În anul 1977, Paul Goma a lansat trei mesaje care aveau să inspire ori să marcheze acțiunile de contestare a regimului Ceaușescu în următorii 12 ani.
În luna ianuarie, Goma a trimis o scrisoare de solidarizare cu Charta `77 a disidenților cehoslovaci. El asemăna regimurile celor două țări socialiste: „aceeași lipsă de drepturi elementare, aceeași batjocorire a drepturilor omului, aceeași nerușinare a minciunii”, dar sugera și o deosebire cu impact emoțional: „voi sunteți sub ocupație rusească; noi, românii, ne aflăm sub ocupație românească”. În luna februarie, a urmat prima scrisoarea deschisă adresată de Paul Goma lui Nicolae Ceaușescu, cu comentarii ironice, precum: „…în România, doi inși nu se tem de Securitate: Domnia Voastră și cu mine”. La 8 februarie 1977, Scrisoarea deschisă adresată Conferinței de la Belgrad pentru Securitate și Cooperare în Europa, semnată inițial de Goma și de opt cunoscuți ai săi, denunța încălcarea, de către autoritățile române, a drepturilor omului înscrise în Constituție și în Actul Final de la Helsinki. În următoarele săptămâni și-au anunțat adeziunea la acțiunea scriitorului peste două sute de persoane. Marele număr al aderenților explică de ce ulterior s-a vorbit despre „Mișcarea Goma”. Cei mai mulți dintre ei făcuseră cereri de emigrare sau intenționau să depună actele pentru plecare.
În luna februarie 1977, cele trei scrisori au fost difuzate de postul de radio Europa Liberă și apoi în presa occidentală. Acțiunile lui Paul Goma au pus Securitatea în fața unei provocări cum nu mai întâmpinase aceasta anterior. Casa scriitorului a fost înconjurată de oameni în haine civile sau polițiste, el a fost anchetat, maltratat, arestat și într-un final a fost împins să plece din țară. Aderenții au primit pașapoarte pentru imigrare. În acest fel, Securitatea a reușit să stăvilească rapid ceea ce părea a deveni o amplă contestație anticomunistă.
 : : : : : : :Deși stinsă în câteva luni, Mișcarea Goma din 1977 avea să aibă consecințe în fața cărora Securitatea s-a dovedit neputincioasă. România a ocupat un loc pe harta disidenței central și est-europene. Reverberația internațională a contestațiilor de la începutul anului 1977 va schimba în timp atitudinea elitelor politice occidentale, multă vreme de conivență cu regimul Ceaușescu. Vor apărea an de an noi opozanți ale căror argumente în favoarea activismului anticomunist invocau experiența Mișcării Goma.
Ecoul acțiunilor lui Goma a fost amplificat de manifestările de solidaritate ale unor intelectuali de prestigiu. Ion Vianu se va referi în scrisoarea sa din 2 martie 1977, difuzată de postul de radio Europa Liberă, la „glasul puternic și curajos și înzestrat cu o foarte mare experiență de subjugare și de durere”, al lui Goma. Ion Vianu îi va invoca apelul la drepturi „modeste în comparație cu cele la care în mod legitim poate aspira un om, dar exorbitante în raport cu drepturile de care ne bucurăm noi astăzi”.
În scrisoarea adresată lui Paul Goma la 3 martie 1977, I. Negoițescu deplângea încălcarea legilor, cenzura și „ipocrizia care înlocuiește cuvântul”. Tonul lui elevat, fără asprimi de limbaj, nu-i diminua radicalitatea atitudinii. Exprimarea la final a „admirației sale profunde” pentru probitatea și curajul scriitorului era la fel de conotată politic ca și celelalte comentarii care numeau măsurile polițienești ale regimului.
Ion Vianu și I. Negoițescu au fost amenințați cu anchete penale. Amândoi au plecat din România. Și unul și altul vor întări vocea opoziției democratice față de politica clanului Ceaușescu. Astfel, Mișcarea Goma avea să rodească și acasă, și în afara țării.