„Artaud deschide ușa și Francis Bacon intră ca artist plastic și nu ca regizor. Opera sa poate fi privită și din această perspecivă… El a știut, a vrut „să se plimbe pe marginea prăpastiei“, iar această spaimă exaltată a provocat vertijul ce l-a condus la spectacolul cruzimii absolute. Recunoaștem în el dorința lui Artaud! În compania lor, noi, spectatorii, înaintăm împreună pe scena lumii! (…) În opera lui Nauman, manifestările spectacolului viu se ascund și se afirmă cu economie, lapidar. În sensul acesta, el este fața ascunsă a lui Bacon. La unul spectacolul este implicit, la celălalt explicit. Janus cel cu două fețe .“
Astfel, în eseul consacrat întâlnirii față în față dintre artiștii Francis Bacon și Bruce Nauman, întâlnire la care l-am invitat în timpul unei expoziții la Muzeul Fabre din Montpellier, George Banu deapănă firul teatrului cu brio pentru a ajunge la pictură și la artele plastice. Dialogul nostru din seara de vară a vernisajului, operele celor doi artiști uriași ai secolului XX privite cu înțelepciune și complicitate alături de el, rămân amintiri fericite. Ca omagiu adus lui George și ca un ecou la vizita din Montpellier, propun aici o altă confruntare – Marcel Duchamp și Salvador Dali, sub semnul picturii și al analizei sale. […]