DUMITRU ȚEPENEAG: Dragă Michel, îţi propun un dialog despre prietenie, despre ospitalitate, legea ospitalităţii fiind pentru tine cea care trebuie să omologheze relaţiile între intelectuali din ţări diferite. Şi, ca punct de plecare, România şi prietenia noastră care durează de cincizeci de ani.
MICHEL DEGUY: într-adevăr, dragă Ţepe, s-au împlinit 50 de ani ; o prietenie de 50 de ani trebuie sărbătorită, aşa că îţi mulţumesc pentru această invitaţie la o anamneză, ca să spunem aşa. Aşadar, începem la Paris, tu la Paris, apoi tu şi Mona la Bucureşti, în 1968. În vremea aceea spiritul comunismului, al cărui suflu dictatorial inspira de la Moscova ideologia întâlnirilor între scriitori, între Uniunile scriitorilor din Europa, fraţi cu toţii în promisiunea radioasă a unei păci eterne, aşadar îmi amintesc că în vremea aceea am descoperit Estul Europei, în general, datorită invitaţiilor favorizate de Partidul Comunist Francez, iar în cazul meu, care nu eram comunist, de prietenia poetului Eugène Guillevic; or, în afară de Moscova, cu coniacurile matinale dinaintea diverselor colocvii şi lecturi literare, cel mai la Est era România, cu un fundal de curiozitate pentru Imperiul Otoman care domnise acolo, nu cu mult timp în urmă. Îmi amintesc, de altfel că, încă de la sosirea la Bucureşti resimţeam în hotelurile nomenklaturiste urmele acestui lux de modă veche, hoteluri unde turiştii capitalişti erau bine vegheaţi şi supravegheaţi. Îmi amintesc de hotel, Athénée Palace, la Bucureşti.
D.Ț.: Îţi aminteşti de călătoria noatră prin ţară? Eram în 1968, imediat după evenimentele din mai în Franţa și puţin înainte de invazia ruşilor la Praga.
M.D.: O invazie rusească are loc tot timpul.Era momentul în care De Gaulle îi acordase lui Ceauşescu un statut particular. Iar noi, francezii, adică francezii şi românii, eram mai aliaţi decât cu celelalte democraţii populare.
D.Ț.: Bineînţeles, evocarea unei călătorii în stil clasic, este evocarea ţării pe care ai parcurs-o. Voi pomeni deci, destul de rapid, mai ales drumul cu maşina spre Oltenia, la Târgu-Jiu, în onoarea lui Brâncuşi. Ai regăsit de altfel o fotografie, în care apare şi Mona, soţia mea, făcută de Monique pe faimoasele pietre ale Mesei tăcerii, lângă Coloana infinitului, această lucrare atât de frumoasă a lui Brâncuşi.
M.D.: Îmi amintesc şi de vizita la Constanţa, cu mulţi ani mai târziu, unde mi se pare că era prezent şi preşedintele ţării. Sau la Craiova, de asemenea mult mai târziu, unde datorită ţie am primit un premiu de poezie. Tot datorită mai ales ţie, datorită vouă, am avut ocazia să întâlnesc scriitori, universitari, poeţi români: Leonid Dimov, poetul oniric, pe care l-am revăzut ulterior la Paris, Ştefan Aug. Doinaş, însoţit de Alina, căruia, mult mai târziu, am avut onoarea să-i decernez o decoraţie din partea Franţei, la Bucureşti ; Ion Pop, Mircea Martin, altădată Marin Sorescu, Ana Blandiana sau Virgil Tănase ; sau Marius Ghica, tot la Craiova.
D.Ț.: În 1970 eram din nou la Paris cu speranţa să public cele câteva texte pe care le scrisesem în România de atunci. Totodată, încercam sa creez o revistă, care de altfel va apare doar cu cinci ani mai târziu şi se va numi Cahiers de l’Est, şi căutam un editor care să o publice.
M.D.: Da, locuiai la Cité des Arts şi îmi amintesc că veneam la tine cu Robert Marteau ca să te încurajăm sau poate să ne sfătuim cu tine. Era acolo și Cotruş, care făcuse ani de închisoare comunistă, şi Ioan Cuşa, de la care aşteptaţi un sprijin financiar. Nu ştiu dacă a fost cazul. Revista Cahiers de l’Est a apărut mai târziu, datorită lui Ionesco ; el a acceptat să fie Preşedinte de onoare şi i-a promis editorului o carte.
Mă întrebi dacă proiectul pentru Po&sie, revista mea actuală, datează din acceaşi perioadă. Nu, în momentul când ne-am cunoscut, era vorba de La Revue de Poésie, o revistă mai mică pe care am inventat-o cu scriitori chilieni, argentinieni, chiar şi parizieni. Revista Po&sie, editată de Belin, există «numai» de 40 de ani.
Tot la Belin am coordonat ani de zile colecţia «L’Extrême Contemporain» în care unul din primele titluri a fost antologia ta de poezie românească, Quinze poètes roumains, urmată la câtva timp de o frumoasă traducere a poeziilor lui Ion Mureşan. Din păcate, această colecţie, ca atâtea alte lucruri, a încetat să mai apară. [..]