Deschidem prin acest volum sextuplu, dedicat poetului și filozofului francez Michel Deguy, seria de numere Contemporanul nostru. Personalități culturale ce și-au pus sau își pun amprenta pe aceste prime decade ale secolului XXI vor constitui tematica unor volume monografice viitoare, așezate, toate, sub cupola aceluiași titlu; le lăsăm cititorilor noștri bucuria surprizei de-a le descoperi pe fiecare în parte.
Preluăm formula eseistului Jan Kott, devenită celebră, dar o facem într-o dublă accepție: pe de o parte, sfidând cronologia, mizăm pe valoarea atemporală, așa cum îndrăznise și cunoscutul exeget al operei shakespeariene în anii ’60 ai secolului trecut; pe de altă parte, propunem lectura sintagmei în sensul ei propriu, tocmai pentru că avem de-a face cu figuri emblematice cărora noi am avut sau avem șansa de-a le fi (fost) contemporani.
•
Cunoscut în România mai curând în cercurile literare, Deguy este, în plan nu numai francez, ci și internațional, unul dintre poeții cei mai importanți, una dintre conștiințele mereu lucide, care au reacționat civic în a doua jumătate a secolului XX și în aceste prime două decade ale secolului XXI. În dichotomia solidaire versus solitaire lansată de Camus, Deguy s-a angajat nedezmințit în cea de-a doua.
Încercând să-l restituie în toată complexitatea sa, sumarul volumului de față îl prezintă pe Michel Deguy atât prin esurile sau exegezele având ca subiect viața și opera sa, cât și prin dialogurile sale cu scriitori români; nu mai puțin, printr-o adevărată antologie bilingvă alcătuită, cronologic, din poemele sale.
•
Există, practicat de Deguy, un ritual al întâlnirilor pariziene cu prieteni și colaboratori: la cafeneaua „Le Rostand”, chiar vis-à-vis de Jardin du Luxembourg. Acolo ne-am reîntâlnit la începutul acestei toamne, când mi-a dăruit, abia ieșită de la tipar, cartolina cu facsimilul recentului său „Poem filozofic”.
Parizian până-n măduva oaselor, îndrăgostit de orașul său și ridicându-se în apărarea acestuia ori de câte ori valorile și istoria îi sunt amenințate, Deguy locuiește la doi pași de celebra cafenea, la numărul 58 pe strada Monsieur Le Prince, într-o clădire veche de secole – patrimoniu ce aparține Academiei Franceze. Trei imobile mai departe, cum urci către Sorbona, e casa în care a trăit Blaise Pascal. Fotografiile alăturate încearcă să surprindă atmosfera locului, iar imaginea care închide paginile dedicate lui Michel Deguy îl surprind la masa de lucru în uriașa sa bibliotecă de literatură, de unde am plecat, în acea zi de septembrie, cu o recoltă generoasă de cărți din care fragmente în traducere sunt acum oferite în sumarul prezentului număr.
•
În ultima secțiune a volumului revin două rubrici permanente ale revistei noastre, acum în chenar îndoliat: “Mișcare liberă”, a Getei Brătescu, aici într-o ultimă secvență, și „Noi și Orașul”, semnată ani de-a rândul de arhitecta Mariana Celac: cele două Regine ale curajului ne-au părăsit în această toamnă. Paginile din revistă ni le păstrază, însă, mereu alături, consolator, pe amândouă.
ALINA LEDEANU