muzicală. Aşa s-a întâmplat şi cu alte discipline, ştiinţifice sau artistice, care, în faza dezvoltării vertiginoase a matematicii calitative şi structurale, se aflau sub dominaţia unei viziuni matematice numerice (a se vedea, de exemplu, biologia şi economia). O disciplină ca lingvistica a putut să primească mai repede şi mai uşor primenirea adusă de viziunea matematică structurală şi sistemică, tocmai pentru faptul că nu era prizoniera unor tradiţii matematice cantitative. Înţelegem astfel de ce structuralismul muzical, biologic sau economic este mult mai tânăr decât cel lingvistic. Manifestările sale mai convingătoare s-au produs abia începând cu deceniul al şaptelea al secolului nostru. În această ordine de idei se inserează cercetarea întreprinsă de compozitorul Anatol Vieru, într-un moment în care procesul de structuralizare a muzicii se află abia la început. Avem în vedere articolele sale din ultimii ani, publicate în revista Muzica: «Des modes, vers un modèle de la pensée musicale intervallique», 1975, nr. 9; „Modal, tonal, serial şi iar modal”, 1977, nr. 10; „Diatonie şi cromatisan”, 1978, nr. 1; „Reabilitarea modurilor defective”, 1978, nr. 4. Esenţa ideilor sale este fericit exprimată chiar în unul din titluri, căci ce altceva înseamnă trecerea de la moduri la gândirea muzicală intervalică, decât saltul pe care înţelegerea matematică a muzicii îl face de la o viziune strict cantitativă la una relaţională, structurală. Ferdinand de Saussure spunea că în limbă nu există decât diferenţe, cu alte cuvinte fiecare element al limbii devine relevant prin raporturile pe care el le contractează cu celelalte elemente ale limbii. Gândirea muzicală intervalică este transferul, în muzică, al acestui principiu al părintelui lingvisticii structurale. Întreaga pledoarie a autorului este un argument în favoarea matematicii calitative, relaţionale, în dauna celei cantitative, numerice. Chiar o entitate primitivă, cum este modul, nu mai e văzută numeric, ci structural, pentru că e reprezentată ca o mulţime de clase de resturi, deci ca rezultat al unei relaţii de echivalenţă, şi e integrată într-o structură grupală corespunzătoare. […]