Este o mare onoare pentru mine faptul c-am fost invitată să ţin o conferinţă în memoria Ruxandei. Pe vremea când eram o studentă străină oarecum pierdută, care studiam pentru lucrarea de doctorat la Bucureşti, în anii 1990, Ruxanda şi părinţii ei m-au sprijinit şi m-au ajutat excepţional de mult. În amintirea unei cercetătoare minunate şi a unei prietene generoase, care-mi lipseşte atât de mult, am venit să spun câteva lucruri în această seară.
Mie, care am crescut de cealaltă parte a Cortinei de Fier, întotdeauna România mi s-a părut un loc învăluit în mister, mai ales în copilărie, când mama îmi spunea o poveste care făcea ca misterul să fie încă şi mai fascinant. Pe vremea când studia germana la Universitatea din Bonn, în anii 1960, mama mea locuia în casa unui personaj cu totul aparte, zis „Brigadierul” care fusese în Rusia în timpul Revoluţiei bolşevice şi acţionase ca spion britanic pe tot parcursul Primului Război Mondial. Numele său real era căpitan George Alexander Hill. Acesta îi povestise mamei mele despre cum el, în decembrie 1917, împreună cu un canadian extraordinar, pe nume Joe Boyle, îi convinsese pe bolşevici să le predea lor multe dintre bijuteriile Coroanei române, documentele de arhivă ale Ministerului de Externe, valuta în bancnote şi rezervele Crucii Roşii, care fuseseră expediate la Kremlin în timpul Războiului cel Mare, pentru a fi puse la adăpost, dar fuseseră însuşite în perioada Revoluţiei. „Brigadierul” şi Boyle, după aceea, transportaseră toate acele valori cu trenul, în condiţii dramatice, traversând şapte fronturi de luptă consecutive, de la Moscova până la Iaşi. Acelaşi Hill i-a arătat mamei mele Ordinele „Steaua României” şi „Coroana României”, pe care i le conferiseră regele Ferdinand şi regina Maria, povestindu-i şi că, după mai mulţi ani, regina îi scria, rugându-l să depună crini pe mormântul celuilalt agent, Joe Boyle, de la Hampton Hill.
În cartea sa din 1936, Ora blestemată, Hill descria impresia pe care i-o lăsase regina Maria în 1919, în timpul unei audienţe private, pe care i-o acordase în budoarul ei de la Cotroceni, când îi şi conferise ordinul „Steaua României”: „Soarele se pregătea să apună, şi Majestatea-Sa părea să radieze ea însăşi, în lumina blândă, având un aer tot atât de regal, precum o regină din basme” . Pare a fi o descriere potrivită, de la care să-mi încep conferinţa care urmează, despre basmele reginei Maria. […]