Mi-e și ușor și greu să vorbesc despre George Banu, Biță Banu, prietenul meu de atâta amar de ani. Ne știm de când eram studenți, eu puțin înaintea lui, cu un an sau doi, dacă nu mă înșel, de când se pregătea să devină mai întâi actor. A reușit la examenul de admitere, împreuna cu Andrei Șerban, la catedra de actorie, dar a plecat destul de repede, cam după un an, la sugestia lui Radu Penciulescu, pe vremea aceea tânăr regizor și foarte atent cercetător al teatrului experimental contemporan. Biță părăsește catedra de actorie și se dedică catedrei de teatrologie, iar Andrei Șerban, care tot la actorie reușise, trece la catedra de regie, chiar la clasa la care lucra Radu Penciulescu. Iată că cele două opțiuni ale acestui mare profesor s-au dovedit de bun augur: Andrei Șerban a devenit un mare regizor, iar George Banu un mare critic de artă, un cercetător în domeniu, un autor de cărți fundamentale, profesor la Sorbona, mai nou Membru de onoare al Academiei Române, dar și un foarte atent urmăritor al evoluției teatrului românesc încă din anii ‘60 ai secolului trecut și până astăzi; chiar cu întreruperea dramatică de după instaurarea dictaturii Ceaușescu din România. […]